Actualitate Politică

Ciobănică: Se poate mai bine și putem avea un oraș mai deschis și mai primitor, un oraș sigur și cu bun gust

Candidatul Partidului Verde la funcția de primar al municipiului Bistrița, Dumitru Daniel Ciobănică, transmite, la final de campanie un mesaj pentru electoratul din Bistrița.

Reporter: Sunteți la primele alegeri locale. Și Partidul Verde e unul tânăr. E un avantaj?

Dumitru Daniel Ciobănică: Avem mai mult entuziasm, cred. Colegii mei au mai trecut prin alegeri, pentru mine e un început. M-am bătut de multe lucruri noi și nu m-am așteptat la unele dintre ele.

În mediul privat lucrurile sunt clare și acolo dacă faci lucrurile bine și rezultatele sunt bune. În politică nu e așa. Aici le faci bine, corect, dar succes au avut cei care au promis, care au fost populiști. Sunt unii candidați care tot promit de 20 de ani diverse lucruri dar nu au făcut niciunul dintre ele. Cu toate acestea au un oarecare succes și astăzi.

Credeți că pot fi învinși candidații partidelor mari?

Cred că da. Și-au epuizat resursele. Dacă erau două tururi, PNL și PSD pierdeau multe orașe. Chiar și PNL-ul deși e pe val ar fi avut probleme. Ei ies în față cu primarii din Cluj-Napoca și Oradea dar mai au încă 1200 de primari despre care nu se pot spune aceleași lucruri. Și nu neapărat de orașe mari dar și cele de dimensiuni mai mici. Partidul nu rezolvă nimic la Primăria Bistrița. Oamenii pot aduce schimbarea. Dintre toți candidații trebuie să recunoaștem că PSD și PNL au cei mai slabi candidați.

Cum ce veți începe dacă veți fi ales primar?

Eu văd lucrurile în felul următor. Stabilim care sunt proiectele majore pentru oraș, stabilim cam cât ar costa realizarea lor, iar atunci când le implementăm trebuie să avem în vedere timpul de realizare și calitatea acestor lucrări. E esențial să avem proiecte bune, durabile, iar lucrările să nu se întindă pe foarte mult timp.

Cu cine le veți face?

Sunt convins că în Primăria Bistrița există specialiști și oameni cu experiență. În scurt timp voi vedea unde trebuie îmbunătățite lucrurile. Sunt om practic și voi lua măsuri să eficientizăm întreaga activitate. Ideea e ca fiecare să fie la locul lui și să-și facă bine treaba. Nu-mi fac probleme nici pentru colaborarea cu consilierii care vor fi aleși. Sunt sigur că proiectele pe care le voi iniția vor fi susținute de o largă majoritate. Toți cei care mă cunosc știu că sunt omul dialogului și mereu găsesc soluții.

Am reușit să coordonez echipe având un buget minimal. La Primăria Bistrița nu se pune problema bugetului de salarii și funcționare.

Care ar fi aceste proiecte?

Multe dintre ele le știm cu toții dar vreau să lucrăm și științific. Vom actualiza strategia de dezvoltare a orașului, pentru a ne fundamenta cât mai corect deciziile și ne vom axa pe câteva domenii importante cum ar fi: educația, dezvoltarea economică, siguranța cetățenilor, realizarea și modernizarea spațiilor publice.

Vreau să aprobăm Planul General Urbanistic pentru a stabili și a reglementa tot ce ține de amenajarea teritorială, construcții, vom vedea ce terenuri exact și vom avea o imagine clară de dezvoltare. Pe urmă vom vedea clar ce buget avem și cam pe ce buget ne putem baza în anii care vin fiindcă proiectele mari se derulează pe câțiva ani. Vom analiza ce proiecte sunt eligibile pe fonduri europene și le vom pune pe hârtie și le vom pune într-o ordine după priorități.

Vom construi o piață agroalimentară modernă, cu temperatură controlată, în care producători și comercianții să nu înghețe iarna de frig și vara să nu reziste în fața căldurii. De asemenea produsele trebuie protejate de extremele meteo. E o investiție importantă.

Va trebui să modernizăm rețeaua de străzi, trotuare, alei pietonale. Vom începe proiectul de amenajare a malurilor râului și transformarea zonei în una pentru agrement.

