Crăciunul, altă perspectivă

„În relatările lui Matei şi ale lui Marcu privind naşterea, o singură persoană pare să înţeleagă natura tainică a lucrării începute de Dumnezeu: bătrânul Simeon, cel care a recunoscut în copilaş pe Mesia, şi care a intuit că, în mod sigur, avea să urmeze o stare de conflict. Iată, Copilul acesta este rânduit spre prăbuşirea şi ridicarea multora în Israel, şi să fie un semn care va stârni împotrivire, a spus el, după care a profeţit că sufletul Mariei va fi stăpuns de o sabie. Simeon a simţit oarecem că, deşi la suprafaţă nu se schimbaseră prea multe – tiranicul Irod era încă pe tron, trupele romane încă spânzurau mulţi evrei patrioţi, Ierusalimul era încă înţesat de cerşetori – în profunzime totul se schimbase. Sosise o nouă forţă care avea să submineze puterile lumii.

La început, Isus nu a părut să reprezinte o ameninţare pentru acele puteri. S-a născut în domnia lui Cezar Augustus într-o perioadă în care adia vânt de speranţă în întregul Imperiu Roman. Mai mult decât alt suveran, Augustus le-a dat oamenilor mari speranţe legate de posibilităţile lui de conducător şi de tot ce ar fi putut înfăptui ei, ca societate. De fapt, Augustus a fost cel care a împrumutat pentru prima oară din greceşte termenul evanghelie sau veste bună şi l-a folosit ca emblemă pentru noua ordine mondială reprezentată de domnia sa. Imperiul l-a declarat zeu şi a stabilit ritualuri prin care să fie venerat. Mulţi credeau că regimul său luminat şi stabil va dăinui veşnic şi va reprezenta soluţia perfectă pentru problema guvernării.

Între timp însă, într-un ungher ascuns al imperiului, cronicarii vremii făceau cercetări cu privire la naşterea unui copil cu numele Isus. Informaţiile pe care le avem despre El provin, în cea mai mare parte, din cele patru cărţi scrise după ce trecuseră ani buni de la moartea Sa, într-o perioadă în care mai puţin de 0,5% dintre locuitorii lumii romane auziseră de El. Autorii acestor biografii ale lui Isus au preluat şi ei cuvântul evanghelie proclamând o nouă ordine a lumii, o ordine cu totul diferită. În aceste cărţi, numele lui Augustus e menţionat o singură dată, într-o referinţă scurtă, care precizează data unui recensământ care face posibil ca naşterea lui Isus să aibă loc în Betleem.

Totuşi, primele evenimente din viaţa lui Isus pot fi privite ca o prefigurare ameninţătoare a războiului care se apropia, un război diferit de toate celelalte de până atunci. Irod cel Mare, împăratul iudeilor, întărise stăpânirea romană la nivel local, ironia isatoriei face ca numele lui Irod să fie cunoscut în primul rând datorită masacrului copiilor în zona Betleemului. Nu am văzut nicio felicitare de Crăciun care să înfăţişeze acest carnagiu săvârşit de autorităţi, dar nu trebuie să uităm că şi el face parte din seria evenimentelor legate de venirea lui Hristos. Deşi istoria laică nu menţionează această atrocitate, niciunul dintre cunoscătorii vieţii lui Irod nu se îndoieşte de faptul că acesta nu ar fi fost în stare de aşa ceva. I-a ucis pe doi dintre cumnaţii săi, pe însăşi soţia sa Mariamne, precum şi pe doi ditre fii. Cu cinci zile înainte de a muri, a ordonat arestarea a numeroşi supuşi şi a semnat un decret conform căruia aceştia urmau să fie executaţi în ziua morţii sale, scopul fiind acela de a se asigura de existenţa unei adevărate atmosfere de doliu în ţară. Pentru un astfel de despot, o operaţiune de exterminare relativ minoră, în Betleem, nu reprezenta deloc o problemă. (…) Astfel, Isus Hristos a venit într-o lume plină de vrajbă şi violenţă, petrecându-şi primii ani de viaţă ascuns în Egipt. (…) Evenimentele legate de Crăciun, redate de colinde, prezentate de copii în scenete, înfăţişate pe felicitări, ne-au devenit atât de familiare încât ne e uşor să pierdem esenţa din spatele întâmplărilor.

Dumnezeu venit pe pământ nu a descins nici sub forma unei furtuni dezlănţuite, nici a unui foc mistuitor. Aproape de neimaginat, Făcătorul a toate, a coborât şi S-a micşorat atât de mult încât a devenit un ovul , o mică sămânţă abia vizibilă cu ochiul liber, care s-a divizat şi redivizat până s-a format un embrion, crescând încet, celulă cu celulă. Isus „S-a dezbrăcat pe Sine Însuşi…”, „S-a smerit”, cum spunea Apostolul Pavel. (…) Vizita lui Dumnezeu pe pământ a început într-un grajd, fără servitori şi fără alt loc care să servească de culcuş împăratului decât o iesle.

Într-adevăr, evenimentul care a împărţit istoria şi calendarul nostru în două s-a petrecut mai mult sub ochii animalelor, decât sub cei ai oamenilor. Preţ de o clipă, cerul s-a luminat de prezenţa îngerilor, dar cui i s-a dezvăluit această privelişte? Câtorva ţărani fără carte care păzeau turmele altora, nişte „nimeni” de la periferia societăţii. Păstorii erau atât de rău văzuţi încât evreii de soi îi încadrau în aceeaşi categorie cu a „păgânilor” nedându-le voie decât să intre în curţile exterioare ale templului. Dumnezeu i-a socotit pe ei drept oamenii cei mai potriviţi pentru a lua parte la sărbătoarea naşterii Aceluia care urma să fie cunoscut drept prietenul păcătoşilor. (…)

Oare poate fi adevărată povestea asta din Betleem, cu un Creator care coboară să se nască pe o planetă mică? Dacă da, atunci, cu siguranţă, e co poveste fără seamăn. N-ar trebui, atunci, să ne mai întrebăm niciodată dacă ceea ce se întâmplă pe această biată sferă, mică şi murdară, planeta noastră, are vreo importanţă pentru restul universului. N-ar trebui să ne mai mire prea tare că un cor îngeresc a izbucnit într-un cântec spontan, tulburând nu doar câţiva păstori, ci întreg universul”.

Philip Yancey, „Isus pe care nu L-am cunoscut”, capitolul  „Naşterea: Planeta vizitată”.