Actualitate

Clădirea CeTin de pe pietonal va fi reabilitată într-un an cu 450.000 de euro bani europeni (FOTO)

Primarul Ovidiu Creţu a predat amplasamentul pentru începerea lucrărilor din cadrul proiectului ”Reabilitarea şi modernizarea Centrului Comunitar pentru Tineret, str. Liviu Rebreanu nr. 18”, care vor fi realizate cu fonduri europene, în 12 luni, de SC Inst-Nistor SRL şi SC Dimex 2000 Company SRL în asociere.

Valoarea contractului de execuţie este de 1.969.193,48 lei, constructor – asocierea dintre SC Inst-Nistor SRL şi SC Dimex 2000 Company SRL. Perioada de execuţie: 12 luni.

Lucrările prevăzute: consolidarea fundaţiilor, consolidarea şarpantei /planşeului de lemn, consolidarea pereţilor structurali, refacerea faţadelor, amenajare exterioară şi interioară, amenajarea curţii interioare şi plantare de conifere, refacerea, modernizarea şi executarea instalaţiilor. CeTin va fi dotat cu 16 calculatoare, televizor LED, videoproiector, ecran de protecţie, sistem audio, infochioşc, 16 birouri pentru calculatoare, mese şi scaune, dulapuri, 5 bănci în curtea interioară. Servicii sociale oferite: accesul la formare iniţială continuă, cursuri de formare profesională, accesul la servicii profesionale de consiliere.

Declaraţiile primarului Ovidiu Creţu:

”Este cel de-al 7-lea proiect din cadrul Planului Integrat de Dezvoltare Urbană, proiect cu câteva peripeţii. Valoarea totală obţinută a fost de 2.596.000 de lei, aproximativ 580.000 de euro, din care contribuţia noastră – 2%. În urma licitaţiilor, valoarea totală este de 450.000 de euro, adică circa 77% din valoarea obţinută. Proiectul este finanţat prin Programul Operaţional Regional 2007-2013.

Cererea a fost depusă în 2009, iar contractul de finanţare s-a semnat în 2013, un interval foarte mare şi am să explic de ce. A trebuit să fim flexibili şi am tot cerut lucruri în plus proiectantului, pentru că ba am cumpărat spaţii, ba am reuşit să convingem un vecin să accepte o garsonieră în schimbul locuinţei pe care o avea aici, pentru a avea întreaga clădire. N-o avem pe toată pentru că în partea din spate, la parter, pe circa 50 mp, e un spaţiu care aparţine unei familii. Am dorit să-l cumpărăm dar n-am reuşit, preţurile au scăzut foarte mult, iar valoarea pe care o putem plăti e valoarea expertizei, ori expertiza dă 50% faţă de valoarea cu care au cumpărat ei şi oamenii aşteaptă vremuri mai bune. Dar ne-am înţeles cu ei să reabilităm bolţile astfel încât să rezulte în final o clădire unitară. Noi am înaintat acest proiect, de la minister au spus nu, că au văzut o firmă afară, mai erau şi nişte sigle cu PC. Ne-au refuzat proiectul, i-am dat în judecată, era ministerul doamnei Udrea atunci, în 2011, am ajuns până la ÎCCJ şi am câştigat. Ministerul Dezvoltării a fost obligat să semneze contractul.

Va fi o reabilitare totală. Sperăm ca până vine iarna să se finalizeze acoperişul pentru ca apoi să poată lucra înăuntru. Întreaga clădire cu cele trei corpuri va fi un spaţiu de servicii sociale pentru tineri, cu spaţii expoziţionale, pentru asistenţă, săli pentru activităţi libere, IT, sală mică de spectacole de teatru şi film, sală de dansuri medievale, sală de repetiţii, săli de curs, spaţii administrative. Curtea va fi pavată, iar în legătură cu clădirea de lângă care nu ne aparţine şi arată jalnic, nu avem dreptul legal să facem intervenţii, dar o să încercăm să găsim înţelegere la oameni să revizuiască ce e degradat. O să încercăm să acoperim cu iederă sau viţă”.

1 cetin pietonal 2 cetin pietonal 3 cretu cetin 4 cretu cetin 5 cetin pietonal 6 cetin pietonal plan 7 cretu cetin 8 cetin pietonal 9 cretu cetin 10 cetin pietonal 11 cretu cetin 12 cetin pietonal

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS