Actualitate

CJ a lansat proiectul de regenerare a Muzeului. Moldovan: Faţa Complexului se va schimba integral

Proiectul “Concept de amenajare, funcţionare şi revitalizare a unor spaţii interioare şi curţii Muzeului Judeţean Bistriţa-Năsăud”, care va fi realizat cu 1,3 milioane euro din fonduri norvegiene, data limită fiind 30 aprilie 2016, a fost lansat oficial. Preşedintele CJ Radu Moldovan: ”Suntem într-o fază avansată”.

”Avem paşi importanţi făcuţi în proiectul de reabilitare a clădirii Complexului Muzeal Judeţean, una cu mare încărcătură istorică, o clădire foarte importantă la nivelul Transilvaniei, nu numai al judeţului. Suntem într-o fază avansată pentru a implementa acest proiect de aproape 1,4 milioane euro. Avem semnat contractul de finanţare, am făcut paşi importanţi pe diferite etape de achiziţie publice. Sunt achiziţionate serviciile de proiectare, de audit şi asistenţă tehnică. În circa trei săptămâni va fi predat proiectul tehnic şi imediat vom demara procedura de achiziţie pentru lucrările efective. Până la finalul mandatului meu proiectul trebuie să fie gata, nu la următorul. Finanţarea este din fonduri norvegiene. Lucrarea este una importantă şi va schimba integral faţa clădirii Complexului Muzeal. Vor fi reabilitate şi spaţii care n-au fost niciodată folosite, cum este cazul beciurilor care vor putea fi puse în valoare. Este o dovadă că atunci când se doreşte ceva se poate şi mi-aş fi dorit ca şi în exerciţiul financiar trecut să fi fost cineva care să pună presiunea necesară pe cei care trebuie să facă eforturi pentru ca în judeţ să ajungă cât mai multe fonduri europene. Când am venit eu la CJ, Muzeul nu exista din punct de vedere juridic, nu avea nici autorizare. Toate demersurile cu clasificare, înregistrare, autorizare, sunt din 2012. Dacă se rămânea la acel stadiu, acest proiect de modernizare nu ar fi existat”, a afirmat preşedintele Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, Radu Moldovan.

”Complexul Muzeal Judeţean va primi o nouă haină prin intermediul acestui proiect. Lucrurile încep să devină limpezi. Şecţia de ştiinţe naturale va arăta cu totul altfel, se vor deschide spaţii la demisol, iar curtea interioară va avea alte valenţe. În primăvara anului viitor vom avea o clădire nouă, aşa cum merită valorile de patrimoniu de la Muzeu”, a menţionat vicepreşedintele CJ Alexandru Pugna.

”Suntem într-o fază specială la Muzeu, de doi ani parcă există mai multă viaţă aici, au fost manifestări importante. Se face treabă bună aici, se vede că este un management performant. Sunt convins că prin acest proiect Muzeul va fi pus în valoare şi toată lumea va veni cu drag. Vom avea încă o clădire deosebit de frumoasă pentru un oraş de talie europeană, cum vrea să fie Bistriţa”, a spus vicepreşedintele CJ Dorin Popescu.

”Acest proiect nu va rezolva în integralitate toate nevoile şi funcţiunile Complexului Muzeal, însă o mare parte, o parte importantă estetică şi funcţională. Va fi o altă intrare principală, o altă parcare, se va deschide o piaţetă la intrare pentru expoziţii. Intrarea se va modifica uşor, va fi o poartă din sticlă pentru deschiderea efectivă, primitoare. Se va schimba complet acoperişul, se va reveni la forma faţadei din trecut. Beciul va fi amenajat pentru o sală multifuincţională, secţia de istorie naturală va fi mobilată modern. Fântâna arteziană din curte va dipărea în forma ei actuală, va fi la nivelul solului. Se va construi în jur o piaţetă pentru diferite activităţi. Suita de alei care va înconjura biserica va avea forma unui copac, care se termină cu două ”fructe”, cele două case. Şi acolo va fi o piaţetă pentru diverse evenimente, târguri”, a declarat directorul Complexului Muzeal Judeţean, Alexandru Gavrilaş.

