Cum a ajuns Spitalul Judeţean de Urgenţă Bistriţa să găzduiască o operaţie de top – interviu

Un bărbat de 73 de ani de pe Valea Someşului Mare ce avea o tumoră extrem de agresivă a fost operat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Bistriţa de o echipă mixtă de medici din Bucureşti şi Bistriţa, intervenţia care a durat mai bine de şase ore finalizându-se cu succes. Despre această reuşită, Timp Online a stat de vorbă cu dr. Vlad George Petcu, coordonatorul Compartimentului de Urologie de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Bistriţa, cel care l-a invitat la Bistriţa pe dr. Cristian Surcel, format la Institutul Clinic de Urologie Fundeni din Bucureşti, care profesează aici, iar după-amiaza şi la Spitalul Monza Bucureşti.

Domnule doctor, spuneţi-ne mai întâi povestea dumneavoastră. Cum aţi ajuns la Bistriţa? 

Sunt născut în 1978, originar din Cluj-Napoca. M-am hotărât să urmez Urologia când am avut prima criză de rinichi. Am zic că trebuie să merg undeva unde să mă protejez de viitoarele probleme. M-am format la Cluj-Napoca, iniţial împreună cu profesorul Coman, apoi la Spitalul Militar Cluj şi am ajuns apoi la prof. Lucan. Nu am stat foarte mult acolo, dar m-am ocupat în special de pacienţii transplantaţi. Viaţa m-a adus la Bistriţa în urmă cu cinici ani. Recunosc, mi s-a părut că voi fi mai liniştit. Era, la vremea aceea, o secţie despre care am aflat că se dorea să se meargă mai departe. În Cluj nu mi se oferea şansa unui post la stat. Am lucrat 1,8 ani în clinici private din Cluj. Ca să poţi valida pacienţii, trebuie să-i duci în sala de operaţie pentru intervenţii mici sau medii. Trebuia să discut cu medicii unde lucram ca voluntar să-i primească şi să lucrez împreună cu ei. Despre intervenţii mari nici nu se punea problema. Domnul director Buta m-a contactat şi m-a rugat să vin la Bistriţa fiindcă e nevoie de mine. M-a ajutat mult, iar eu am reuşit să evoluez ca şi urolog.

Când am venit la Bistriţa am avut o motivaţie asemănătoare cu cea pe care a avut-o Francesco din Assisi, în secolul XIII. El a văzut o bisericuţă dărâmată la 8 km de Assissi, se numea San Damiano, iar acelaşi lucru l-am simţit şi eu venind aici: că poate pot resuscita o secţie de urologie pe care domnul dr. Ştefănescu, un foarte bun medic, nu a reuşit să o construiască fiind unul singur. L-am prins şi într-o perioadă destul de neplăcută. Nu lucra atunci. În sala de operaţie era praf când am venit eu şi atunci m-am pus în piela lui Francesco şi m-am gândit la momentul în care el a văzut acea bisericuţă dărâmată. Mi-am spus că trebuie să vin şi să repar această bisericuţă. Nu puteam să repar tot spitalul, dar măcar în Urologie puteam să fac ceva. Şi am făcut.

Nu mi-am cumpărat apartamente, am plantat doar un stejar într-o grădină şi mi-am spus că, până la urmă, aici trebuie să fie casa mea, în secţie. De la o secţie în care se făceau intervenţiile normale de urologie dintr-un spital acum se pot face lucruri performante. Eu cred că am crescut odată cu Urologia din Bistriţa de la micile intervenţii la cele medii. Am avut noroc şi cu domnul dr. Ştefănescu. Are experienţă şi m-a asistat în intervenţiile mai mari. A fost un sprijin extraordinar.

Acum conduceţi o echipă formată din trei medici. 

