Actualitate

Cum puteţi călători cu bani puţini în ţară şi străinătate împărţind costurile cu alţii

Aţi ratat trenul cu destinaţia Cluj-Napăoca, nu aţi ajuns la timp pentru a urca în autobuze sau pur şi simplu nu vă place transportul în comun? Aveţi la îndemână o variantă alternativă: cea mai mare comunitate de ridesharing de lungă distanţă din lume, BlaBlaCar. Aici sunt conectaţi omenii care doresc să călătorească cu şoferii care merg în aceeaşi direcţie. Spre exemplu, sâmbătă pleacă din Bistriţa trei şoferi care se îndreaptă spre Cluj-Napoca. Ei mai au şase locuri libere pentru care plătiţi între 4 şi 20 de lei.

De asemenea, tot din Bistriţa pleacă, duminică la ora 11.00, spre Bucureşti, un şofer care mai are două locuri. Preţul călătoriei pentru pasager este de 60 de lei. Un alt şofer se îndreaptă spre Capitală după-amiaza. Mai are trei locuri libere şi vrea 70 de lei de la fiecare pasager. Cine vrea să plece la Viena trebuie să îl contacteze pe un bărbat de 45 de ani care călătoreşte cu un BMW. Mai are trei locuri şi cere 102 lei de la fiecare pasager.

Motivul pentru care se călătoreşte prin sistemul BlaBlaCar este împărţirea costurilor, serviciul nefiind creat, potrivit administratorilor site-ului, pentru conducătorii auto care doresc să facă un profit din călătoriile lor.

„Pentru a ne asigura că toţi conducătorii auto respectă acest principiu, BlaBlaCar recomandă un preţ per pasager pentru fiecare călătorie. Aceasta este o contribuţie rezonabilă privind plinul făcut şi costurile aferente cursei. Sugerăm un preţ de 0.13 RON/km ca o contribuţie convenabilă pe pasager pentru costurile călătoriei (preţul maxim pe care conducătorul auto poate să-l ceară este 0.2 RON/km). Ulterior, limităm numărul locurilor oferite de conducătorul auto la 5. Împărţirea costurilor este perfect legală, o facem în fiecare zi alături de prieteni şi familie. Numeroase guverne din UE promovează ridesharing-ul ca o modalitate de a călători între oraşe. Franța și Germania au definit cadrul de reglementare pentru ridesharing: ambele au declarat, în mod explicit, că ridesharingul este legal, atâta timp cât suma plătită de către pasager este în scopul împărţirii costurilor conducătorului auto (fără a face profit). România a ales să nu reglementeze ridesharing-ul pentru moment, însă nu există nicio lege sau ordonanţă care interzice să împarţi o călătorie în România”, arată administratorii BlaBlaCar.

Membrii BlaBlaCar împart călătorii în 19 ţări din toată lumea, comunitatea fiind de 20 milioane de membri în toată lumea, întrucât BlaBlaCar nu este dedicat curselor de scurtă distanţă în oraşe, precum taxi-urile.

Sistemul ajută oamenii să economisească bani pe călătoriile lungi ale acestora şi ajută ca transportul rutier să fie cu efecte minime asupra mediului pornind de la ideea că maşinile ocupate de o singură persoană sunt o problemă serioasă. „Autovehiculele de 5 locuri au fost create iniţial pentru familii, dar sunt cele mai utilizate în ziua de azi, iar să le conduci având locuri libere este o irosire de resurse categorică. Ocupând locurile libere din maşini, facem ca transportul rutier să fie mai eficient şi mai sustenabil”, mai scriu iniţiatorii sistemului.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS