Social

Concursul de atelaje trase de câini ”Drumul Romanilor” 5.0, fără public anul acesta. Cine și-a anunțat prezența

Peste 35 de sportivi din mai multe țări europene s-au înscris deja cu atelaje trase de câini la concursul ”Drumul Romanilor 5.0” care ar urma să aibă loc în perioada 13-14 februarie în Pasul Tihuța dacă vremea nu se va încălzi prea tare să topească stratul de zăpadă existent.

”Se anunță o ediție foarte puternică din punctul de vedere al sportivilor întrucât vom avea participări din Polonia, Cehia, posibil Germania și Italia în funcție de ce restricții au. De asemenea, și-a anunțat participarea vicepreședintele organizației mondiale, care va veni din Austria. Avem onoarea să primim cel mai titrat sportiv din istoria acestui sport, cu 35 de titluri mondiale și 25 europene și sperăm să fie o ediție foarte frumoasă. Din păcate, va fi una fără spectatori pentru că așa sunt condițiile. Până acum avem 35 de înscriși, mai așteptăm în jur de 10-15 sportivi care se vor înscrie ca să avem în jur de 45-50 de starturi”, a spus Bogdan Berende de la Clubul Sportiv Sleddog Bistrița-Năsăud, organizator și totodată concurent.

Potrivit acestuia, stratul de zăpadă este acum de 40-45 de centimetri, competiția putând avea loc dacă acesta rămâne la minim 20 de centimetri.

”Din păcate, se anunță încălzirea vremii spre sfârșitul săptămânii. Sperăm că nu ne va strica pârtia, care a fost trasă deja de două ori. Sperăm că va fi bine și vom putea desfășura concursul în condiții normale. Dacă zăpada se va topi – ceea ce noi nu ne dorim – va trebui, din păcate, să anulăm competiția pentru că sunt și alte concursuri programate, noi suntem și în calendarul VSA a organizației mondiale. Ar fi păcat pentru că Drumul Romanilor 5.0 este prima competiție de profil, celelalte în proporție de 90% fiind anulate. România sparge așadar gheața cu acest concurs. Ar fi trebuit să aibă loc Campionatul Mondial în Suedia, unde aș fi putut ajuge și eu datorită sprijinului de la Consiliul Județean, dar nu s-a mai ținut fiindcă Suedia e în colaps. Ar putea să aibă loc în Italia, încă se discută, dar nu se știe data și locația”, a mai spus el.

Bogdan Berende va concura la proba de 6 șase câini. Tatăl lui, Damaschin Berende, va concura la atelaje trase de 4 câini, revenind în competiție după doi ani de pauză: ”Câinii sunt foarte bine antrenați. Sper să câștig categoria și mai sper să câștig și trofeul Via Transilvanica. Sperăm să putem duce mai departe competițiile viitoare cu acest trofeu minunat și cu partenerul nostru oficial Asociația Tășuleasa Social”.

Concursul se va desfășura pe cinci trasee: de 4 km, 6,5 km, 8 km, 12 km și 16 km dacă stratul de zăpadă rămâne la cel puțin 30 de cm. O decizie finală se va lua la începutul săptămânii viitoare.

Pentru că publicul nu poate participa, organizatorii iau în considerare să monteze o cameră la start și eventual una la finiș. La finalul competiției va fi realizat un film cu mai multe imagini foto și video din cadrul competiției.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS