Social

Cresc salariile în Sănătate și Asistență socială

Guvernul a adoptat o ordonanță de urgență privind majorări salariale pentru personalul din sănătate, asistență socială și alte sectoare de activitate bugetară.

Actul normativ aprobat de Executiv stabilește că, începând cu luna martie 2024, salariile de bază pentru personalul din unitățile sanitare publice se majorează cu 20% față de nivelul salariului de bază aferent lunii decembrie 2023, majorarea urmând să fie aplicată în două tranșe egale, începând cu luna martie 2024, respectiv luna iunie 2024.

Totodată, salariile de bază ale personalului care ocupă funcţii din domeniul asistenței sociale, precum și ale personalului TESA din unitățile și centre de asistență socială cu sau fără personalitate juridică, se majorează cu 20% faţă de nivelul salariului de bază aferent lunii decembrie 2023. Această majorare se acordă tot în două tranșe egale, începând cu 1 martie 2024, respectiv 1 iunie 2024.

De majorări vor beneficia și farmaciști, biologi, chimiști, fizicieni, registratori medicali, statisticieni medicali și personal auxiliar-sanitar, personal TESA.

Medicii de medicină generală care efectuează gărzi în cadrul serviciilor de ambulanță și al structurilor de primire urgențe (UPU/CPU) din cadrul unităților sanitare vor beneficia de indemnizație pentru gărzile efectuate, în baza unui contract individual de muncă cu timp parțial.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS