”Varianta ocolitoare Bistriţa Sud face parte din Master Planul Ministerului Transporturilor pe perioada 2015-2020 şi ca termen de realizare ar trebui să fie 2020. Lucrările de proiectare realizate de Iptana s-au blocat în avizul de mediu, care este suspendat până la finalizarea unor procese care ca interfaţă îi au pe domnii Gagea, Crăciun şi doamna Nacu. Cei care stau în spatele lor sunt cu totul alţii şi din fericire pentru varianta ocolitoare am constatat că unii au şi probleme mai mari, cu DNA, iar lucrurile sper să evolueze bine pentru că a fost un fel de conjuraţie împotriva variantei ocolitoare, conjuraţie care a determinat pierderea într-o primă etapă, de către noi, a procesului de suspendare a avizului de mediu pentru Planul Urbanistic General. Deci avem un proces în derulare prin care s-a cerut, pe de o parte, anularea avizului de mediu pentru PUG şi pe de altă partea suspendarea avizului respectiv. Am pierdut suspendarea, dar tot cei trei au cerut şi anularea şi suspendarea PUG. Ne-am judecat pe suspendarea PUG, acolo am câştigat noi, deci PUG este în vigoare”, a spus Ovidiu Creţu într-o conferinţă de presă.
El a precizat că actualmente municipalitatea se judecă la Tribunalul Bistriţa-Năsăud pentru anularea avizului de mediu pentru PUG. ”Este în curs de realizare o expertiză topografică, apreciez că s-ar puta termina într-o lună, iar finalizarea acestui proces poate să se ducă până spre sfârşitul anului 2015, după care vom aborda probabil şi procesul suspendat de anulare a PUG”.
Primarul Bistriţei s-a referit şi la Pădurea Codrişor. ”Am fi dorit să începem amenajarea acelei păduri, nu este o noutate că dorim să se amenajeze, doar că Dealul Codrişor sau Schifferberg în limba germană, adică dealul de argilă, prezintă în permenanţă alunecări, deocamdată de mici dimensiuni. Până nu se stabilizează dealul, nu putem să intrăm cu utilaje şi să facem amenajări. Or, stabilizarea dealului este prevăzută în proiectul variantei ocolitoare prin lucrări de consolidare a întregii porţiuni din deal. Vom trece apoi la amenajarea pădurii, însă având în vedere relieful nu se vor putea face amenajări de tipul celor din Schulerwald, care e pe un teren mult mai plan şi potrivit pentru piste de biciclete sau alei pietonale. Codrişorul este foarte abrupt şi zonele vor fi în special pietonal, când vor fi. Amenajarea Pădurii Codrişor şi amenajarea malurilor râului Bistriţa sunt proiecte legate, amenajarea malurilor e legată de proiectul hidrocentralei de la Colibiţa care nu s-a realizat, consolidarea fundului albiei râului pe poerţiunea de la baraj până la confluenţa cu Şieul, o lucrare prevăzută la o finanţare când ministru era Doina Pană. Nu ştiu ce se mai întâmplă, dar ca să amenajăm malurile râului trebuie să se realizeze şi acea lucrare”, a afirmat Creţu.
Atunci cand afirma ca : ”Varianta ocolitoare Bistriţa Sud face parte din Master Planul Ministerului Transporturilor pe perioada 2015-2020 şi ca termen de realizare ar trebui să fie 2020″, Cretu ori face pe prostul, ori chiar este. Este ca in bancul cu Radio Erevan. Intr-adevar, in Master Planul Transporturi pentru Bistrita figureaza o centura ocolitoare cu doua benzi pe sens, in lungime de 14,6 km si in valoare de 70 milioane euro. Asadar, nu-i vorba Centura 2 Sud prin Padurea Codrisor, care era prevazuta cu o banda pe sens si in valoare de 170 milioane euro. Pe de alta parte consolidarea dealului Codrisor impotriva aluncarilor de teren nu se face prin defrisarea padurii si inlocuirea ei cu un drum de trafic greu care prin vibratiile create favorizeaza procesul de alunecare. In combaterea fenomenelor de alunecare, pastrarea padurii este o chestiune de logica elementara, iar oprirea procesului de alunecare se poate realiza mult mai simplu prin construirea unui zid de sprijin la poalele padurii, prevazut cu gauri de drenaj. Pana la urma, din cauza tampeniei unui individ orasul Bistrita a ramas fara centura ocolitoare dar si fara materializare proiectului: P.U.Z. Bistrita ‘Dealul Codrisor’ (Codrisor Hill), de amenajare a dealului Codrisor si a raului Bistrita pe portiunea dintre Podul Budacului si Podul Jelnii, proiect blocat de acelasi individ.
Da …cretu o ia razna tot mai des.
cretu..un dictator pur sange.