Unul dintre proiectele importante e legat de îngroparea tuturor cablurilor care atârnă prin oraș și regenerarea urbană a mai multor spații și locuri centrale. Avem multe străzi insalubre chiar în centrul orașului. Ion Luca Caragiale, Lupeni, Țibleșului, Vasile Alecsandri, Dobrogeanu-Gherea, Alexandru Vlahuță sunt doar câteva exemple. E multă mizerie în toate aceste zone.

Sunt proiecte mari. Credeți că le veți putea implementa pe toate?

Cred că da și mai sunt multe altele ce țin de punctele termice, modernizarea grădinițelor, construcția a trei centre: unul pentru cei cu boli foarte complicate, unul de respiro specializat în îngrijirea și supravegherea non stop a tinerilor, adulților, vârstnicilor cu dizabilități, care sunt în imposibilitatea de a se îngriji singuri și unul pentru femeile care au probleme cu soții, care sunt abuzate, deci un centru pentru victimele violenței domestice.

Vom dezvolta zonele periferice ale orașului. Astăzi zeci de hectare stau neutilizate de foarte mulți ani. Trebuie să găsim soluții împreună cu proprietarii pentru a relansa zonele cu potențial industrial.

Sunt multe lucruri de adăugat în privința educației, a viitorului tinerilor, în privința modernizării serviciilor publice și a digitalizării și eficientizării întregii activității. Sunt convins că vom reuși.

Cu cine vă aliaţi?

În afară de PSD cred că se poate discuta cu toate formațiunile care vor intra în Consiliul Local.

De ce ar vota bistrițenii un partid mic ca Partidul Verde?

Toți au fost mici la un moment dat și fără experiență. Sigur că la PNL și PSD sunt mulți activiști cu vechime, dar lucrurile se schimbă, noile generații vor altfel de oameni și numai ei.

Mulți bistrițeni n-au participat la alegerile locale trecute fiindcă n-au crezut că actualul primar poate fi învins. Cu asta ne confruntăm și acum însă acum PNL-ul le spune tuturor că n-are rost să facă nimic fiindcă vor câștiga ei. Sau să nu voteze bistrițenii pe alt candidat că va ieși PSD. O manipulare. De ce să nu voteze toți pe Dan Ciobănică să nu iasă PSD? În 2016 PNL a făcut vreo 4000 de voturi. În 2012 Ungur a fost votat de 5000 de bistrițeni, mai mult decât PNL. Nu au niciun drept să ceară nimănui nimic mai ales că au un candidat expirat și depășit de vremuri, nu pentru că este trecut de 50 de ani, ci pentru că nu mai corespunde noilor tendințe, nu are viziune. Mi-a copiat programul și l-a învelit cu multă spumă, atât.

Ce spune familia? Aveți suportul lor?

DDC: E esențial pentru mine să am suportul familiei. Sunt tată, am un copil și cunosc foarte bine ce înseamnă o familie. E complicat cu gestionarea timpului dar facem cât putem și cum putem mai bine să ne împărțim activitățile. Pe de altă parte sunt mereu cu gândul la viitor şi la generaţiile care vor veni. Bistrița trebuie construită cu gândul şi în perspectiva a ceea ce vom avea în viitor. Oraşul trebuie să fie al noilor generaţii, al inovaţiei şi dezvoltării durabile.

Care este mesajul candidatului Dan pentru bistrițeni în această perioadă de pre campanie?

Să aibă încredere că se poate. Se poate mai bine și putem avea un oraș mai deschis și mai primitor, un oraș sigur și cu bun gust. Le doresc toate cele bune și să ne vedem sănătoși.

(Articol electoral comandat de Partidul Verde – Filiala Bistrița-Năsăud, executat de Timp Online SRL – portal timponline.ro, CUI mandatar financiar: 21200091)

4 comentarii

  • felicitari Teodor sunt sigur ca esti o persoana extrem de informata de aceea il votezi pe Ciobanica din cauza persoanelor ca si tine asemenea personaje ajung sa isi bata joc de tot orasul si tu ii acorzi votul tau !

  • domnule Ciobanica o singura intrebare am pt dvs , cat de prosti ne credeti pe noi cetatenii acestui oras? sau va credeti pe dvs extrem de destept?? tupeul e bun in sport dar nu cum il folositi dvs.

  • Pe mine și familia mea, ne-ați convins încă de când v-ați anunțat intenția de a candida, speram sa fim exemplu pentru toți cei din cercurile noastre, astfel încât sa voteze toți cu dumneavoastră!
    Succes duminica!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.