”Fațada Bisericii de la Coroana, monument istoric și de arhitectură din sec. al XIII-lea situat în Piața Unirii nr. 8 din Bistrița, a fost cuprinsă de un incendiu în timp ce în ea se aflau preoți și enoriași”. Scenariul a pus în alertă echipaje de la Detașamentul de Pompieri Bistrița și de la Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Bistrița, care au venit inclusiv cu o autospecială de intervenție la înălțime.
Mașinile de pompieri s-au strecurat cu greu prin Piața Unirii, plină de mașini parcate, acesta fiind un test pe care instituția și l-a propus să-l treacă prin intermediul acestui exercițiu.
”Este un exercițiu tactic complex organizat de ISU Bistrița-Năsăud, prin Detașamentul de Pompieri Bistrița și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență (SVSU) Bistrița la un obiectiv important din oraș, frecventat de mulți enoriași, de aceea trebuie să ne pregătim pentru orice situație care ar putea apărea. Avem, din păcate, în istoria recentă a comunității, incendiul de la Biserica Evanghelică și, an de an, executăm exerciții inclusiv la biserici înalte, unde este greu accesul. Facem acest lucru pentru a ne asigura că echipajele de intervenție din fiecare tură de serviciu sunt pregătite să intervină dacă situația o impune. Aici, în Piața Unirii, este o zonă aglomerată. Noi nu am anunțat înainte acest exercițiu, avem autoturisme parcate, așa cum sunt în mod firesc, tocmai pentru a vedea cum asigură pompierii accesul în interior și pentru a gestiona situația tactică dată. De data aceasta am imaginat un incendiu la o fațadă la care este cel mai dificil accesul. Urmărim prealertarea subunității de pompieri militari, inclusiv de la SVSU, cum se realizează dispozitivul de intervenție. Sunt enoriași în biserică și vrem să vedem cum procedează personalul bisericii pentru evacuarea lor. La finalul exercițiului, vom trage concluziile și vedem ce anume trebuie îmbunătățit. Până la urmă, acesta este scopul exercițiilor de a vedea punctele slabe și de a le înlătura”, a spus cpt. Marius Rus, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud.
”Întâmpinăm câteva probleme la partea de calare a autospecialei, ne încurcă puțin pavajul, brațele trebuie să se deschidă mult ca să poți utiliza la maxim platoforma, dar ne descurcăm. Fiind un exercițiu ne testăm puțin limitele și vedem, dacă sunt greșeli, să le putem remedia. La incendiul din 2008, am folosit scările vechi. Între timp, ISU Bistrița-Năsăud a fost dotat cu două platforme, una fiind la Bistrița, cu care ajungem la 30 de metri altitudine și este mobilă având un braț flexibil, și alta la Năsăud, una mai nouă care ajunge la 38-40 de metri. La toate incendiile folosim autoplatforma dacă putem, fiindcă reușim, de deasupra, să intervenim mult mai eficient”, a spus col. ing. Cristian Bucur, prim-adjunctul inspectorului șef al ISU.
Preotul Nicolae Feier care slujește la această biserică a menționat că biserica în sine nu a fost cuprinsă niciodată de un incendiu, însă a existat o capelă a fostei mănăstiri minorite în partea din spate, lângă zid, care, în timpul războiului, a fost mistuită de foc.
”Noi vrem, cu ajutorul lui Dumnezeu, să refacem capela aceea, paraclisul mănăstirii respective. Legat de ce se întâmplă astăzi, aș vrea să salut grija pompierilor față de viețile oamenilor și față de această mănăstire străveche despre care noi am crezut că este din 1246, dar am găsit dovezi că este cu mult mai veche. La restaurarea care s-a făcut nu demult, am găsit o ușă de secol X și dedesubt am găsit o metopă cu vulturul lui Jupiter și coarnele lui Apollo, ceea ce arată că aici a fost un templu păgân. Biserica aceasta a avut parte de un eveniment colosal: 6014 creștini au fost arși în biserica aceasta în 1241 în cadrul marii invazii tătare. Deci biserica a fost crematoriu. Aici, sub Pantheon, sunt oasele celor 6014 de creștini conform unui codice benedictin. În biserica aceasta se strâng foarte mulți oameni și trebuie să îi pregătim în așa fel încât orice nenorocire de felul acesta să aibă cât mai puține victime sau deloc”, a spus pr. Nicolae Feier.
Cum a decurs exercițiul, vedeți în imaginile de mai jos:
ISU Bistrița-Năsăud a transmis într-un comunicat: ”Pompierii militari ai Detașamentului Bistrița și voluntarii din cadrul SVSU Bistrița au avut de gestionat o situație tactică complexă, în cadrul unui exercițiu organizat la Biserica ”Intrarea în Biserică a Maicii Domnului” (Coroana) din municipiul Bistrița. Scenariul a presupus că o persoană din administrația bisericii a sesizat fum la nivelul acoperișului și a intrat pe singura cale de acces pentru verificare și a rămas inconștient la înălțime. Pompierii militari și voluntari au fost nevoiți să realizeze dispozitivul de intervenție în condiții de trafic intens, cu autoturismele parcate ca în orice zi normală și să asigură accesul în podul bisericii pe singura cale de acces existentă. Obiectivul ales este una din cele mai frecventate biserici din municipiul Bistrița, monument istoric, iar zilnic, sute de bistrițeni trec pragul bisericii, inclusiv în momentul exercițiului fiind necesară evacuarea enoriașilor din interior. Asigurăm opinia publică de necesitatea organizării și executării exercițiilor de acest tip pentru antrenarea personalului propriu, verificarea reacției personalului de la locul de muncă, în acest caz preoți și personal administrativ, toate pentru asigurarea unui climat de siguranță din punct de vedere a prevenirii și stingerii incendiilor pentru comunitatea bistrițeană”.
Aiurea templu păgân. Sașii erau specialiști în refolosirea materialului extras din clădirile romane din zonă. Preotul Feier trage concluzii după ureche.
Sa stea primarul de serviciu cu tulumba ca el a blocat orasul.