Cultură

Cruce de mari dimensiuni sfințită la Nețeni ”în amintirea truditorilor satului”

O cruce cu o înălțime de 9 metri și o deschidere a brațelor de 7 metri a fost sfințită sâmbătă în satul Nețeni din comuna Mărișelu. Monumentul a fost ridicat de comunitatea locală ”în memoria și spre veșnica pomenire a celor care au trudit de-a lungul timpului pentru sat”.

Prin dimensiunile sale, crucea de la Nețeni ar fi a doua mărime din județul Bistrița-Năsăud, după cea din Pasul Tihuța, potrivit Adrianei Floare-Feier care a postat un text pe pagina Parohiei Ortodoxe Domnești cu filia Nețeni

Potrivit sursei citate, slujba de sfințire a fost oficiată de preotul paroh Florin Gordon, împreună cu preotul dr. Emanuel Vidican. La eveniment au participat localnici, credincioși din împrejurimi și reprezentanți ai administrației locale, în frunte cu primarul comunei Mărișelu, Horea Petruț și col. Ovidiu Dumbrăvan, unul dintre inițiatorii proiectului. După sfințire, participanții au fost invitați la o agapă organizată în apropierea bisericii din sat, la care au luat parte aproximativ 80 de persoane.

Evenimentul a avut loc înainte de sărbătoarea Înălțarea Sfintei Cruci, cunoscută sub denumirea de Ziua Crucii.

Sărbătoarea din 14 septembrie amintește de Sf. Cruce pe care a fost răstignit Iisus Hristos și de înălțarea acesteia în văzul credincioșilor, la Ierusalim.

Nețeni este una dintre cele mai mici comunități rurale din județul Bistrița-Năsăud. Aici trăiau în 2021 un număr de 9 locuitori, în scădere de la 40 în 1992, 41 în 2002 și 21 în 2011. A fost atestat documentar încă din 1341 și a avut în trecut propria parohie și propria școală.

Etichete

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.