Actualitate

Cum arată Pensiunea Haiducilor, deschisă de Jack la ieşirea din Unirea (FOTO)

Paul Pop şi soţia sa Sonia, au inaugurat, duminică, Pensiunea Haiducilor, care oferă turiştilor locuri de cazare, o zonă de joacă pentru copii, lecţii de echitaţie, plimbări cu trăsura, dar şi un meniu tradiţional românesc din care nu lipsesc multe tipuri de tocăniţe – de miel, de iepure şi văcuţă.

„Am numit acest loc Pensiunea Haiducilor fiindcă, de când eram mic, iubeam animalele în general şi caii în Paul Popspecial. De aceea, citesc tot ce s-a scris despre cai, mă documentez. Toate filmele la care mă uit sunt istorice. Prima dată am creat acest loc pentru noi, dar cum foarte mulţi prieteni au venit la noi la mese, iar un naş de-al nostru ne-a sugerat să facem o pensiune la care să poată veni şi turişti. Întrucât avem cai şi ponei, putem ţine şi lecţii de echitaţie, putem face plimbări cu trăsura. Momentan avem patru dormitoare cu băi şi mai avem în lucru încă patru, aşa că, în final, vor fi opt camere a câte două locuri. Le vom închiria la preţul de o sută de lei pe noapte”, a spus Paul Pop.

camere PH 0 camere PH 1 Camere PH 2 Camere PH 3

Restaurantul pensiunii are 120 de locuri în interior, 50 de locuri pe terasă şi alte 20 la spaţiul de joacă pentru copii amenajat în curtea pensiunii. Aici se va putea servi masa zilnic între orele 9.00 dimineaţa şi până la miezul nopţii, de la mâncare tradiţională românească, cum ar fi mai multe tipuri de tocăniţe – de miel, de iepure şi văcuţă, până la feluri de mâncare din bucătăria internaţională.

Restaurant PH 1 Restaurant PH 2 Restaurant PH 3 Restaurant PH 4

„În momentul în care vom avea mese festive, nunţi mai mici sau botezuri vom ţine deschis până după miezul nopţii, cât se vor simţi oamenii bine mai ales că nu suntem în oraş şi nu deranjăm pe nimeni”, a spus Paul Pop.

De luni, copiii care vor să înveţe să călărească ponei o pot face la preţul de 30 de lei/oră, iar ei interesaţi de echitaţie pot învăţa pentru 50 de lei pe oră să stea în şa pe unul dintre cei trei cai ai Fermei Jack. Plimbările cu trăsura vor costa o sută de lei pe oră.

Pensiunea haiducilor 2 Pensiunea Haiducilor 3 Pensiunea Haiducilor 4 Ferma Jack

Duminică, la inaugurarea Pensiunii Haiducilor, Paul Pop a avut circa o sută de invitaţi cărora le-a pregătit porc la proţap, carne de berbec la grătar şi alte bunătăţi haiduceşti.

porc 2 porc1 porc 3 Paul Pop 1

Deocamdată, Pensiunea Haiducilor nu a fost clasificată, dar proprietarii au început demersurile ca să primească un anumit număr de margarete în funcţie de condiţiile de cazare şi masă pe care le oferă turiştilor.

La doar câțiva km de centrul municipiului Bistrița, Paul Pop a dezvoltat încă din 2006 Ferma Jack, aceasta fiind o atracție pentru toți iubitorii de cai, oferind servicii precum echitaţie, închirieri trăsuri sau plimbări cu trăsura pe trasee din jurul Bistriței. „Pensiunea Haiducilor” va completa serviciile fermei și care va deveni cu siguranță un punct de atracție pentru localnici, dar şi pentru turişti.

Pensiunea Haiducilor se află în cartierul Unirea, la Cotul Iadului, km. 6, DN 17, Bistrița.

39 comentarii

  • Am se merg acollo ca se recuperez o parte din lucrarea neachitata de la un furnizor a lor. Suma mica, iar totusi…o parte din scaune sigur raman fara spatare sculpate 😉

    • Mulţumim pentru aprecieri. Suntem recunoscători celor care duminica, din fotoliile în care zac sictiriţi, ne fac tot felul de complimente. Ce-aţi mai comenta dacă nu ar lucra „calicii”?

