Actualitate

Cireșele de Cireșoaia au invadat piețele. Ce se aude despre festival

Cireșele de la Cireșoaia pot fi cumpărate cu prețuri între 5 și 15 lei kilogramul în piața din centrul satului, dar și din Decebal, la Bistrița, și din alte zone în care fermierii își vând marfa. Recolta este bună, fructele frumoase, dar nici anul acesta nu se va ține Festivalul cireșelor.

”Anul acesta nu se va ține Festivalul cireșelor de la Cireșoaia anul acesta fiindcă niciuna dintre cele două asociații de producători din sat nu a dorit să se implice în organizare. În anii trecuți, atunci când s-a ținut festivalul, administrația locală a intrat în parteneriat o dată cu o asociație, altă dată cu alta. Anul acesta nu a mai vrut niciuna, iar Primăria Braniștea nu va face festivalul singură. Domnul primar nu este de acord să umplem satul de chinezării”, a declarat viceprimarul Cornel Săsărman.

Recolta este bună, iar cine vrea să mănânce cireșe din zonă, proaspăt culese, poate merge în sat zilnic după orele 13.00 când vin fermierii cu fructe din livadă.

”Prețul pornește de la 5 lei/kg și poate ajunge la 15 lei/kg. Depinde de calitatea fructelor, de cerere. Variază de la o zi la alta. Din câte știm, vor mai fi fructe cel puțin încă două săptămâni, cam până la jumătatea lunii iulie”, a mai spus viceprimarul.

În Piața Decebal din Bistrița, cireșele de Cireșoaia costă de la 6 lei/kg până la 15 lei/kg, iar cele de Bistrița, din livezile de la Dumitra, de asemenea ajung la 16 lei/kg.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.