Actualitate

Criteriile de participare la licitaţia pentru gestionarea deşeurilor municipale, modificate

Pentru că a fost solicitată o cifră medie globală de afaceri prea mare pentru participarea la licitaţia pentru delegarea serviciului public de salubrizare (81 de milioane de lei), în cadrul proiectului de gestionare a deşeurilor municipale, de management al staţiilor de transfer şi al centrelor de colectare, Consiliul Local va diminua suma până la 30 de milioane de lei.

Consiliul Local are miercuri pe ordinea de zi şi un proiect de hotărâre privind ”modificarea criteriilor de calificare din documentaţia de atribuire a contractului de delegare a gestiunii Serviciului Public de Salubrizare, respectiv activitatea de Precolectare, Colectare şi Transport al deşeurilor municipale şi managementul Staţiilor de Transfer şi al Centrelor de colectare în judeţul Bistriţa-Năsăud

Proiectul „Sistem integrat de management al deşeurilor în judeţul Bistriţa-Năsăud” este destinat organizării, reglementării, exploatării, monitorizării şi gestionării în comun a serviciului de colectare, transport, tratare şi depozitare a deşeurilor municipale.

Pentru realizarea în comun a proiectului s-a constituit Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară pentru Gestionarea Integrată a Deşeurilor Municipale în Judeţul Bistriţa-Năsăud din care face parte şi municipiul Bistriţa, prin Consiliul local, reprezentat de primarul Ovidiu Creţu.

Implementarea proiectului presupune creşterea acoperirii cu servicii de utilităţi publice de calitate, reducerea cantităţii de deşeuri depozitate, creşterea cantităţii de deşeuri reciclate şi refolosite, reducerea numărului de depozite prin închiderea a 4 depozite urbane neconforme şi a circa 175 de depozite din zona rurală, îmbunătăţirea standardelor tehnologice de depozitare în conformitate cu cerinţele legale.

În prezent, proiectul se află în etapa de delegare a gestiunii serviciului public de salubrizare al judeţului Bistriţa-Năsăud, componentă a implementării unui sistem de management integrat al deşeurilor, în scopul diminuării impactului asupra mediului şi a riscurilor asupra sănătăţii.

Prin hotărâre de CL, stabilită în 23 august, a fost aprobată documentaţia de atribuire a contractului de delegare a gestiunii serviciului public de salubrizare, respectiv activitatea de precolectare, colectare şi transport al deşeurilor municipale şi managementul staţiilor de transfer şi al centrelor de colectare din Bistriţa-Năsăud

Printr-o adresă transmisă Primăriei Bistriţa ADI deşeuri subliniază faptul că în urma reanalizării criteriilor de calificare privind participarea operatorilor la licitaţie s-a ajuns la concluzia că valoarea criteriilor “experienţa similară” şi “cifra medie globală de afaceri” solicitată prin documentaţia aferentă este mult prea mare în raport cu alte contracte similare de concesiune din ţară (maxim 15% din valoarea totală a contractului.

Pentru că valoarea stabilită iniţial, de 81.000.000 (aproximativ 36%) este considerată restrictivă, ADI deşeuri propune ca valoarea criteriilor “cifră medie globală de afaceri” şi “experienţa similară”, să se diminueze la valoarea de 30.000.000 lei (13% din valoarea totală a contractului).

Justificarea acestor noi cifre are în vedere, în principal, interesul de a da posibilitatea participării unui număr mai mare de ofertanţi şi de a selecta dintr-o plajă cât mai mare de ofertanţi, dar şi asigurarea, prin selecţie, a unui tarif cât mai mic pentru populaţie.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS