Actualitate

Circulație în condiții de iarnă în Bistrița-Năsăud

În Bistrița-Năsăud au revenit ninsorile, iar circulația pe drumurile din județ se desfășoară în condiții de iarnă.

”Circulăm în condiții de iarnă! Polițiștii rutieri vă recomandă: dacă partea carosabilă este umedă ori acoperită cu polei sau zăpadă, trebuie să circulaţi cu o viteză care să permită oprirea în siguranţă, având în vedere că distanţa de frânare, în astfel de condiţii, este mult mai mare”, informează Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.


Meteo.BN anunță: ”După o dimineață mohorâtă, cu ninsori slabe locale, vremea se va ameliora, în județ, astăzi, iar precipitațiile vor lipsi în orele după-amiezei. Cerul se va înnora, din nou, însă la noapte iar spre dimineață aria ninsorilor se va extinde, din nou. Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între -2°C în depresiuni și +1/2°C la podiş, iar minimele de mâine dimineață se vor opri la valori cuprinse între -6 şi -2°C. La Bistrița, vremea îşi revine în a doua parte a zilei, când sunt şanse mari să vedem şi soarele. Vântul va sufla slab spre moderat, iar maxima zilei va atinge 1/2°C. Minima zilei de mâine va scădea spre -4°C, în condiții de nebulozitate în crestere şi ninsori slabe, către dimineață”.

Conform prognozei ANM până în 12 februarie, în Transilvania temperaturile diurne vor avea variații pe tot parcursul intervalului. În această săptămână va exista o ușoară creștere spre medii de 2…3 grade (în primele zile), urmată de o scădere ce va duce temperaturile până la valori în jurul a -2 grade. Pe parcursul nopților, până spre finalul săptămânii, temperatura va avea ușoare variații în jurul a -3 grade, apoi vor avea tendința să scadă până spre medii în jurul a -8 grade, valori ce se vor menține și în a doua parte a intervalului. Precipitații, în general slabe, mai ales sub formă de ninsoare vor fi posibile pe tot parcursul intervalului, dar probabilitatea mai mare va fi în intervalul 2-5 februarie.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS