Actualitate

Crăciun în Bistriţa-Năsăud. La Muzeul Judeţean ne aşteaptă trei zile cu bunătăţi produse în judeţ

Bucate din cele alese făcute de mâinile pricepute ale gospodarilor din tot judeţul, obiecte de artă populară, decoraţiuni şi bijuterii hand-made vor putea fi găsite la standurile Produs în Bistriţa-Năsăud special amenajate în curtea Complexului Muzeal în acest sfârşit de săptămână.

„Sărbătorile de iarnă parcă nu au nici un farmec dacă în case nu miroase a sarmale fierte în oală de lut, iar de pe mese lipsesc pâinea şi cozonacul făcute în cuptor! Iar brad fără cadouri sub el nu s-a pomenit! Pentru a trăi Crăciun în Bistriţa-Năsăud, aşa ca pe la noi, organizatorii evenimentului ne propun să punem sub brad şi pe masa de sărbători ce e Produs în Bistriţa-Năsăud şi va putea fi cumpărat de la standurile din curtea Muzeului Judeţean în acest week-end!

Bucate din cele alese făcute de mâinile pricepute ale gospodarilor din tot judeţul, obiecte de artă populară, decoraţiuni şi bijuterii hand-made vor putea fi găsite la standurile Produs în Bistriţa-Năsăud special amenajate pentru evenimentul ce precede sărbătorii Crăciunului, organizat de Consiliul Judeţean, Complexul Muzeal şi Centru Judeţean pentru Cultură în perioada 19-21 decembrie.

Cârnaţi, caltaboşi, jumări şi o pomană a porcului făcute de-ţi lasă gura apă de Nicolae Monda din Prundu Bârgăului după reţete din moşi strămoşi, păstrăv afumat şi vin de casă, 100% natural, pregătite de Ilie Rînziş din Bistriţa-Bârgăului, ţuică cu mărgele de la Salva, al cărei ”autor” este Ioan Angelini, prăjituri de casă speciale pentru aşteptat colindătorii aduse de Ionela Urs, din Josenii Bârgăului, pită şi colaci rumeniţi bine în cuptor de oamenii din Parohiile Mărişelu şi Piatra, celebra plăcintă de Runcu Salvei făcută de mâinile harnice ale Mariei Andone, sunt câteva dintre bunătăţile pe care cei prezenţi la a doua ediţie a evenimentului Crăciun în Bistriţa-Năsăud le vor putea ”testa” pe loc, în curtea Muzeului Judeţean ori cumpăra pentru acasă.

Organizatorii s-au gândit să ofere participanţilor posibilitatea de a cumpăra nu numai de-ale gurii, ci şi minunate lucruri făcute de mână de meşterii populari şi artiştii hand-made numai bune de oferit cadou celor dragi acum de sărbători.

Costume populare, obiecte de îmbrăcăminte inspirate din arta tradiţională, accesorii din mărgele create de Virginia Linul, podoabe şi accesorii hand-made realizate de inspiraţi artişti din judeţul nostru (Larisa Bancea, Loredana Istrate, Alina Vlad, Maria Cantor etc.), globuri artizanale şi lumânări speciale pentru decorul mesei de Crăciun, toate vor putea fi găsite pe standurile Produs în Bistriţa-Năsăud amenajate în curtea muzeului, special gândite de organizatorii Crăciun în Bistriţa-Năsăud pentru ca fiecare dintre participanţi să trăiască spiritul sărbătorilor de iarnă ca pe la noi!”, se arată într-un comunicat semnat de purtătorul de cuvânt al CJ Bistriţa-Năsăud, Bogdan Ivan Gruia.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS