Social

Turneu de futnet în Bistrița-Năsăud

ACTUALIZARE În comuna Nimigea a avut loc un turneu de futnet. Patru echipe locale au evoluat la proba de triplu, inițiativa aparținând unui împătimit al tenisului cu piciorul, Marian Constantinescu, localnic stabilit în Austria.

Ceea ce este încurajator, turneul s-a disputat pe un teren omologat de UNIF, iar regulile folosite au fost cele aprobate la nivel internațional.

Locuitorii din Nimigea au savurat spectacolul sportiv, perspectivele fiind unele pozitive. Participanții, chiar dacă s-au adaptat mai greu la cerințele regulamentului internațional, iar tehnica specifică s-a dovedit a fi o noutate, au primit cu mult entuziasm provocarea futnetului, anunță Futnet România.

În vederea unei dezvoltări ulterioare, concluziile lui Sorin Bogdan, președintele Asociației Futnet, prezent la fața locului, au fost următoarele: ”Pentru ca futnetul să se dezvolte, la Nimigea și nu numai, este nevoie ca oamenii să aibă acces gratuit la un teren special amenajat. Sunt convins că autoritățile locale vor susține eforturile lui Marian Constantinescu și vor găsi o soluție benefică pentru toată lumea, pentru dezvoltarea futnetului. Asociația Futnet va acorda sprijin tehnic, așa cum s-a întâmplat și la turneul inaugural, punând la dispoziție mingea oficială Gala, fileul, dar și asistența tehnică. Sper ca Nimigea să intre în familia futnetului românesc”.

ȘTIREA INIȚIALĂ O comună din Bistrița-Năsăud, în familia futnetului românesc

Un cetățean român stabilit în Austria, originar din Bistrița-Năsăud, vrea să pună umărul la dezvoltarea futnetului și că construiască în comuna natală două terenuri speciale pentru tenis cu piciorul.

”Nimigea poate întregi familia futnetului românesc. Eforturile Asociației Futnet România de promovare și dezvoltare a futnetului încep, se pare, să se fructifice. Cu mare bucurie am primit un mesaj din partea domnului Marian Constantinescu, cetățean român stabilit în Austria, care ne-a anunțat că este un iubitor și un practicant al tenisului de picior și că, în acest context, dorește să pună umărul la dezvoltarea futnetului”, anunță Futnet România.

Astfel, Marian Constantinescu și-a exprimat intenția de a construi două terenuri speciale pentru futnet în comuna natală, Nimigea. Marian Constantinescu a jucat fotbal la nivelul ligilor inferioare, în România și Austria, iar acum a observat că futnetul poate fi o oportunitate excelentă, din toate punctele de vedere.

Sâmbătă 19 august, la Nimigea va avea loc o întâlnire între factorii implicați, în urma acestor discuții urmând a se lua decizia cea mai potrivită de cooperare.

Tot atunci va avea loc un turneu de futnet care se va desfâșura pe o suprafață de iarba sintetică.

Înscrierile pentru turneul de la Nimigea se fac la Roland Szekely, tel: 0746330359.

6 comentarii

  • Cu totul nefericit numele „futnetului”. Fotbal net sau Fotbal tenis sunt doua variante care imi vin imediat. Se poate sa fie si altele mai inspirate. Sau macar sa scriem „footnet” cum fac francezii. Exista nenumarate exemple in care denumiri de sporturi sau localitati au fost adaptate limbi romane si s-au consacrat in forma actuala. Nu inteleg de exemplu de ce spunem si scriem pe harti Pula in loc de Pola cum spun si scriu italienii? Sau, de ce ne incapatanam sa scriem curling in loc de carling asa cum pronuntam? Deci … futnet! Sa-mi trag una …

    • Felicitări Alex pentru comentariul tău impecabil ! Ai punctat scurt şi la obiect. Aviz şi altor amatori care ar dori să transforme Limba română în Limba ,,romglezăˮ-!

  • Footnet,e termenul corect ,pentru acest sport .Dar romanul ,gaseste rapid termeni originali si …te netul.Trivializam cu usurinta,fara consecinte,incercand sa fim originali.Un labtenis trist.

  • Foot-brut era mai potrivit cu spiritul și stilul românilor.
    O astfel de întâmplare ne caracterizează labilitatea nației și subțirimea civilizatiei ei.
    Spirit mimetic, apucături de papagal și maimuță.

    • ˮFrumoasăˮ caracterizare İorgule pentru: străbunicii, bunicii, părinţii, fraţii şi surorile tale, care şi dumnealor ( în frunte cu tine) au făcut şi fac parte din ACEEAŞİˮnaţieˮ română – şi pe care îi cataloghezi ca având :
      ˮ Spirit mimetic, apucături de papagal și maimuță.ˮ
      Sau poate dumnealor provin dintr-o cu totul ALTĂ NAŢIE
      – şi au aterizat pe Terra de pe o altă planetă- cu misiunea strictă de a ne spori educaţia şi de a ne mai… ˮîngroşaˮ civilizaţia, nouă românilor…
      Mulţumim de intenţie, dar nu e cazul.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.