Proiectul “Concept de amenajare, funcţionare şi revitalizare a unor spaţii interioare şi curţii Muzeului Judeţean Bistriţa-Năsăud”, în valoare totală de 6.171.949 lei (1.397.158,80 euro) din fonduri norvegiene prin programul ”Conservarea şi revitalizarea patrimoniului cultural şi natural” derulat de Ministerul Culturii, vizează măsuri de renovare ale unor porţiuni din Corpul A şi reamenajarea curţii interioare, din perspectiva creării unei noi imagini a muzeului, care să capete un rol mai activ în raport cu comunitatea locală şi să aibă o atractivitate sporită. Astfel, proiectul îşi propune ca, printr-o suită de măsuri de dotare şi modernizare, să pună mai bine în valoare patrimoniul cultural existent, să consolideze calitatea muzeului de reper important în turismul cultural şi istoric, să regenereze imaginea muzeului, utilizând soluţii inovative preluate din experienţa internaţionale şi integrate şi adaptate potrivit specificului Muzeului Judeţean.

Proiectul vine cu noi soluţii de mobilare şi expunere; utilizarea mijloacelor multimedia pentru diversificarea şi eficientizarea transferului de informaţie către public, creşterea atractivităţii domeniilor de interes; asigurarea de spaţii multifuncţionale, care să permită conferinţe de mică şi medie anvergură, prezentări, lansări de carte, expunere de suveniruri, mese rotunde, evenimente de profil, evenimente pentru comunitate etc.; asigurarea mediului care să favorizeze şi să catalizeze interacţiunea între comunitatea locală, turişti, invitaţi, personalităţi în domeniile de interes ale muzeului; regenerarea secţiei Ştiinţe naturale, o nouă scenografie de expunere şi contact al publicului cu exponatele şi informaţiile; deschiderea unor spaţii noi în demisolul muzeului pentru asigurarea unui cadru inovativ de contact al publicului cu informaţiile relevante; remedierea unor porţiuni degradate şi a unor aspecte nefuncţionale; reconsiderarea curţii interioare ca spaţiu de interacţiune şi cunoaştere.

Subsolul va deveni spaţiu interactiv de creaţie, curtea care va avea sistem de iluminat ambiental va fi împărţită în mai multe zone – urbană (parc tematic cu spaţii verzi, două fântâni arteziene), rurală (alei, gazon, marcarea bisericii din lemn), piaţă volantă pentru târguri şi expoziţii. În timpul lucrărilor se vor crea 63 de noi locuri de muncă, iar după finalizare vor fi şase noi posturi: două de supraveghetor, două de ghid galerii de artă şi două de ghid obiective culturale.

În urma activităţilor prevăzute prin proiect, secţia de istorie naturală va fi dotată corespunzător, în conformitate cu normele internaţionale de conservare şi prezentare, precum şi potrivit obiectivelor de creştere a atractivităţii a muzeului, inclusiv cu proiector 3D, microscoape şi panouri de informare multimedia.

1 muzeu plan schita 2 muzeu plan schita 3 muzeu plan schita 4 muzeu plan schita 5 muzeu plan schita 6 muzeu plan schita 7 muzeu plan schita 8 muzeu plan schita

2 comentarii

  • Odata cu demararea proiectului de reamenajare, şi revitalizare a unor spaţii interioare şi curţii Muzeului Judeţean Bistriţa-Năsăud, Consiliul Judetean poate face mai mult pentru ca Muzeul sa devina mai atractiv si mai integrat in viata bistritenilor prin organizarea unor evenimente de acest gen. Astfel, demolarea centralei termice de pe str. Bistricioarei, ar permite sa se deschida o artera de circulatie cu intrare prin spatele BCR si iesire pe langa Camera de Comert si Industrie, in str. Petre Ispirescu. In lungul acestei alei care ar putea fi numita chiar “Strada Muzeului” sau ” Aleea Muzeului” ar putea fi deocamdata amenajate parcari de suprafata care sa deserveasca institutiile adiacente, precum BCR, Centrul Judetean de Cultura, Muzeul , Camera de Comert si Industrie,etc. Totodata, s-ar putea incepe sistematizarea zonei din jurul Muzeului Judetean, unde sa fie amenajate spatii care sa permita organizarea la scara mare a unor evenimente sau targuri si inafara incintei muzeului, dupa modelul Muzeului Taranului Roman din Bucuresti. Astfel ar putea fi pusa in valoare si poarta de la intrarea de nord in curtea muzeului.

  • Suntem interesati sa stim cu ce fima se lucreaza la reabilitarea Muzeului??? Directorul Gavrilas a reabilitat si Liceu de arte Corneliu Baba cu firma socrului, Vasilichi Vasile, care o coordoneaza dar e a dl Gavrilas. Ce bine ca are socru, daca nu ar avea rude apropiate care ar coordona firma acestui corect director. E corect sa participam la licitatie doar ca marionete si sa castige socrul lucrarile??? Da totul e corect!!! Conflict de interese. Doamna Cristiana poate verificati aceste informatii. Am fi curiosi sa aflam.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.