Aşa este. A venit şi dr. Horia Logigan, iar Secţia de Urologie va exploda. Odată cu noul bloc operator s-au achiziţionat lucruri foarte importante pentru Urologie, mai ales în ceea ce ţine de comportimentul de litiază. Cred că Urologia din Bistriţa, cel puţin în acest an, a făcut nişte paşi foarte importanţi. Facem foarte bine faţă acestor crize de rinichi. Fără falsă modestie, litiaza ureterală o facem destul de bine. Ne descurcăm, cred, foarte bine, avem timpi operatori foarte buni, comparabili cu cei de la nivel european.  Poate că este o secţie mică, cu doar trei medici, dar avem o inimă mare şi ne dorim foarte tare, cu fiecare pacient, să reuşim să rezolvăm toate problemele oamenilor.

Care este patologia în judeţ? 

Patologia este identică cu cea din lume. Principalele probleme cu care ne confruntăm sunt adenomul de prostată, litiaza în diversele ei forme – uretenală, renală. În general, avem o patologie a omului în vârstă, cu diverse probleme asociate, la care urologul îşi face treaba lui, dar în general e o patologie la care contribuie foarte mulţi specialişti. Sunt trei niveluri de urologie: intervenţiile mici, pe care sperăm să le externalizăm în Policlinică pentru a proteja spitalul. Este vorba în primul rând de aglomeraţie, iar în al doilea rând cred că vor fi mai bine finanţate în Policlinică decât în Spital. Mai avem intervenţiile medii cu îngrijire mai mică din punct de vedere anestezic care trebuie făcute în spital, dar mai avem şi cazurile grave care, în spitalele judeţene, sunt foarte greu de atins. Intervenţiile mari sunt cu grijă anestezică şi cu timpi de lucru mari. Intervenţiile mari  epuizează resursele spitalului pe perioadă scurtă, însă, pe termen lung, pacienţii beneficiază de ele. Dacă ne referim la pacienţii neoplazici, ei dacă nu sunt validaţi corect la momentul potrivit,  urmează să aibă să aibă un traseu foarte neplăcut. Odată cu trecerea timpului, inima este din ce în ce mai slabă, problemele colaterale sunt tot mai complexe, iar ulterior nu au parte decât de internări peste internări şi nu le poţi spune decât că asta este, deocamdată eşti bine, însă pacientul nu va fi bine niciodată. Va face naveta între oncologie şi urologie şi nu va fi rezolvat. Nu îşi doreşte decât să se termine toată povestea asta, familia este epuizată de numeroasele internări, pacientul nu e rezolvat, se plânge, are probleme.

Aşa cum a fost şi cazul pacientului pe care l-aţi operat.

Da. Intervenţiile mari sunt foarte greu de făcut în spitalele mici. Ai nevoie de experienţă, de o infrastructură adecvată. De aceea, sigur că am apelat la ajutoare. A venit o echipă de la Institutul Fundeni. În vară, am fost la examenul de primariat care se dă doar la Bucureşti. Am fost îngrozit de faptul că se va da în Fundeni unde e foarte multă exigenţă. Acolo însă l-am cunoscut pe domnul dr. Cristian Surcel (medic primar urologie, doctor în Ştiinţe medicale) care a crescut acolo, şi-a făcut rezidenţiatul acolo la Institutul Fundeni, a fost discipolul profesorului Sinescu. Ulterior, s-a perfecţionat în centrele mari din Europa specializate în chirurgie urologică. Este şi foarte pasionat. Nu e genul meu să aduc ode cuiva. Eu am văzut foarte mulţi doctori şi la Cluj, dar cred că dr. Surcel, prin formaţie şi prin educaţie este făcut pentru aşa ceva. A venit la Bistriţa pur şi simplu pentru că a vrut să vadă cum e aici. Cu Asociaţia Europeană de Urologie mai operează şi prin ţări defavorizate. A venit însă şi la Bistriţa din respect pentru urologie şi pentru că îmbrăţişăm o filosofie comună de viaţă. Am aflat ieri că a venit fiindcă i-a plăcut de mine fiindcă m-am dus şi l-am rugat să vină fiindcă trebuie să ne mai revigorăm şi noi puţin. Sigur că nu vom face aceste intervenţii la volumul dumnealor de muncă – ei fac 3-4 pe săptămână. Aşa cum deblocăm noi rinichii pentru calculi, aşa fac ei aceste intervenţii mari. Sunt antrenaţi, se simt bine, au şi o echipă anestezică care este învăţată cu aceste intervenţii. M-am gândit foarte mult dacă să expunem pacientul la această intervenţie, dar experienţa mea de cinci ani din spitalul judeţean de aici m-a învăţat că pacienţii care nu fac operaţiile la timp au o evoluţie cumplită. Practic nu fac decât să sângereze la nesfârşit şi să fie amânaţi până când mor.

