Social

Comună bogată, copii săraci. Unde sunt cei mai mulţi beneficiari ai banilor de liceu

Circa 1.200 de elevi din Bistriţa-Năsăud vor primi bani ca să-şi poată continua studiile. Ei au invocat situaţia materială precară. Cei mai mulţi învaţă la şcoli de pe Valea Someşului Mare de unde adulţii au plecat cu miile în străinătate, iar acasă au declarat că nu au venituri.

Ministerul Educaţiei a publicat pe portalul dedicat programului lista beneficiarilor înainte de contestaţii. În dreptul judeţului Bistriţa-Năsăud sunt trecute 1196 de nume de liceeni care vor primi în acest an şcolar ajutoare de la stat ca să nu abandoneze şcoala.

Cei mai mulţi beneficiari sunt de la Colegiul Economic Năsăud – 140, de la Liceul Teoretic “Solomon Haliţă” – 95, de la Colegiul Naţional “Petru Rareş” Beclean – 85, respectiv Colegiul Naţional “George Coşbuc” Năsăud – 80.

La polul opus, se află Liceul Forestier Bistriţa şi Liceul Tehnologic Târlişua cu câte şase beneficiari, respectiv Liceul de Arte “Corneliu Baba” cu 7 elevi.

În ce priveşte situaţia pe localităţi, cei mai mulţi solicitanţi de burse sunt din Feldru, 69, comună din care au plecat la muncă în străinătate mii de localnici. De regulă, ei declară că, în ţară, nu au deloc venituri, ceea ce îi face să beneficieze de ajutoare sociale.

Conform regulamentului, bani de liceu primesc elevii cu situaţie materială precară. Ajutorul are o valoare de 180 de lei pe lună, de el putând beneficia elevii care provin din familiile ale căror venituri medii brute, pe membru de familie, în ultimele trei luni dinaintea celei în care a fost depusă cererea, au fost de maximum 150 de lei.

Bani de liceu mai primesc şi elevii aflaţi sub o măsură de protecţie, sau aflaţi sub tutelă ori curatelă (n.r. – situaţie în care o altă persoană decât părintele sau tutorele este mandatată să gestioneze o situaţia în numele şi pentru minor. De exemplu, dacă părintele sau părinţii sunt incapabili să gestioneze îngrijirea copilului din cauza unor boli, sau dacă părinţii lipsesc de acasă şi nu au lăsat un mandatar general care să reprezinte interesele legale ale minorului).

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.