Actualitate

Cristian Niculae: Modele pentru noi, repere în societate

”Am avut bucuria să particip la cea de-a III-a ediție a Premiilor Antidiscriminare. Cu această ocazie am dorit să felicit cadrele didactice bistrițene implicate în procesul de integrare în învățământul de masă a copiilor cu tulburări de spectru autist și să subliniez efortul și dăruirea acestor oameni dedicați unei cauze nobile. Datorită lor, șansele ca acești copii să își valorifice potențialul și să își continue drumul în viață la fel ca oricare din semenii lor, cresc considerabil și pentru asta ei trebuie susținuți și apreciați”, a menționat pe Facebook viceprimarul Bistriței Cristian Niculae.

El a adăugat: ”Acești oameni sunt modele pentru noi și pentru ceilalți profesori, reprezentând adevărate repere în societatea noastră. În acest contex mi-am exprimat sincera admirație și respectul față de toate cadrele didactice implicate dar și față de CRRA „Micul Prinț”, organizație care prin acțiunile sale reușește să sensibilizeze societatea civilă și autoritățile locale, reducând discriminarea pe criterii de sănătate mintală și oferindu-le copiilor șansa de a avea o viață normală, într-un climat social evoluat, adecvat pentru integrarea și dezvoltarea lor”.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS