Locuitorii Bistriței vor putea, începând de luni, să depună online cereri pentru ajutoare de încălzire sau de urgență, documente pentru obținerea unor drepturi sociale, dar și de urbanism. În total vor fi disponibile încă 18 aplicații informatice pe portalul municipalității, care le completează pe cele 17 existente deja, a anunțat primarul Ioan Turc.
”Un proiect pe care-l considerăm important pentru că ține de simplificare, debirocratizare prin digitalizare a fost în cea mai mare parte finalizat. Pe platforma existentă pe care sunt funcționale 17 aplicații informatice vom mai avea, începând de luni, încă 18 aplicații informatice în domeniile asistență socială și urbanism”, a spus primarul Ioan Turc.
Este vorba despre proiectul “Implementarea de proceduri simplificate pentru reducerea birocrației pentru cetățeni la nivelul municipiului Bistrița în domenii de activitate cu competență partajată asistență socială și urbanism” cu o valoare totală de 1.951.913,88 lei, proiect care a început în iunie 2022 și are data estimată de finalizare luna decembrie 2023.
Pentru asistență socială sunt 12 aplicații online care vor permite depunerea de documente pentru obținerea ajutorului social, a alocației pentru susținerea familiei, a ajutorului pentru încălzirea locuinței și a suplimentului pentru energie, pentru stimulente educaționale sau ajutoare de urgență.
Tot online se vor putea depune documente pentru obținerea drepturilor lunare pentru persoane cu dizabilități, a alocației de stat pentru copii și a indemnizației pentru creșterea copilului, pentru înscrierea copilului la creșă. De asemenea, sistemul va permite planificarea anchetelor sociale și notificarea persoanelor din gospodăria unde se va realiza aceasta.
Alt pachet de 6 aplicații online va permite depunerea unor documente legate de urbanism, cum ar fi cele pentru eliberarea certificatelor de urbanism și tot online se va putea plăti taxa pentru eliberarea lor.
Tot online se va putea trimite înștiințarea de începere sau desființare a lucrărilor de construcții, a finalizării lucrărilor și vor fi obținute certificatele de nomenclatură stradală. Va fi publicată tot online lista autorizațiilor și a certificatelor de urbanism emise.
”Într-un termen scurt, vom asigura suport tehnic și pentru eliberarea certificatelor de urbanism în sistem online, o facilitate reală pentru cetățeni”, a spus primarul Ioan Turc.
De ce nu dispare în totalitate interacțiunea cu funcționarii
”Acest pachet de aplicații lucrează cu cele existente. Noi suntem într-o situție fericită în care putem integra. Fără acest atu, aplicațiile electronice pentru cetățeni nu pot fi implementate într-un mod corect. O aplicație pe care noi o deținem este cea de obținere a certificatului de atestare fiscală care permite oricui să folosească la notar un document semnat electronic de Primărie. Acesta este un serviciu care presupune interacțiune zero cu funcționarii. Din păcate, legislația nu ne permite acest tip de serviciu peste tot. Suntem nevoiți ca uneori să mergem 60%-70% din drum,după care este nevoie de intervenția factorului uman. Faptul că avem integrate mare parte din aplicații și putem să mai integrăm ne ajută să dezvoltăm servicii care sunt cu un grad mare de eliminare a factorului uman. Spre exemplu, în serviciile care urmează a fi pornite, toate merg până la a transmite funcționarului responsabil documentele încărcate, inclusiv cu înregistrarea lor în sistemul electronic al Primăriei. Vom crește gradul de alertare prin SMS a cetățenilor vizavi de relația lor cu Primăria”, a explicat Nicolae Chirileșan de la compartimentul IT.
Ce obstacol este în calea digitalizării
”Mai sunt aplicații pe Impozite și taxe, pe relația cu cetățeanul. Practic, activitatea Primăriei – fac o estimare groso modo – o acoperim în proporție de 60-70% (în ce privește digitalizarea –n.r.), reducând relația cetățean – funcționar public, care e de fapt scopul aplicațiilor. Am vrea ca pe partea de Urbanism să reducem și mai mult interacțiunea funcționar-cetățean, însă, din păcate, legislația nu ne permite. Presupune tot felul de semnături, iar dacă nu e bine trebuie întors documentul electronic, trebuie semnat iar de toată lumea. Nu putem folosi semnătura electronică în mod eficient datorită prevederilor actuale.
Pe de altă parte nu știu câți cetățeni sunt dispuși să își cumpere semnătură electronică și ce face statul în acest sens. În Estonia se poate semna cu buletinul, spre exemplu.
Sunt țări care au dezvoltate servere de autentificare online. Eu, ca cetățean, mă înscriu pe acel server național, primesc un cont și o parolă, iar în țara respectivă mă loghez la orice server cu acele credențiale, nu mai trebuie să-mi fac cont la primărie și nu știu unde. Sperăm să ajungem și noi acolo. Oricum încurajez pe toată lumea să își facă cont la Primăria Bistrița că avem puțini”, a mai spus Nicolae Chirleșan.
…lipsa unei minti umane!
Aveti doar minti cu gandire bugetara!
Respect și felicitări că va țineți de cuvânt și ce ați promis în campanie chiar faceți! Spre noi succese!