Spuneţi-mi câteva lucruri despre pacientul operat.

Pacientul are 73 de ani. Este dintr-o zonă endemică în privinţa tumorilor vezicale, cum este zona minieră de pe Valea Someşului. Sunt foarte mulţi pacienţi cu asemenea probleme de acolo. Şi Bistriţa are o zonă endemică – Rombat sau Comelf – mediul industrial e propice pentru aceste tumori vezicale. De aceea, suntem oarecum în urma Occidentului în această patologie. La ei industria e mai dezvoltată. Nu vreau să duc o pată neagră asupra industriei, însă e clar că fumatul şi coloranţii din acest mediu industrial provoacă aceste boli cumplite. Majoritatea pacienţilor nu trebuie operaţi. Reuşesc să scape cu intervenţii medii sau mici. Oricum, aceasta este o observaţie personală. Nu s-a făcut un studiu populaţional să vedem ce se întâmplă.

Pacientul avea o tumoră extrem de agresivă, un G3, pe care am diagnosticat-o de la prima rezecţie endoscopică şi practic aceasta era şansa pacientului, operaţia. Eu mă bucur că s-a putut face într-o echipă mai mare, adică peste altoiul din Bistriţa a venit o echipă extraordinară care ne-a revigorat şi operaţia a mers extrordinar. Am intrat în operaţie cu dr. Surcel, eu şi dr. Horia Logigan care a prins o perioadă frumoasă la dr. Coman, în care s-a antrenat în uroncologie şi am considerat că e bine să-şi păstreze şansa de a se ţine la curent. Sigur când vii într-un spital mai mic, ajungi să nu mai faci aceste intervenţii sau să nu mai poţi participa la ele, ceea ce nu e foarte bine din punct de vedere profesional. Trebuie să te menţii, să fii acolo unde trebuie să fie un medic să poată reuzolva fiecare pacient.

Cât a durat operaţia? 

Pacientul a fost dus la sala de operaţie la 7.30, între 8.00-8.30 a început, iar pacientul a fost trezit în jur de ora 14.30-15.00. A fost bine pentru că intervenţiile anestezice lungi nu sunt grozave pentru pacienţii în vârstă, funcţia cardiacă şi cea pulmonară sunt forţate. Cu cât intervenţia e mai rapidă, cu atât pacientul se trezeşte, se recuprează mai repede. Am văzut pacientul în Terapie intensivă, se recuperează. Este cu dr. Alexei Rusu, mă bucur mult că dânsul a decis să rămână la Bistriţa. La un moment dat cocheta să plece în Occident cum pleacă toţi anesteziştii buni, dar sunt încântat că toată secţia de Terapie intensivă s-a unit şi ne-a ajutat. Şi dr. Medan ne-a susţinut, a stat alături de pacient în gardă. Le mulţumesc foarte mult. Echipa anestezică a fost la înălţime şi în timpul intervenţiei şi după aceea, aşa încât pacientul este bine. Acum trebuie să-l ţinem sub observaţie. O să ţinem legătura cu cei de la Institutul Fundeni care ne vor spune ce să facem mai departe. Greul nu a trecut. Pacientul arată foarte bine, dar trebuie să stăm aproape de el până când se va externa. Operaţia s-a făcut bine, iar asta îi oferă pacientului şanse extraordinare. Cred că, pentru acest pacient, mai bine nu se putea face în ţară. S-a scos practic acea zonă de vezică cu probleme.

