Actualitate

Condiţii moderne în Secţia de Oncologie a Spitalului Judeţean (FOTO)

O parte a Secţiei de Oncologie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Bistriţa-Năsăud, reabilitată cu 1,5 milioane de lei bani de la Guvern şi CJ, a fost inaugurată în prezenţa europarlamentarilor PSD Daciana Sârbu şi Corina Creţu. La eveniment au participat numeroase oficialităţi, de la prefectul Ioan Ţintean şi primarul Ovidiu Creţu la preşedintele CJ Radu Moldovan şi şefi de instituţii.

La inaugurarea de sâmbătă, care a început cu o slujbă de sfinţire oficiată de un sobor de preoţi în frunte cu protopopul Bistriţei, Alexandru Vidican, au fost prezenţi europarlamentarii Daciana Sârbu şi Corina Creţu, directorul Spitalului Judeţean de Urgenţă Bistriţa, dr. Mircea Gelu Buta, preşedintele Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, Radu Moldovan, prefectul Ioan Țintean, primarul Bistriţei, Ovidiu Creţu, ministrul delegat pentru dialog social, Doina Pană, vicepreşedinţii CJ Dorin Popescu şi Alexandru Pugna, administratorul public al judeţului, Florin Moldovan, şeful Inspectoratului de Poliţie Judeţean, comisar şef Ioan Mureşan, directorul Policlinicii Bistriţa, dr. Petru Orza, preşedintele-director general al CJAS Bistriţa-Năsăud, Camelia Ilişuan, directorul executiv al Direcţiei de Sănătate Publică Bistriţa-Năsăud, dr. Anca Andriţoiu, medici din cadrul Spitalului Judeţean.

”Acesta este primul spital modern din Bistriţa, realizat în 1890. Cu mari convulsii s-a construit acest spital, cu o istorie interesantă. În toamnă o să scoatem şi un frumos volum despre istoria spitalelor din Bistriţa, pentru a marca 40 de ani de când s-a construit clădirea centrală a spitalului, cea de la han. De-a lungul timpului, secţiile şi activităţile au variat, acum în această incintă de pe strada Alba Iulia avem o secţie de oncologie. Mai demult s-a dat o soluţie să dărâmăm clădirile, dar patrimoniul trebuie menţinut. E o mare prostie să ne apucăm să dărâmăm clădirile. Am făcut un proiect care a ajuns la 1,5 milioane de lei şi care s-a dezvoltat cu banii Guvernului şi ai Consiliului Judeţean”, a declarat directorul Spitalului Judeţean de Urgenţă Bistriţa, dr. Mircea Gelu Buta.

Dr. Victoria Bindea, medic şef de secţie, a precizat că Secţia de Oncologie va prelua nevoile pacienţilor care trec prin grele încercări. ”Am dorit un lucru firesc, acela de a avea în proximitatea şi în continuitatea secţiei de oncologie o secţie de paleaţie, care se ocupă de tratamentul bolnavilor aflaţi într-o situaţie foarte gravă, la terminarea unei boli cronice. Iar pentru oncologici e momentul când se pune un diagnostic, asta însemnând câteva luni, oricât ar fi de performantă farmaceutica oncologică. Aici nu este vorba numai despre o dotare cu care s-ar mândri orice oraş şi ţară europeană, dar şi despre faptul că suntem pe punctul de a realiza acea echipă de paleaţie care înnobilează clădirea, adică prezenţa la patul bolnavului a medicului, asistentului, preotului, psihologului şi sociologului. Ne mai lipseşte foarte puţin, poate doar sociologul este cel care momentan nu răspunde prezent la apel, dar toate celelalte laturi ale tratamentului există. Este foarte greu să lucrezi la Oncologie, oricât ai fi de dur, de obişnuit, nu se poate să nu ai implicaţii şi să nu participi la dramele de lângă tine. Nu e vorba numai de bolnav, ci şi de familia lui”, a spus ea.

Pe pagina noastră de Facebook puteţi vedea mai multe fotografii.

1 oncologie sju 2 oncologie sju 3 oncologie sju 4 oncologie sju 5 oncologie sju 6 oncologie sju 7 oncologie sju 8 oncologie sju

4 comentarii

  • Is buni de taiat panglici, de spus minciuni si de a-si asuma merite.Cu care bani au modernizat spitalul ? Cu banii dati de Radu Moldovan sau de Liviu Rusu? …si sub ce guvern? Are Ponta vre-un merit aici, de-si trimite consoatza la taiat panglici si la discursuri? Ati ajuns de rasul curcilor…:)) Nu credeti ca va asumati prea multe si nu ati facut nimic ? Incet. incet se trezeste lumea si nu va mai crede.

    • Sa-ti para rau dupa PD-L ? Ceva contracte cu statu ??

      Bani dati de Liviu Rusu ?? Sunteti culmea, oameni buni.
      Singurul moment in care politicienii aduc bani e campania electorala.
      Banii i-am dat noi. Ma rog, unii dintre noi.

    • Cei de la Romstrade spuneau ca nu le ajungeau banii de protocoalele pentru cei din consiliul judetean .Daca in Romania o firma castiga o licitatie a unei lucrari publice, 20%din valoarea lucrarii, se duce la cei care au desemnat firma castigatoare.Nu va mai umflati in pene si va certati pe guvernarii pentru ca ,,am scapat de dracul si am dat de tatal sau,,

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.