Economie

Cum au ajuns mărgelele la gâtul sticlelor cu ţuică. Povestea unui brand născut la Salva (FOTO)

”Ţuica cu mărgele de Salva”. E băutura din prune, mere sau pere produsă de fostul viceprimar al comunei Salva, Ioan Angelini, autorizată şi vândută cu o etichetă pe care regăsim simbolul judeţului, pana de păun. Drumul de la cazanul de pe pâraie la distileria autorizată a fost lung şi greu, dar a meritat.

Ioan Angelini, fostul viceprimar al comunei Salva, acum consilier local PDL,  a început să fure meserie de la tatăl lui încă din copilărie de pe vremea când familia sa deţinea un cazan de făcut ţuică.

„Aveam în jur de 10-11 ani, iar tatăl meu avea un cazan de făcut ţuică. Pe vremea lui Ceauşescu era foarte greu să faci ţuică. O făceam pe toate pâraiele, iar atunci cazanul se învârtea cu mâna. Era foarte greu. Trebuia să te fereşti de Miliţie să nu îţi confişte marfa. Ajungeam de multe ori în fundul văilor ca să nu ne găsească. Am învăţat foarte multe de la tatăl meu şi am continuat să fac ţuică din prune, mere şi pere. Anul acesta, de exemplu, am concesionat o livadă de la cineva şi am cules 28 de tone de prune. Am mai avut şi o livadă de mere, dar toamna aceasta s-au făcut mai puţine. Pere nu am avut aproape deloc, aşa că am făcut mai mult ţuică de prune”, a spus Ioan Angelini.

Pentru ca să nu mai trăiască cu frică, aşa cum s-a întâmplat cu tatăl lui, în comunism, Ioan Angelini a făcut tot ce a trebuit ca să obţină autorizaţie de la Fisc şi să vândă ţuica pe piaţă, legal.

„Am o mică distilerie cu patru cazane. Facem prestări de servicii şi la populaţia din comună, dar eu am făcut toate demersurile să lucrez în legalitate şi să pot vinde şi în afara comunei fiindcă vreau să fac cunoscut judeţul peste tot în ţară şi poate chiar în lume. Am aflat că judeţul nostru nu este autorizat să producă ţuică de prune şi de pere. Sunt singurul autorizat. Aşa că după ce am reuşit să mă autorizez, am creat nişte etichete pe care am pus şi păunul, brandul judeţului şi dat băuturii denumirea de Ţuică cu mărgele de la Salva. Tot ce îmi doresc este ca şi copiii mei să ducă mai departe această tradiţie fiindcă ţuica de Bistriţa e renumită în toată ţara, mai ales la Bucureşti unde e foarte apreciată”, a spus Ioan Angelini pentru Timp Online.

Întrebat de ce a ales această denumire, producătorul a spus: „Când o scuturi, ţine mărgică. Dacă are 50 de grade ţuica, până numeri la 50 nu trebuie să dispară mărgelele. Atunci eşti sigur că are gradele respective”.

Cel mai greu a fost, de departe, drumul autorizării, a mai adăugat Ioan Angelini: „În urmă cu şapte ani am început acest demers şi nu ştiu dacă m-aş mai apuca încă o dată. Am cheltuit enorm, am făcut multe investiţii. Legislaţia s-a schimbat de foarte multe ori în acest an, iar toate documentele au necesitat alte schimbări. În fine, am ajuns cumva la capăt şi sunt foarte bucuros că am putut crea un brand pentru judeţul nostru. La distilerie, lucrez eu, soţia, ginerele, băiatul şi cam atât. Lucrăm noi, în familie, nu avem alţi angajaţi”.

Ioan Angelini asigură pe toată lumea că ţuica sa este 100% naturală. „E uşor şi de verificat lucrul acesta: dacă în căzile cu borhot nu apar musculiţe, atunci nu e naturală. Acolo unde apare musca e naturală. Puteţi veni să vedeţi cum arată căzile noastre. Facem ţuică de 50 de grade, atât cât ne permite legea. E destul de tare, dar se poate şi mai tare. Dacă e consumată cu măsură, e un adevărat medicament. Ţuica de prune e bună pentru inimă în caz că nu ştiţi, dar consumată cu măsură, cu paharul, nu cu sticla”.

În prezent, familia Angelini vinde litrul de ţuică la preţul de 60 de lei cu tot cu taxe.

În curând, sticlele cu pene de păun pe etichetă vor putea fi găsite în restaurantele de la noi şi din ţară. Ioan Angelini are însă de gând să trimită licoarea noastră tradiţională şi la export, germanii, italienii şi francezii fiind interesaţi să o cumpere.

Bistriţenii au putut gusta deja din faimoasa băutură la evenimentul „Crăciun în Bistriţa-Năsăud” care a fost găzduit de Muzeul Judeţean.

Ioan Angelini 2 tuica angelini 2 tuica angelini 3 tuica angelini 4

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.