CONJURATIA MINTALA A D-LUI CRETU…
Citam :
” Lucrările de proiectare realizate de Iptana s-au blocat în avizul de mediu, care este suspendat până la finalizarea unor procese care ca interfaţă îi au pe domnii Gagea, Crăciun şi doamna Nacu. Cei care stau în spatele lor sunt cu totul alţii şi din fericire pentru varianta ocolitoare am constatat că unii au şi probleme mai mari, cu DNA, iar lucrurile sper să evolueze bine pentru că a fost un fel de conjuraţie împotriva variantei ocolitoare…. ”
Cauzele au ajuns sa se judece, ca ultima faza la Curtea de Apel Cluj ….unde am avut castig de cauza, indiferent care parte perdanta a facut recursul. Conjuratia imaginata de edil este la Cluj, sau la Bistrita ?, noi suntem simpli cetateni, edilul PRESUPUNE ca noi ca simpli cetateni … am mituit justitia, pentru BINELE PUBLIC … al bistritenilor ?
Pe de alta parte , se poate constata ca investitia nu poate fi fezabila, cine ar finanta 170 mil. euro pentru 12,7 km. (13 mil euro/km) de drum, dupa afirmatile edilului, cand valoarea admisibila este max. 5-6 mil. euro/km ?
Afirmatiile de mai sus, redate in citat , pot fi luate din romanul ….lui Kafka !
Fratilor..padurea Codrisor se va amenaja cand vrea pixul meu. Ati auzit ?( primarul cret)
Ca Padurea Codrisor o ia la vale se stie de vreo 20 ani. Atunci am auzit eu de asta. Dar eu l-as lasa pe Chereji, chiar si in conditiile astea, sa-si faca alei si bancute acolo. L-as pune insa inainte sa semneze ca este raspunzator pentru orice impact negativ pe care-l vor avea aceste lucrari. Sa semneze el si toti membrii Asociatiei Bistrita Civica.
Eu inteleg ca Chereji ar vrea sa candideze si si-a inceput campania de pe la sfarsitul lui 2013.
Vad ca nu mai e la moda sa urlam ca „uite o groapa si inca una putin mai incolo”. Acum e la moda asta cu eco, bio si Padurea Codrisor. Sincer, in 37 ani am urcat de 3 ori in Padurea Codrisor. Si aia se intampla in liceu, cand nu aveam unde bea o bere. In rest, nu prea ma atrage acea zona. E prea departe si prea mult de urcat pana in poiana. Sau poate vrea Chereji sa ne puna scari rulante? Atunci da, as fi pentru!!!!
„Prietenii” mei cu „sute de utilaje au intrat in padurea codrisor”. Mai puteti? Nu e usor cu manipularea!!!
Ideal ar fi sa luam exemplul Clujului cu centura si cu Padurea Codrisor. Si ei au centura ocolitoare care este OCOLITOARE si Zona Belvedere….Noi de ce nu putem? Din cauza unor idei crete?
Totul este o manipulare politica din partea PNL ,doar anul viitor sunt alegeri si isi doresc cu ardoare ciolanul…
Mai baieti, mai usor cu pianul pe scari. A face doua trei poteci, cateva mici amenajari pentru a putea sa te plimbi prin padure, nu este nici pe departe o mare conspiratie impotriva primarului suparacios. Este un lucru normal, simplu si care paradoxal, nu doare. E mai simplu sa spui ca ala vrea aia, ala vrea ailalta, sa cauti tot felul de conspiratii, in locul unor lucruri simple, normale si culmea, fara tone de bani, proiecte si stdii. Oare este asa de complicat sa intelegem chestii simple? Centrura unui oras are ca scop ocolirea orasului de catre cei care-l tranziteaza, mai pe romaneste spus, cei care vor sa mearga la Suceava de la Cluj sau cei care vor sa mearga de la Cluj sau Tg. Mures la Suceava sa poata sa o faca fara a intra in Bistrita. Asa e si la CLuj, si la Sibiu si la Brasov, chiar si la Bucuresti (cand va fi gata). Ce are asta cu padurea, habar nu am. Centura nu este in principiu pentru localnici ci mai degraba pentru cei care nu vor sa treaca prin Bistrita. Dar asta e un alt film. Unul de dupa 2022. Acum tema este mai simpla, avem o padure ce facem cu ea?
Varianta ocolitoare este foarte bine venită. Este suficient cât traficul greu a trecut prin oraș, sunt suficiente victime ale accidentelor rutiere produse in Viisoara ca urmare a traversării drumului de centura pe aici. E cazul ca Bistrita sa se modernizeze, sa aibă un drum ocolitor, o varianta unde cei in trafic sau chiar bistritenii sa poată admira orașul de sus( așa cum se poate la Cluj, Brașov si alte orașe dezvoltate), sa se decongestioneze si mai mult traficul din Bistrita. Sper ca acest proiect sa fie dus la bun sfârșit. Iar la partea cu tăierea pădurii pe acest segment, e doar o campanie electorală de prost gust dusa de anumiți indicizi ca si in cazul toaletării de pe bulevard si modernizarii Parcului Mare…