Massachusetts Institute of Technology (MIT), universitatea aleasă pe Rareş Buhai, este una dintre cele mai scumpe din lume, fiind pe locul al doilea după Harvard. Dacă studentul este unul pe care universitatea şi-l doreşte, acesta poate primi bursă integrală.
Massachusetts Institute of Technology (Institutul Tehnologic al statului Massachusetts) este o universitate tehnică, particulară de studii și cercetări din Cambridge, Massachusetts, SUA, compusă din cinci școli tehnice și un colegiu, având 32 de departamente academice, puternic orientate către cercetarea științifică și tehnologică de natură teoretică, practică și interdisciplinară.
MIT este considerată una dintre cele mai bune universități din lume, ocupând locul 6 conform „Times Higher Education”. A fost fondată de William Barton Rogers în 1861 pentru că educația și cercetarea în Statele Unite trebuiau să țină pasul cu industrializarea SUA. Deși conceptual se bazează pe modele europene, așa cum erau celebrele École polytechniques din Franța sau Universitatea din Karlsruhe din Germania de azi, filozofia fondării MIT, „a învăța prin a face” a făcut din acest institut politehnic una din instituțiile care utilizat educația în laborator ca o metodă importantă de studiu, în cazul majorității profilelor, mai ales în cazul cercetării din primii ani de studii.
În timpul celui de-al doilea război mondial, datorită fondării federale a programelor de cercetare și dezvoltare, savanții MIT au dezvoltat tehnologii care aveau ca aplicație imediată în apărarea militară a țării. Printre altele, aici au apărut primele computere şi unul dintre primele radare. După război, MIT a continuat să aibă un rol esențial în Cursa spațială și Războiul rece.
Absolvenții cât și membri activi ai facultăților sunt faimoși pentru excelența cercetării științifice și teoretice. Până în 2006, universitatea avea 63 de laureați ai premiului Nobel și 29 MacArthur, iar un raport din 1997 arată că cifra de afaceri combinată a tuturor companiilor fondate de absolvenţi ai MIT ar fi identică cu o ipotetică economie a lumii care ar fi situată pe un remarcabil loc 24 între economiile statelor.
Potrivit Times Higher Education (THE), un săptămânal britanic, cea mai scumpă universitate din lume este Harvard. Un an de studiu costă aproape 55.000 dolari, din care cea mai mare pondere o are preţul cursurilor (36.000 de dolari), după care urmează cheltuielile cu chiria , de aproximativ 8.000 de dolari şi cele cu asigurarea de sănătate, de 3.000 de dolari. Pe locul doi se află Massachusetts Institute of Technology (MIT), care percepe o taxă de şcolarizare de circa 40.000 de dolari pe an, la care se adaugă cheltuielil cu mâncarea, de aproximativ 300 de dolari pe luna şi cu chiria, de 500 de dolari pe lună, iar pe locul trei se află universitatea britanică Cambridge, cu taxa de şcolarizare pde 9.000 de lire sterline pe an.
Un român care a studiat la MIT a relatat pentru evz.ro că a primit din partea MIT „o bursă aproape integrală”.
„MIT și Standford erau singurele școli unde admiterea era complet separată de partea financiară. Ele spuneau întâi îl vrem pe omul acesta sau nu-l vrem. Și apoi se uitau câți bani ai. Pentru că au fonduri de sute de milioane de dolari pe an de la sponsori și foști studenți. Din cei 35.000 de dolari, eu am contribuit cu 2.000 pe an și am avut încă 5.000 pe an sub formă de împrumut. Dobânda se acumula doar după absolvire. După aceea, dacă rămâi acolo și te angajezi, nu este o problemă să îi restitui”, a relatat Cătălin Frâncu, un informatician care a absolvit MIT.
Rareş Buhai a obţinut anul acesta a patra medalie de aur la Olimpiada Internaţională de Informatică.
Sursa foto: Facebook MIT
Excepţional, Rareş!