    • 🙂
      da’ nici sa ma caciulesc pe la unul care-si pune nume jak si presa-l complimenteaza, americaneste si contracost, cu jack 🙂

    • Am o veste proastă pentru dumneavoastră: nu mă căciulesc la nimeni, iar dacă vă spuneţi „Gregoir” nu v-am dat eu numele şi nici nu e cu nimic mai breaz decât „Jack”.

    • Prietene, trebuie să trăiască și Cristiana din ceva. Ți-ar conveni să plătești abonament lunar? Propun introducerea abonamentului, cei care plătesc abonament să nu mai vadă niciun articol gen reclamă mascată, niciun banner, nimic. Iar noi calicii să putem citi varianta free, așa cum e acum. Te deranjează reclamele, plătești 50 lei/lună și gata, ai scăpat de ele. Părerea mea!

    • da’, ba prietene, existenta mea se-nvarte in jurul blogului gazetaritei. in orice caz, n-as da un ban ca sa-i pot citi nestirile. eu am citit la vremea potrivita lecturile obligatorii – da’poate tu nu…:)

    • Văd că ai o părere foarte bună despre tine. În general, cu cât e cineva mai prost, cu atât se crede mai deștept. Desigur tu ești excepția care întărește regula, ai o părere foarte bună despre propria persoană, ȘTII că ești deștept. Cât despre lecturile mele, ai dreptate, n-am învățat în școală cât ar fi trebuit, acum după ceva ani îmi dau seama și regret că n-am ascultat de profesorii mei când îmi spuneau să învăț că voi regreta. Cu diplomele mele mă pot șterge la fund, am uitat și ceea ce știam odată 🙂 Nu putem fii toți la fel de deștepți ca tine.

    • si ce legatura e intre replica ta si faptul ca „fii” se scrie cu un singur „i” ? parerea ta !
      apropo: „cu cat cineva e mai destept, cu atat se crede mai prost” – tonypoptamas

  • Reclama pe camata. Tot ce si-a facut Jacky pe camatarie, pe distrugerea unor familii si vieti e de admirat pentru o gazetarita de seama Cristianei.

    • Eu am fost invitată la un eveniment la care am participat la fel cum fac şi la altele. Acesta nu este un text publicitar, l-am fi marcat cu P în caz că era, ca urmare nu este nici plătit. Îl puteţi suna pe proprietar ca să îl întrebaţi şi să aveţi, în final, o duminică liniştită. O „gazetăriţă de seama Cristianei” nu a încasat azi niciun leu de la nimeni. Aşa cum puteţi citi mai sus, suntem nişte „calici”. Avem mare, foarte mare noroc pentru că faptul că ne citesc nişte „ne-calici” care de cinstiţi ce sunt, se ascund în spatele unor pseudonime. Or fi luat bani cu camătă, nu i-au restituit şi acum se tem să nu le bată cămătarul cu copita calului în uşă, mă gândesc! Când au luat banii, erau buni, când trebuia să-i restituie erau răi. Măi să fie!

    • camatarii sunt rai si cand dau si cand iau. daca nu stiati cumva, abtineti-va sa promovati discret camataria – chiar si-n lipsa p-ului…:)

    • E ultima oară când vă mai răspund fiindcă e clar că citiţi cu totul altceva decât am scris eu. Am participat la deschiderea unei pensiuni la care am fost invitată. De unde are proprietarul banii, nu ştiu. Nu lucrez la ANAF, nici la Poliţie, nici la DIICOT sau DNA, iar legitimaţia nu îmi permite să cer oamenilor actele la control. Dacă nu vă place organic de mine, de ce scriu, de acest ziar, la revedere!

    • comentariile astea sunt promotionale. mostre la prima mana. daca vreti rautate pura trebuie sa platiti… 🙂

    • jurnalistul bunei guvernari…tare asta 🙂

      „Or fi luat bani cu camătă, nu i-au restituit şi acum se tem să nu le bată cămătarul cu copita calului în uşă, mă gândesc! Când au luat banii, erau buni, când trebuia să-i restituie erau răi. Măi să fie!”

    • Cristiana, nu poți ca jurnalist sa susții astfel de purtări și comportamente, și sa lași și impresia ca oamenii sunt de vina ca merg la Jack sa ceara banI și ca el nu are nicio. Știe toată Bistrița ca se ocupa de lucruri slabe și condamnabile, și ca om simplu poți fi sau nu de acord cu asta, dar ca jurnalist consider ca te descalifica aducând astfel de argumente!

