Actualitate Recomandări

Cod galben în Bistrița-Năsăud. Cum va fi vremea

Administrația Națională de Meteorologie a emis o alertă de precipitații moderate cantitativ și polei, valabilă de luni 27 decembrie, ora 10.00 până marți 28 decembrie, ora 08.00.

În intervalul menționat, temporar se vor semnala precipitații în cea mai mare parte a țării, local moderate cantitativ. În zona montană înaltă și în cea mai mare parte a Moldovei va ninge și se va depune strat nou de zăpadă, iar în celelalte regiuni vor predomina ploile. Se va depune polei, local în sud-est și izolat în restul teritoriului.

În intervalul luni 27 decembrie, ora 13.00 – marți 28 decembrie, ora 08.00, este valabil un cod galben, inclusiv pentru județul Bistrița-Năsăud, de ninsori însemnate cantitativ.

În intervalul menționat, în cea mai mare parte a Moldovei, în estul Transilvaniei și în zona Carpaților Orientali va ninge însemnat cantitativ, iar stratul de zăpadă nou depus local va fi consistent.

Hidrologii au emis cod galben de inundații, pe râurile din bazinul hidrografic Someșul Mare – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior, valabil până marți 28 decembrie, ora 24.00. Sunt prognozate scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri, cu posibile depăşiri ale cotelor de apărare.

Meteo.BN informează că, începând cu orele după-amiezei de luni, o nouă arie de precipitații se va extinde, cuprinzând tot județul Bistrița-Năsăud. Acestea vor fi moderate în zonele joase si chiar abundente in zonele montane, unde va ninge şi se va depune un strat nou de zapadă de peste 20-25 cm, mai ales pe vesanții cu expunere vest-sud-vestică, în general la peste 1.200 m. Tot aici, vântul se va intensifica cu rafale de 70-80 km/h, viscolind și spulberând puternic zăpada, vizibilitatea reducându-se, în asemenea condiții, spre 0. Pe drumurile de altitudine se va circula in condiții pure de iarnă! În zonele joase va ploua moderat, cantitățile de apă acumulate situându-se, în general, între 25 și 30 l/mp. Începând din orele serii, treptat, ploile se vor transforma în lapovițe si ninsori, astfel, până marți dimineața, este posibilă şi aici o depunere firavă de nea.

Etichete

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS