Ziua Culturii Naționale a fost marcată la Bistrița miercuri 15 ianuarie, când s-au împlinit 170 de ani de la nașterea poetului nepereche Mihai Eminescu, printr-un concert care a avut loc la Palatul Culturii. Invitați, membrii trupei David & The Six Martini din Cluj-Napoca.
Band-ul este format din: David Todoran, Adela Todoran (voce), Tiberiu Herdlicska (clape), Tibi Menyhart (bass), Răzvan Rotiș (tobe), Origen Todoran (chitară), Ionuț Archiudean, Eduard Bobuțanu (trompetă), Turak Botond-Ferencz (trombon), Mihai Stanciuc (saxofon).
Mai devreme, în aceeași zi, tot la Palatul Culturii a fost programat un ”Medalion Mihai Eminescu”: momente poetice cu actorii Teatrului profesionist de proiecte ”Liviu Rebreanu” Bistrița, lansări de carte, expoziție de literatură internațională.
Din 2011, ziua naşterii ”poetului naţional şi universal” Mihai Eminescu, 15 ianuarie, a devenit Ziua Culturii Naţionale. În 15 ianuarie 2020 se împlinesc 170 de ani de la naşterea ”Luceafărului poeziei româneşti”.
Motto:
“Școala va fi bună, când popa va fi bun, darea mică, subprefecții oameni care să știe administrație, finanțe și economie politică, învățătorii pedagogi – pe când adică va fi școala școală, statul stat și omul om, precum e în toată lumea, iar nu ca la noi- adică ca la nimeni- unde găsești în cercurile cele mai înalte oameni ce trăiesc în vecinică dușmănie cu gramatica, necum cu alte cunoștințe sau cu dreapta judecată”.
(Mihai Eminescu)
Orasul Bistrita are o piata cu numele Mihai Eminescu. Inainte de 1989 aici urma sa fie construita Casa de Cultură Sindicatelor . Pentru construcția acestui adevarat complex cultural, au fost demolate 175 de case, iar în final megaconstrucția trebuia să cuprindă o sală de spectacole de 1.000 de locuri și o scenă adaptabilă, identică cu a marilor teatre moderne ale lumii, o sală specială de balet, o sală complexă de sport, săli pentru diverse activități de club, pentru pictură și sculptură, bibliotecă multifuncțională, cine-club și săli de expoziții. Mai mult, clădirea a fost proiectată pentru un teatru și cinematograf în aer liber, o grădină suspendată de 7.000 de metri pătrați, dar și o parcare subterană uriașă pentru câteva sute de autoturisme sub actualul parc din Piața Mihai Eminescu. Dupa revolutie cladirea a fost cumpărată de mai mulți afaceriști, printre care și Gelu Drăgan. De asemenea Consiliul Județean a deținut spații în clădirea respectivă. Chiar dacă perspectiva ca această clădire de a deveni un „Mall Cultural” sunt compromise, totusi grădina suspendată de 7.000 de metri pătrați, cu parcarea inferioară ar putea fi amenajată conform proiectului initial. Aici ar trebui relocat si bustul lui Mihai Eminescu – opera sculptorului Ion Irimescu, unde să fie mai bine pus in valoare decât este in prezent.