    • taci, bre, ca si ct popescu a fost la restaurantul deschis curand de clanul camatarilor. si-a scis elogios despre el…impotriva tuturor sictiritilor ca noi…:)

    • Cand ati sugerat ca vine camatarul cu calul, valul si copita peste mine, v-ati gandit la cineva anume ? insinuati ceva sau imi scapa subtilitatea ? 🙂

    • Cristiana, nu poți ca jurnalist sa susții astfel de purtări și comportamente, și sa lași și impresia ca oamenii sunt de vina ca merg la Jack sa ceara banI și ca el nu are nicio. Știe toată Bistrița ca se ocupa de lucruri slabe și condamnabile, și ca om simplu poți fi sau nu de acord cu asta, dar ca jurnalist consider ca te descalifica aducând astfel de argumente!

  • Bună treabă,exemplu de urmat pentru generația tânără. Nu contează cum ati făcut banii,contează cum îi investiți. La acest eveniment trebuia să participe si sefii poliției,asa să fie treaba bună. Mi-e lehamite de tot,țară asta a luat -o razna,camatarii si prostituatele,interlopii si maneliştii de dimineața până seara sunt mediatizați la nesfârşit. Unde sunt instituțiile
    statului,care nu trebuiau să permită dezvoltarea acestor personaje din bani proveniti din cămară si prostituție.

    • Pai sefii politiei sunt sub supraveghere! :)))
      Si uite… decand nu a mai cotizat… ca astia au fost inchisi… omul si-a deschis pensiune! :)))

    • Fii serios Ion !
      Cum adică nu contează „Cum ai făcut banii „…ba contează foarte mult. Niște jegoși din aceștia care au făcut numai rău în jurul lor, au facut bani prin actiuni care sunt prevăzute de Codul Penal, și ai tupeu sa scrii ca „nu conteaza”. Poate pt tine și pentru „publicitate” nu contează. Pt un om ca mine contează.
      Ca sa nu mai spun, ca îl cunosc pe acest personaj f bine, încă din anii 90 și e o scursura a societății (fără sa mai intru in detalii) și oamenii care își asociază imaginea și acest gen de personaje, nu pot decât sa fie la fel !

    • Auziți la Ion:
      „exemplu pentru generația tanara” … :-))))
      Sa va fie rușine tuturor cărora va doriți ca exemplu pt copiii voștri un om ca Pop Paul, zis Jack. :-))))
      Doamne ferește!

  • Uneori, în cazuri particulare, privesc prostia cu îngăduință. Nu toți am fost dotați din naștere cu neuroni sprințari și nu e vina nimănui că ADN-ul își face lucrarea.
    Prostia conjugată cu fudulia provoacă multora fiori reci pe șira spinării, revoltă, stârnește stări organice de repulsie și, oricât am încerca să ne abținem, este imposibil să nu reacționezi.
    Prostul fudul e semidoctul care are o idee plăpândă despre orice, dar nu pregetă să se considere și să acționeze ca un fin cunoscător. Are competențe în orice domeniu. Prostul fudul nu are niciodată dileme. Certitudinea e principiul lui guvernant. El ȘTIE. Și nu pierde nici o ocazie să-ți arate ca tu NU știi. Nu știe că, de fapt, nu știe nimic. Și că, în ciuda gândirii lui de suprafață, rămâne un … profund!
    În general, a scris mai mult decât a citit. Și, de cele mai multe ori, cu deficit de i-uri. Dar cu excedent de ghilimele.
    Nu are bun simț. Nu își cunoaște locul și nici lungul nasului. Nu se străduiește să-și depașească condiția. Preferă să parvină. Să se târască pe coate și să pupe orice dos adipos care l-ar putea ajuta să mai urce o treaptă.
    Prostul fudul este didactic și își caută discipoli. Care, fiind și mai proști decât el, nu pot decât să-l admire. Își asumă rolul de lider de opinie și are impresia că e indispensabil.
    Genul de om pe care eu l-aș condamna la o singura pedeapsa: CITITUL

    • iar ai dat-o’n bara!
      de ce nu lauzi si valutistii din decebal?
      pe cand o oda adusa „prostiei”?

    • balanule, ai putea sa-ti alegi semn electoral balega sau pulacalului – din dragoste pentru cabaline si nevoia de-a fi primar 🙂

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.