Actualitate

Construcţia Centrului rezidenţial pentru bătrâni de la Sigmir, în linie dreaptă. Se alege proiectantul

Proiectarea Centrului rezidenţial destinat persoanelor vârstnice din localitatea componentă Sigmir, care va fi unul modern şi va avea o capacitate de o sută de locuri, a fost scoasă la licitaţie de Primăria Bistriţa pe SEAP. Ofertele vor fi deschise marţi.

În urmă cu doi ani, Consiliul Local Bistriţa a aprobat Planul Urbanistic de Detaliu (PUD) pentru construirea centrului în apropierea Bisericii Ortodoxe şi a DJ 151 pe o suprafaţă de 17619,39 mp aflată în proprietatea municipalităţii.

Conform PUD, capacitatea centrului va fi de 100 de locuri, organizate în 12 camere de câte un loc şi 44 de camere de câte două locuri, cu suprafaţa desfăşurată de 3962,28 mp. Obiectivul va funcţiona cu secţii pentru persoane dependente, persoane semidependente şi persoane care nu sunt dependente. Corpurile de clădire vor avea, printre alte facilităţi, bucătărie, vestiare şi grupuri sanitare, birou pentru administraţie, sală de mese, cabinet medical, frizerie, spălătorie, depozit de alimente. Se vor planta pomi fructiferi şi gazon, iar pentru stimularea activităţilor în aer liber ale bătrânilor, 1000 mp vor fi cultivaţi cu legume.

În 2012, vorbind despre planurile de modernizare a Sigmirului, primarul Ovidiu Creţu spunea: ”În legătură cu clădirea abandonată a grădiniţei, vom face ceea ce am văzut în Germania, unde un astfel de loc a devenit cămin de bătrâni. Acolo căminul nu e puşcărie, ci un loc unde persoanele pot socializa. Vom depune un proiect pe fonduri europene 2014-2020 pentru construirea unui cămin pentru persoane vârstnice, care să aibă şi secţie tip spital, dar şi bungalouri pentru cei mai în putere. Sper să se realizeze în 4-6 ani”.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS