Există o realitate pe care mulți o văd în jurul lor, dar despre care se vorbește prea puțin: în România, tot mai mulți tineri ajung la 25 sau chiar 30 de ani fără un loc de muncă stabil și depind în continuare de părinți.
Statisticile publicate de Comisia Europeană sunt alarmante: aproape unul din trei tineri români nu are un job. Este una dintre cele mai mari rate de șomaj în rândul tinerilor din Uniunea Europeană.
Dar problema nu este doar economică. Este, în mare parte, o problemă de mentalitate.
Generația crescută cu „lasă că fac eu”
Mulți părinți români își iubesc copiii atât de mult încât ajung, fără să își dea seama, să le facă un mare rău.
Copilul nu trebuie să muncească.
Copilul trebuie protejat.
Copilul trebuie ferit de greutăți.
Așa apare replica devenită reflex în multe familii:
„Lasă că fac eu.”
Această protecție excesivă creează însă un efect neașteptat: tineri care ajung adulți fără să fi învățat responsabilitatea muncii.
Pentru că dacă cineva a rezolvat mereu lucrurile în locul tău, este foarte greu să începi brusc să le rezolvi singur.
Visul românesc: postul la stat
În multe familii există un singur ideal profesional considerat cu adevărat sigur: un loc de muncă la stat.
Stabil, liniștit, fără prea multe riscuri.
Pentru acest vis, mulți tineri sunt încurajați să aștepte ani de zile. Să nu accepte orice job. Să nu înceapă de jos. Să nu riște.
Problema este că, în timp ce ei așteaptă postul ideal, anii trec.
Experiența nu se acumulează. Curajul scade. Iar dependența de familie crește.
Școala care produce executanți
A doua mare problemă este sistemul educațional.
Școala românească îi pregătește pe elevi să fie buni executanți, nu oameni care creează.
Elevii sunt învățați să:
memoreze,
respecte regulile,
nu iasă din rând.
Inițiativa și gândirea diferită sunt rareori încurajate.
În spatele acestui model educațional stă o mentalitate veche, transmisă din generație în generație:
„Capul plecat sabia nu-l taie.”
Doar că economia modernă nu mai funcționează așa. Ea are nevoie de oameni care pun întrebări, care încearcă lucruri noi și care sunt dispuși să greșească.
De ce nu mai îndrăznesc tinerii
După ani de educație bazată pe conformare și după o copilărie în care au fost protejați excesiv, mulți tineri ajung în fața vieții adulte fără două lucruri esențiale:
curajul de a începe de jos
încrederea că pot construi ceva singuri
În schimb, apare reflexul așteptării.
Așteptarea jobului perfect.
Așteptarea momentului perfect.
Așteptarea concursului la stat.
Numai că viața reală nu funcționează pe bază de așteptare.
O bombă socială tăcută ne transmit și reprezentanții www.banipecard.ro
Dacă această tendință continuă, România riscă să se confrunte cu o problemă majoră.
O generație întreagă ar putea rămâne:
dependentă financiar de părinți,
fără experiență profesională,
frustrată social.
În timp ce economia are nevoie disperată de oameni activi și curajoși, societatea românească pare să producă tot mai mulți tineri care nu știu de unde să înceapă.
Și poate că întrebarea cea mai incomodă nu este de ce nu muncesc tinerii.
Ci cine i-a învățat să aștepte.
Comentarii recente