ACTUALIZARE Președintele CJ, Radu Moldovan, dar și viceprimarul Bistriței, Cristian Niculae, au fost împuterniciți de Consiliul Județean respectiv Consiliul Local să voteze în AGA Adi Deșeuri aprobarea prelungirii cu trei luni a contractului de achiziție publică încheiat cu SC Supercom SA București, pentru colectarea și transportul deșeurilor din județ la depozitul ecologic de la Tărpiu.
”Contractul expiră la începutul lunii decembrie. Documentația pentru concesionarea serviciului este finalizată, din păcate încă nu avem publicate normele legii pentru concesiune. Am înțeles că au fost aprobate în ședința Guvern, însă încă nu au fost publicate în Monitorul Oficial. Conform procedurilor, toate cele 62 de UAT membre ale ADI Deșeuri, mai exact CJ și 62 de primării, trebuie să se pronunțe în privința unui act adițional de prelungire cu încă trei luni. Dacă în următoarele zile ar fi publicate normele, e nevoie de trei-cinci zile pentru a pune documentația în acord cu noile norme și apoi poate fi încărcată pe SEAP. 80-90 de zile durează statul pe SEAP, perioada de depunere și evaluare a ofertelor. Dacă apar aceste norme repede, la finalul celor trei luni de contract prelungit procedura ar trebui să fie încheiată și desemnat un nou operator, dar termenul final nu îl putem ști pentru că astfel de proceduri de achiziție de regulă sunt contestate și nu mai ține de noi când se finalizează aceste contestații”, a spus președintele CJ Radu Moldovan.
ȘTIREA INIȚIALĂ Consiliul Județean Bistrița-Năsăud se reunește în ședință de îndată, miercuri 24 noiembrie, ora 16.00, pentru a-l mandata pe președintele CJ Radu Moldovan să voteze în cadrul AGA a ADI Deșeuri aprobarea prelungirii contractului de achiziție publică încheiat cu SC Supercom SA București în 2 septembrie și cu valabilitate trei luni, pentru colectarea și transportul deșeurilor din județ la depozitul ecologic de la Tărpiu.
Întrucât contractul cu Supercom expiră și licitația pentru noul operator încă nu s-a desfășurat, înțelegerea cu firma din București va fi prelungită cu încă trei luni. Membrii ADI Deșeuri, CJ și cele 62 de primării, trebuie să voteze în AGA prelungirea contractului.
ADI Deșeuri motivează necesitatea prelungirii contractului în scopul asigurării continuităţii serviciului de salubrizare în judeţul Bistriţa-Năsăud, justificat de faptul că până la acestă dată nefiind publicate Normele de aplicare ale Legii Nr. 100/2016 privind concesiunile de lucrări şi concesiunile de servicii, aparatul tehnic al Asociaţiei s-a aflat în imposibilitatea finalizării şi desfăşurării procedurii de atribuire a contractului de concesiune a serviciului către un nou operator.
Firma Supercom din București a câştigat, prin negociere directă, contractul pe durată determinată pentru serviciul de salubrizare din judeţ pe care nu l-a mai asigurat Vitalia întrucât a pierdut licenţa de la ANRSC și a început din 5 septembrie activitatea de colectare și transport în Bistrița-Năsăud. Contractul are valabilitate de trei luni, dar poate fi prelungit până la desemnarea unui nou operator prin licitaţie publică prin SEAP, însă procedura poate dura până la un an şi jumătate.
Persoanele fizice şi asociaţiile de locatari în mediul urban plătesc 9,9 lei/persoană/lună (faţă de 6,82 de lei cât a perceput Vitalia, creşterea fiind de 45%). La ţară, persoanele fizice plătesc 3 lei/persoană/ lună, faţă de 2,95 de lei cât a încasat vechiul operator. În ce priveşte agenţii economici şi instituţii publice creşterea este de la 307 lei/tonă la 348 de lei/tonă, creşterea fiind de 13%.
O comisie formată din reprezentanţi ai ADI Deşeuri, CJ (prin administratorul public Florin Moldovan), primăriilor din Bistriţa, Beclean, Năsăud, Sîngeorz-Băi, Lechinţa, Nuşeni şi Romuli a decis că oferta Supercom este cea mai avantajoasă. Toate consiliile locale și CJ au aprobat semnarea contractului cu Supercom, apoi AGA ADI Deșeuri a validat acest lucru.
SC Retim Ecologic Service SA Timișoara a câștigat contestația depusă la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC) împotriva ADI Deșeuri Bistrița-Năsăud privind atribuirea prin negociere directă fără publicare prealabilă a contractului de colectare și transport al deșeurilor către firma Supercom București. CNSC a decis anularea întregii proceduri de negociere fără publicarea unui anunț. Contestațiile sunt în derulare.
Supercom sau cum poți lua în sclavie un județ întreg.
Supercom sau super-afacerea PSD care a umflat tarifele si a transformat primaria in casierul unei firme private !
Traiasca tovarasii conducatori „intelepti” care pun interesele proprii inaintea intereselor cetatenilor !
O să le iasă pesedeilor contractul ăsta pe nas ( și prin alte părți ) atunci când , cât de curând , vor fi luați la întrebări . Evident că există ceva la mijloc ( șpagă ? ) de vreme ce se încăpățânează să semneze cu Supercomul un preț aproape dublu față de ce plătesc alte orașe pentru aceleași servicii.
eu sunt anti psd de cand ma stiu,dar cel putin astia de la supercom sunt punctuali si au utilaje ok,asa ca nu ma intereseaza cum au impartit comisionul,important e ca si contribuabil sa fiu respectat
Asta e inca un abuz pe care Radu Moldovan il face bagand la inaintare CJ-ul . Radu e las si se ascunde in spatele consilierilor judeteni continuand de fapt combinatia cu Supercom . Consiliul Judetean trebuie sa dea Hotarari , nu sa-l mandateze pe presedinte sa semneze cine stie ce documente . Semnatul documentelor de catre presedinte trebuie sa fie un act de asumare a deciziilor proprii .