Recomandări Social

Cruce de gheaţă înălţată, de Bobotează, la Mănăstirea Piatra Fântânele

O cruce de gheaţă a fost cioplită şi înălţată la Mănăstirea Piatra Fântânele din Pasul Tihuţa pentru sărbătoarea de Bobotează. Ca şi în alţi ani, gheaţa a fost adusă din cătunul Iliuţa Bozghii şi apoi cioplită.

La Mănăstirea Piatra Fântânele mai este şi o altă cruce, din fier, ridicată în 2010 pe cheltuiala Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud şi care instituţia a investit peste trei sute de mii de euro. Crucea este înălţată în apropierea mănăstirii, are o înălţime de 31 de metri, dintre care 25 metri structura metalică şi şase metri platforma de beton. Ea este vizibilă şi pe timpul nopţii, datorită sistemului de iluminat cu leduri.

În mănăstirea ortodoxă cu hramul „Naşterea Maicii Domnului” sunt peste 20 de măicuţe care au venit de la Văratec şi s-au stabilit aici în anul 1995. Atunci, mănăstirea a fost reînfiinţată, după ce în anul 1960 fusese transformată în parohie. Piatra de temelie a mănăstirii a fost pusă în anul 1928 de către episcopul Nicolae Ivan de la Cluj.

Miercuri, de Bobotează sunt oficiate slujbe pentru sfinţirea apei în toate bisericile, credincioşii putând lua acasă apă sfinţită pe care o vor folosi ca leac pentru sănătate, dar şi pentru ca să îşi stropească locuinţele şi vitele.

Credincioşii de pe văile Someşului Mare, Sălăuţei, Ilişuei, dar şi de pe Valea Bârgăului ies de regulă pe malurile râurilor în care preoţii scufundă crucile. În unele localităţi, tinerii se aruncă în apă ca să le recupereze, iar cei care reuşesc spun că vor avea noroc pe tot parcursul anului.

Sursa foto: Facebook Nicoleta Cherecheşiu, TVR

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS