Actualitate

Cod galben în Bistrița-Năsăud. Cum va fi vremea

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare valabilă în perioada luni 6 decembrie, ora 22.00 – miercuri 8 decembrie, ora 18.00, fiind anunțate precipitații moderate cantitativ, intensificări ale vântului și polei.

În intervalul menționat aria precipitațiilor se va extinde dinspre sud-vest și va cuprinde toate regiunile și se vor acumula cantități ce vor depăși 15…20 l/mp și pe arii restrânse, în special în jumătatea de sud-est, 30…40 l/mp.

În zonele de deal și de munte și local în centrul, nordul și nord-estul țării vor fi precipitații mai ales sub formă de ninsoare și lapoviță, iar în regiunile sudice și sud-estice vor predomina ploile. Se va forma polei pe arii restrânse în Transilvania și Moldova.

Începând din a doua parte a zilei de marți (7 decembrie) vântul se va intensifica în est, sud-est, în extremitatea de sud-vest și temporar în zona montană înaltă, în general cu viteze de 45…55 km/h.

Din dimineața zilei de miercuri (8 decembrie) aria precipitațiilor se va restrânge spre regiunile estice și sud-estice.

Județul Bistrița-Năsăud va fi sub cod galben de ninsori însemnate cantitativ și intensificări ale vântului în perioada marți 7 decembrie, ora 06.00 – miercuri 8 decembrie, ora 18.00.

În intervalul menționat, în sudul și estul Transilvaniei, nordul și centrul Moldovei precum și în zonele de munte vor fi precipitații mai ales sub formă de ninsoare. Se va depune strat de zăpadă pe alocuri consistent, îndeosebi în zona montană și submontană. 

În zona montană înaltă, iar pe arii restrânse și în Moldova, vor fi intensificări ale vântului, cu viteze de 45…55 km/h, viscolind ninsoarea.

Conform prognozei ANM pentru perioada 6-19 decembrie, în Transilvania săptămâna aceasta se vor înregistra variații semnificative de temperatură de la o zi la alta. În primele zile se va răci semnificativ, astfel de la o medie regională de 6 grade în prima zi, se va ajunge la 0 grade pe 8 noiembrie, când și minimele termice vor scădea la o medie de -6…-5 grade. După această zi rece, vremea se va încălzi, iar în 10 și 11 decembrie temperaturile maxime vor reveni la o medie de 6…7 grade, iar minimele vor tinde spre -1…0 grade. Pentru a doua jumătate a intervalului sunt estimate maxime în medie de 2…4 grade, iar minimele cu o tendință de scădere ușoară de la o zi la alta, vor avea o medie de -4…-2 grade. Vor cădea precipitații moderate cantitativ, în primele zile ale intervalului, dar mai ales în ziua de 7 decembrie. Temporar se vor semnala precipitații și în intervalul 10-13 decembrie, iar până spre finalul celei de-a doua decade probabilitatea de apariție a acestora va fi mai redusă.

Etichete

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS