Actualitate

Consultant în obţinerea de fonduri europene, cercetat penal pentru înşelăciune

Un bărbat în vârstă de 38 de ani, manager a trei firme din Bistriţa care se ocupă de consultanţă în domeniul accesării fondurilor europene, este cercetat penal de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud fiind acuzat de înşelăciune. Prin intermediul firmelor pe care le conduce, el ar fi lăsat cu buza umflată 11 persoane fizice şi juridice.

Potrivit unui comunicat al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Bistriţa-Năsăud, Serviciul de Investigare a Fraudelor din cadrul instituţiei finalizat, vineri, cercetările în cauza penală complexă privindu-l e bărbatul de 38 de ani, din Bistriţa, dosarul fiind înaintat Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud cu propunere de trimitere în judecată a acestuia pentru comiterea infracţiunii de înşelăciune.

“Bărbatul este suspectat că în perioada 2008-2012, având calitatea de administrator a trei societăţi comerciale, toate cu sediul social în municipiul Bistriţa, ar fi indus şi ar fi menţinut în eroare 11 părţi vătămate, persoane fizice şi juridice, cu ocazia încheierii şi derulării unor contracte de proiectare şi/sau consultanţă în domeniul accesării de fonduri nerambursabile. rejudiciul cauzat, în valoare de aproximativ 448.876 de lei, a fost recuperat integral prin luarea măsurilor asiguratorii”, se arată în comunicat.

Țigarete de contrabandă, confiscate de poliţiştii năsăudeni

Poliţiştii Secţiei 6 Poliţie Rurală Năsăud au oprit în trafic, pe raza localităţii Salva, o autoutilitară condusă de către un tânăr, în vârstă de 29 de ani, din localitatea Bistra, judeţul Maramureş, despre care existau suspiciuni că ar fi transportat ţigarete de contrabandă.

În urma controlului efectuat asupra autoutilitarei, poliţiştii au descoperit în habitaclul acesteia 430.000 de ţigarete, de provenienţă Ucraina, fără documente legale şi despre care existau indicii că ar fi fost introduse în România prin alte locuri decât cele supuse controlului vamal.

Valoarea de piaţă a ţigaretelor descoperite a fost estimată la aproximativ 215.000 de lei.

Tânărul a fost prezentat Judecătoriei Năsăud cu propunere de arestare preventivă sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă. Instanţa de judecată şi-a însuşit propunerea şi a dispus arestarea preventivă a acestuia pe o perioadă de 30 de zile.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS