Actualitate

CL: Lucrări de 3 milioane lei la Ștrandul Codrișor în 2015. Bani pentru finalizarea CeTin

De la bugetul local a fost alocată anul acesta suma de 4.280.000 lei pentru obiectivul de investiții ”Modernizare Ştrand Municipal, str. Codrişor nr. 12”, la rectificare bugetul fiind redus cu 1.280.000 lei, după ce s-a estimat că în acest an sunt suficiente 3 milioane lei pentru lucrări, restul de bani urmând să fie prevăzut în bugetul pe 2016, atunci când se va continua modernizarea.

Firma care a câștigat licitația pentru contractul de execuție, în valoare de 4.177.360 lei, este SC Record SRL, iar termenul de finalizare a lucrărilor este septembrie 2016.

Proiectul prevede acoperirea bazinului cu folie şi utilizarea de panouri solare pentru prelungirea perioadei de utilizare a bazinului pentru adulţi, cu un consum minim de energie şi reducerea pierderilor de apă. Vor fi realizate şi alte amenajări: sistem de filtrare, tratare şi recirculare a apei cu preaplin pentru cele trei bazine, bazin de compensare şi sala echipamentelor, reţele de canalizare, amenajarea aleilor de legătură, dotarea cu mobilier urban (şezlonguri de lemn, umbrele de soare, bănci, banchete pentru tribună, coşuri de gunoi, cişmelele de apă), refacerea duşurilor exterioare, amenajarea unui spaţiu de joacă pentru copii şi a unui teren de sport multifuncţional destinat jocurilor cu mingea (baschet, volei/fotbal-tenis, minifotbal), amenajarea vestiarelor, a unui chioşc la intrarea în incintă şi a unui panou informativ de afişaj cu harta Ştrandului Codrişor, refacerea grupului sanitar, inclusiv dotarea acestuia cu obiecte sanitare adaptate persoanelor cu dizabilităţi, amenajarea spaţiilor verzi, zonă distinctă pentru picnic dotată cu mese şi bănci, grătare, locuri pentru ceaun, cişmele cu apă potabilă, coşuri de gunoi, toalete ecologice şi pichet de incendiu, realizarea unei instalaţii de sonorizare şi trei locaţii pentru conexiune hot-spot wireless la internet, realizarea sistemului de iluminare de incintă şi supraveghere video pentru obiectivele principale, înlocuirea gardului existent cu o împrejmuire transparentă.

Tot la rectificarea bugetară din 21 octombrie a fost prevăzută o suplimentare de buget la proiectul cu finanțare europeană ”Reabilitarea şi modernizarea Centrului Comunitar pentru Tineret, str. Liviu Rebreanu nr. 18”, care are ca scop final creşterea numărului de persoane ce beneficiază de serviciile sociale ale CeTin. Încă 122.000 de lei vor fi alocați pentru finalizarea lucrărilor.

Valoarea totală a acestui proiect este de 2.596.809,89 lei, din care contractul de execuţie – 1.969.193,48 lei. Constructor – asocierea dintre SC Inst-Nistor SRL şi SC Dimex 2000 Company SRL. Perioada de execuţie: 12 luni.

Lucrările, care au început în august 2014, constau în: consolidarea fundaţiilor, consolidarea şarpantei /planşeului de lemn, consolidarea pereţilor structurali, refacerea faţadelor, amenajare exterioară şi interioară, amenajarea curţii interioare şi plantare de conifere, refacerea, modernizarea şi executarea instalaţiilor. CeTin va fi dotat cu 16 calculatoare, televizor LED, videoproiector, ecran de protecţie, sistem audio, infochioşc, 16 birouri pentru calculatoare, mese şi scaune, dulapuri, 5 bănci în curtea interioară. Servicii sociale oferite: accesul la formare iniţială continuă, cursuri de formare profesională, accesul la servicii profesionale de consiliere.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS