Economie

Ciobanii şi-au mărit turmele pentru subvenţii de la APIA. Statul le ia însă o parte din bani înapoi

Agenţia de Plăţi şi Intervenţii pentru Agricultură Bistriţa-Năsăud a înregistrat, faţă de anul trecut, cu 7% mai multe cereri de subvenţii din partea ciobanilor care şi-au mărit turmele pentru a primi bani de stat. Vestea proastă pentru ei este însă aceea că vor fi impozitaţi.

Directorul Agenţiei de Plăţi şi Intervenţii pentru Agricultură (APIA) Bistriţa-Năsăud Florin Căpraru a declarat, miercuri, că au depus cereri pentru subvenţii un număr de 2530 de ciobani care au turme mai mari de 50 de capete.

Florin Capraru apia„Dintre aceştia, 2134 au depus cereri pentru ovine şi 398 pentru caprine. În total, s-au cerut subvenţii pentru 277.949 de ovine şi 18.567 de caprine. Faţă de anul trecut, numărul celor care au cerut subvenţii a crescut cu 7%. Este posibil ca unii ciobani care au avut turme de oi mai mici să fi crescut numărul lor până la peste 50 ca să primească bani, iar cei care au avut capre la peste 25. Anul trecut, subvenţia a fost de 40,8 lei/ animal. E cât de cât un ajutor. Cel care are minim 50 de oi cât se cere primeşte 2000 de lei, bani cu care plăteşte ciobanul sau taxa de păşunat. Nu e cine ştie ce, dar e totuşi un ajutor pe care îl pot primi. Mai primesc şi sprijin pe suprafaţă, mai vând şi mieii, se adună veniturile”, a declarat Florin Căpraru.

Directorul APIA Bistriţa-Năsăud a reamintit însă că ciobanii care au peste 50 de oi sunt impozitaţi începând cu anul acesta. „Le reamintesc celor care au peste 50 de oi că au obligaţia să declare efectivele la Direcţia Generală a Finanţelor Publice până în data de 25 mai, altfel riscă amenzi de 500 de lei din câte am înţeles eu. Va fi o corespondenţă între APIA şi Fisc, iar dacă nu depun declaraţia vor suporta rigorile legii”, a declarat Căpraru.

Potrivit sursei citate, impozitele nu se plătesc însă din subvenţii.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.