Puntea veche de peste râul Bistrița din dreptul Spitalului TBC, cea care face legătura între străzile Tudor Vladimirescu și Valea Ghinzii, va fi reparată anul acesta cu bani de la Guvern după ce a fost inclusă în mod dubios de autoritățile locale, în complicitate cu fostul ministru PSD al Apelor Ioan Deneș, pe lista obiectivelor ”calamitate”.
Așa se explică de Primăria Bistrița a scos abia acum la licitație proiectarea și execuția lucrărilor necesare pentru obiectivul ”Intervenţii de primă urgenţă la puntea pietonală peste râul Bistriţa”, firmele interesante putând depune oferte până în data de 18 martie.
Este estimată la 114.500 de lei fără TVA valoarea serviciilor de proiectare, inclusiv asistență tehnică din partea proiectantului, iar lucrările de execuție la 1.357.000,00 lei fără TVA, suma totală pe care municipalitatea e dispusă să o cheltuiască fiind de 1.471.500 lei.
Banii nu sunt așadar din bugetul local, ci de la fostul Minister al Apelor și Pădurilor, alocați anul trecut de Ioan Deneș care a fost acuzat de presă că a dirijat către propriul județ 80% din fondurile alocate printr-o Hotărâre de Guvern pentru înlăturarea efectelor inundațiilor din iarna-primăvara lui 2019. Din valoarea totală de 194 milioane de lei, spre Bistrița-Năsăud au fost dirijați 150 milioane de lei, cu toate că în HG 441 sunt trecute 16 județe.
Așadar, puntea pietonală de pe strada Tudor Vladimirescu a fost trecută pe lista obiectivelor ”calamitate”, cu toate că, în realitate, această punte nu a fost calamitată în timpul ploilor din 2019, ci arată la fel de peste un deceniu.
În 2006, după numeroase reclamații din partea cetățenilor, Primăria Bistrița a anunțat că vrea să refacă puntea pietonală care face legătură între străzile Tudor Vladimirescu și Ghinzii, peste râul Bistrița, construită din beton armat și cu lungimea totală de 66,40 m. Atunci a fost scoasă lucrarea la licitație și chiar s-a găsit o firmă interesată, Drumex SRL din Cluj-Napoca. Compania a câștigat licitația și a făcut o expertiză tehnică actualizată în 2009. În 2011, s-a ajuns la concluzia că cel mai potrivit ar fi că puntea veche să fie demolată și să fie construită alta nouă din lemn stratificat care să asigure atât traficul pietonal cât și cel pentru bicicliști (în prezent interzis pentru aceștia din urmă), iar iluminatul stradal să fie cu lămpi fotovoltaice. Nu s-a mai întâmplat însă nimic.
În 2008, a fost trecut pe lista investițiilor din nou studiul de fezabilitate și proiectul tehnic pentru puntea pietonală, dar nu s-a mai făcut nimic. Așadar, se vor face reparații și nicidecum modernizările despre care se vorbea acum un deceniu și mai bine.
Așa arată puntea în 2020:
Nimic nu va convine.Daca nu se face , de ce ? daca se face oare din ce ? Deci…
Adevarul este ca e la fix daca se face din lemn stratificat, numai bine in 5 ani se poate reface/ repara iarasi pe multi bani.
Va dati seama ce abuzuri a facut PSD-ul cat a fost la guvernare. Ce calamitati au afectat puntea ca sa fie trecuta pe lista obiectivelor calamitate. Pana la venirea DNA-ului in primaria Bistrita, sa auzim numai de bine.
Bine ca nu au demolat-o.O punte de 66 de metri nu se mai construia nici intr-o suta de ani.Sper ca acum o reabiliteaza asa cum trebuie .Sa dispara asfaltul turnat in badjocura si sa apara iar dalele de beton asa cum era inainte de carpeli.Si ce minte bolnava sa demolezi o punte vitala pentru zona si sa construiesti una de lemn probabil in 3-4 ani cum a fost cu podul berariei.In 1970 la inundatii viitura a trecut peste aceasta punte batrana si a rezistat ,in conditiile in care cele mai multe poduri si din amonte si din aval au fost distruse.
Puntea aceea era la fel și acum 60 de ani și treceam pe ea când eram copil. Așa cum e, mai rezistă încă pe atâta.
A o da jos că să o construiești din lemn, e un exemplu orbitor de prostie. Mă gândeam că se va reconstrui cu posibilitatea de carosabil, să poată fi traversată și de mașini.
Altfel, nu merită risipiți banii, indiferent de unde ar veni.
Dar cu gânditori precum Crețu și Niculae, nu mă aștept la nimic bun.
Toată guvernarea PSD-istă s-a bazat pe minciună, coruptie si nepotism. Fostul ministru PSD al Apelor- bistriteanul Ioan Deneș, nu a făcut nici el exceptie. Faptul că a „păcălit” Guvernul să dea bani Bistriței pentru a repara puntea pietonală de pe strada Tudor Vladimirescu, care a fost trecută fraudulos pe lista obiectivelor ”calamitate”, cu toate că, în realitate, această punte nu a fost calamitată de ploile 2019, ci de indolenta edililor manifestată de-a lungul anilor.