Putea fi făcută această operaţie dacă nu s-ar fi construit blocul operator?

Renovarea din temelii a blocului operator a contribuit la reuşita acestei intervenţii. Aceste operaţii nu se pot face în orice condiţii. Nu puteam chema medici obişnuiţi cu un anumit standard de bloc operator într-un loc unde probabil nu ar fi fost liniştiţi în privinţa siguranţei pacientului.

Credeţi că veţi reuşi la un moment dat să faceţi singuri aceste operaţii?

Ca să poţi face un anumit tip de intervenţie îţi trebuie un anumit rulaj, o constanţă în operaţii, să atingi un anumit număr. În timp ce îl conduceam pe domnul doctor la aeroport, m-am întrebat şi eu dacă voi şti să fac acest gen de operaţii singur. Voi şti la un moment dat. Cert este că această intervenţie ne-a ajutat şi pe noi să avem încredere că putem să o scoatem la capăt, dar nu doar pe noi, ci toată infrastructura spitalului să aibă încredere că astfel de intervenţii se pot face şi pacienţii să iasă cu bine din ele. Domnul dr. Surcel şi echipa dânsului va mai veni să colaboreze cu noi în proiecte viitoare. Ei vin cu drag aici, e ca un respiro pentru ei faţă de Bucureştiul extrem de aglomerat. Ne pregătim un pic mai bine şi ca infrastructură, dar avem pacienţi mai tineri şi operaţiile nu vor fi atât de grele încât să pună probleme anestezice. Noi avem nevoie de aceste operaţii care ne ţin în priză, dar şi spitalul fiindcă ele sunt foarte bine finanţate de CJAS. Reputaţia spitalului contează în această epocă. Eu ţin foarte mult la Bistriţa, sunt foarte recunoscător pentru formarea mea. În principiu, vreau să rămân aici, să putem avea o Urologie, cred că performantă e prea mult, dar un loc decent şi sigur pentru oameni.

Înţeleg că spitalul va fi dotat şi cu un aparat laser.

Aparatul de laser e meritul dr. Horia Logigan. S-a zbătut, s-a informat, s-a ocupat şi de achiziţii, iar dacă va vrea Cel de Sus, fiindcă mila lui e mai mare decât a oamenilor, probabil că îl vom avea şi va fi un foarte mare pas înainte. Bistriţa foarte mult timp, în ce priveşte patologia litiazică, era tributară Clujului şi mai ales Târgu Mureşului unde sunt medici de top. Chirurgia ureterală deja o facem şi noi destul de bine, dar chirurgia intrarenală rămânea o problemă foarte mare. Cred că o putem dezvolta ulterior dacă vom avea aparatul. Se vor putea face intervenţii fără sângerare, fără să perforăm parenchimul renal. De fapt, am avut şi doi pacienţi pe care i-am rezolvat deja cu laserul. Sunt doi pacienţi care nu au putut fi validaţi la Târgu Mureş din diverse motive şi au fost rezolvaţi aici. Le-au spus la Mureş că nu sunt acei calculi acolo, i-au trimis la noi, la Bistriţa, să le scoatem drenajul ureteral. Pratic acei calculi au fost sparţi aici, la noi, cu laserul. Aşadar sunt oameni care au nevoie de acest spital. Sigur că este o clasă în orice populaţie de oameni care se pot duce şi la Viena, şi în SUA. Se pot opera acolo şi se pot ocupa de sănătatea lor acolo, ceea ce e foarte bine. Cred că acest spital rămâne totuşi pentru clasa medie din Bistriţa, care munceşte, care are rate, care duce lumea mai departe. Pentru aceşti oameni este şi trebuie să le oferim performanţă şi calitate. Mai e şi clasa grea a oamenilor care vine la urgenţe şi trebuie să ne ocupăm şi de ei. În această privinţă, modelul meu este un medic evreu, Maimonide, care a trăit în secolul XIII în sudul Franţei. El spunea că dimineaţa tratează oamenii bogaţi, iar la 3 după-amiază când ajungea acasă, întâlnea toţi amărâţii oraşului. Cu banii de la bogaţi, el trata pe cei săraci. El spunea: dacă nu erau oamenii aceştia săraci, eu nu ştiam să-i tratez pe cei bogaţi. Medicina aşa este: te formează pacienţii grei, cei care îţi pun probleme. Ei te fac doctor. Cred că orice intervenţie mare e făcută din intervenţii mici. Sunt bune intervenţiile complicate, dar cred că cele simple ne dau fericirea. Nu poţi construi ceva mare dacă nu poţi construi ceva simplu. Recent am operat o tânără. Totul a mers extraordinar de bine. După intervenţie ne-am bucurat şi eu şi dr. Logigan, însă fata s-a trezit cu o infecţie urinară. În sfârşit, acum e bine, acasă, s-a rezolvat, dar a fost foarte neplăcut să faci o intervenţie de anvergură, iar un amărât de microb să te dărâme de pe piedestal. Se mai întâmplă şi lucruri de felul acesta.

Despre operaţia de succes am vorbit şi cu prof. univ. dr.  Mircea Gelu Buta, managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă.

„Există o carte pe care medicii o citesc cu plăcere, Spitalul Municipal. E o carte apărută pe vremea studenţiei mele în care se descrie viaţa în SUA într-un spital public. Când am citit cartea aceasta, mi-am dat seama că viaţa de spital e aceeaşi. Variază poate infrastructura, dar iată că, după ani, şi infrastructura e aceeaşi. Un medic se formează în spitalele publice fiindcă această populaţie nevoiaşă, fără mari posibilităţi, dezvoltă şi o patologie foarte complexă asupra căreia dacă te apleci, te formezi foarte bine. Lecţia pe care am învăţat-o citind această carte este că nici clinicile private nu făceau angajări decât după un stagiu de cel puţin 10 ani într-un spital public. Spitalele publice tratează 90% dintre pacienţi cu bani mai puţini. Spitalele private care există complementar la cele publice tratează un segment de până la 10% dintre pacienţi, iar costurile sunt duble faţă de cele dintr-un spital public. Serviciul nostru de urologie şi-a dezvoltat intervenţia în calculii renali cu dotări suplimentare în ultima perioadă.

Acum 20 de ani, profesorul Chirichuţă, unul dintre părinţii oncologiei din România, ne expunea într-un congres de gastroenterologie la Bistriţa acest tip de operaţie (făcut de medicii urologi -n.r.), transferat la cancerul gastric. O primă echipă operatorie extirpă tumora, dar nu aceasta e greutatea. Greutatea este la cea de-a doua echipă care trebuie să extirpe zona ganglionară şi domnul doctor Surcel e specialist tocmai în această tehnică de extirpare ganglionară pentru că, dacă un singur ganglion metastatic rămâne, operaţia este compromisă. Tocmai ca să nu fie obosit, există două-trei echipe intervenţionale.

Acum 20-30 de ani era ceva idealist pentru România, dar uite că ele se întâmplă şi nu la Fundeni, ci la Bistriţa. Sigur că suntem încântaţi pentru că autorităţile judeţene şi Ministerul Sănătăţii au investit foarte mult în spitalul nostru, iar datoria noastră ca manageri şi ca medici este să facem ca această investiţie să se justifice pentru că altfel ar fi ca multe lucruri din ţara asta, le-ai făcut şi le pui deoparte. Eu mă bucur că echipa tânără are idei şi îşi doreşte. Ceea ce mă bucură foarte mult este că au maeştri foarte buni, iar un maestru nu vine dacă nu te apreciază”, a spus prof. univ. dr. Mircea Gelu Buta.