Actualitate

Cum puteţi solicita utilizarea altei perioade fiscale dacă sunteţi plătitori de TVA

Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bistriţa-Năsăud informează contribuabilii că în Monitorul Oficial al României nr. 534 din 15 iulie 2016 a fost publicat OPANAF nr. 2.037 din 8 iulie 2016 privind Procedura pentru aprobarea perioadei fiscale semestriale/anuale pentru persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA potrivit căreia persoana impozabilă înregistrată în scopuri de TVA conform art. 316 din Codul fiscal poate solicita utilizarea altei perioade fiscale decât luna sau trimestrul.

Astfel: semestrul calendaristic, dacă persoana impozabilă efectuează operaţiuni impozabile numai pe maximum 3 luni calendaristice dintr-un semestru; anul calendaristic, dacă persoana impozabilă efectuează operaţiuni impozabile numai pe maximum 6 luni calendaristice dintr-o perioadă de un an calendaristic.

Contribuabilul trebuie să depună o cerere justificată la organul fiscal competent până la data de 25 februarie a anului în care se exercită opţiunea – formularul 306 „Cerere privind utilizarea ca perioadă fiscală pentru TVA a semestrului sau anului calendaristic”, cod MFP 14.13.03.02/p, prevăzut în anexa nr. 2 la ordin.

Cererea va fi însoţită de documente din care să rezulte activitatea desfăşurată şi periodicitatea, respectiv:
a) declaraţie pe propria răspundere privind activitatea efectiv desfăşurată;
b) balanţele de verificare întocmite pentru anul anterior, contracte sau comenzi, după caz;
c) jurnalul de vânzări întocmit pentru anul fiscal anterior;
d) alte documente relevante pentru luarea deciziei.

Cererea se soluţionează în termenul de 45 de zile de la data înregistrării, conform art. 77 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare (Codul de procedură fiscală).
Perioada fiscală aprobată este valabilă începând cu termenele de declarare şi plată următoare datei comunicării Deciziei privind perioada fiscală pentru taxa pe valoarea adăugată şi se menţine pe durata păstrării condiţiilor existente la data solicitării.

La data modificării condiţiilor care au stat la baza aprobării perioadei fiscale prin decizie, persoana impozabilă este obligată să înştiinţeze în scris organul fiscal competent, prin completarea unei declaraţii de menţiuni, în vederea actualizării vectorului fiscal pentru taxa pe valoarea adăugată.

Şef administraţie, Cristian Parasca

Etichete

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS