Social

Cum a ajuns în arestul IPJ Bistrița-Năsăud un șofer din Bihor

Polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Bistrița au depistat și reținut, pentru 24 de ore, un bărbat de 51 de ani din județul Bihor, informează Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud într-un comunicat.

În seara de 3 martie, bărbatul a sustras plăcuțele cu numerele de înmatriculare ale unei mașini parcate pe raza localității Manic, le-a aplicat unui autoturism care îi aparține și pe care l-a alimentat cu 55,65 de litri de motorină dintr-o stație de carburant din Galații Bistriței, după care a plecat fără să plătească. Reprezentanții stației au sesizat Poliția.

Totodată, în stația de carburanți, în momentul alimentării, șoferul a fost observat de o angajată a benzinăriei aflată în timpul liber, care și-a dat seama de intențiile acestuia, iar în momentul în care a părăsit stația, l-a urmărit.

Ajuns pe un drum agricol care face legătura între Herina și Lechința, bărbatul a oprit, a abandonat mașina și s-a făcut nevăzut.

Polițiștii ajunși la fața locului au dispus măsura ridicării autoturismului folosit la comiterea infracțiunilor.

Bărbatul a fost identificat, depistat și reținut pentru 24 de ore, fiind dus în arestul IPJ Bistrița-Năsăud. În cursul zilei, va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița în vederea dispunerii unei noi măsuri preventive.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS