Cum se pregăteşte Tibi Uşeriu pentru ”cursa vieţii” de la Polul Nord: Dorm afară, stau în apă îngheţată

Tibi Uşeriu se pregăteşte zilele acestea pentru cea mai importantă cursă din viaţa lui de până acum, cea de la Polul Nord. Ca să poată străbate o distanţă de peste 560 de kilometri la minus 60 de grade Celsius, ultramaratonistul a început să doarmă noaptea afară, să alerge sumar îmbrăcat la temperaturi scăzute şi să stea în lacul îngheţat.

Tibi, cum ţi-a venit ideea să alergi la Polul Nord, la minus 60 de grade?

Eu încă de anul trecut plănuiam să alerg o cursă de peste 500 de km undeva. Mă gândeam să o fac în România şi să fie caritabilă, ca şi cea de anul trecut, dar nu am găsit nicio cursă şi mi-a fost foarte greu să fac eu una, să merg pe marginea drumului până la Bucureşti, cum am vrut iniţial, şi atunci m-am apucat să caut undeva în lume o cursă de 500 de km.  Am găsit una singură de 566 de km la Polul Nord. Nici nu a trebuit să mă gândesc foarte mult. Când am văzut că există aşa ceva, am zis că am timp să mă pregătesc în trei luni din moment ce locuiesc la munte, temperaturile sunt scăzute. Nici măcar nu ştiam dacă voi merge şi am început deja să mă pregătesc.

Şi cum ai procedat ca să te înscrii?

A trebuit să le scriu organizatorilor care au cerut participanţilor, ca şi condiţie obligatorie, să fi făcut o alergare de 50 de km undeva în zone arctice. Eu nu aveam aşa ceva. Aveam alergări destul de lungi, de 250 de km, de 215 km – cele două pe care le-am făcut anul trecut-, dar nu aveam nicio participare la vreo competiţie în zona artică. Le-am scris toate acestea şi mi-au răspuns înapoi cerându-mi să trimit o scrisoare de intenţie şi să le explic de ce vreau să fac lucrul acesta. Scrisoarea urma să fie analizată de organizatori într-o comisie formată din şase persoane unde a fost şi supusă la vot participarea mea. Le-am scris. Cred că i-am încântat cu acea scrisoare, iar după trei zile mi-au spus că mă acceptă. Apoi au intervenit costurile legate de participarea la această cursă. Taxa de înscriere este de 4000 de euro, biletul de avion până în Canada mă costă 1200 de euro, iar echipamentul mă costă cel puţin 6000 de euro. De exemplu, am comandat sania pe care va trebui să o trag după mine şi ceva echipament care au costat, împreună, 1200 de lire. Totul este special. Temperaturile ajung acolo la minus 62 de grade şi unde a bătut vântul au fost minus 82 de grade simţite. Echipamentul este special pentru aşa ceva, pentru curse extreme polare. Din păcate, nu există echipament de alergare pentru aşa ceva, există echipament de expediţii pentru zone polare. Va trebui să port echipament din lână pe trei straturi: trei straturi mască, trei straturi ciorapi, trei straturi pantaloni, trei straturi geacă. Nu pot să mă duc în magazin să-mi cumpăr echipament pentru ca să alerg acolo. Toate sunt făcute special pentru aşa ceva şi a trebuit să mi le comand.

Costurile le suporţi singur sau te susţine cineva?

Tăşuleasa Social îmi dă voie să fac aşa ceva. Primesc un concediu pe perioada respectivă. Eu sunt format de această organizaţie şi mă bucur foarte tare că Tăşuleasa Social va fi la Polul Nord. Mai sunt nişte oameni care au avut şi au încredere în mine. Sunt cei de la Teraplast, Megatitan, Sepia Print de unde am primit sprijin financiar. Firma care se ocupă de echipament, Cuantumsport, mă mai ajută, dar şi alte persoane care contribuie cu sume mai mici şi cărora le mulţumesc pentru suport. Am adunat până la urmă cele 12.000 de euro ca să pot alerga la Polul Nord.

Cursa e prevăzută cu premii?

Nu. Se primeşte o haină, o geacă, dacă ajungi pe podium. Organizatorii au spus că, dintre cei 12 înscrişi o să ajungem doar doi pe podium fiindcă doar 30% dintre participanţi termină cursa. În 2009, dintre cei 17 concurenţi, au terminat-o doar patru. Este foarte posibil să nu terminăm cursa. Premiul cel mare cred că e că ai o poză că ai fost la Polul Nord şi ai terminat una dintre cele mai grele curse, e considerată de fapt cursa cea mai grea din lume. Suntem 12 înscrişi, printre care trei români, o premieră mondială. Mai sunt Andrei Roşu şi Vlad Tănase care participă la această cursă. Ne cunoaştem de pe Facebook, am mai vorbit puţin. După ce am aflat că suntem toţi trei acceptaţi, am vorbit să ne întâlnim în luna februarie să facem o alergare împreună şi să ne cunoaştem mai bine. Poate ne ajută asta şi la Polul Nord. Va fi foarte greu să ne întâlnim pe o distanţă de aproape 600 de km pentru că ritmul va fi altfel pentru fiecare. Poate ne întâlnim pe podium. Poate vom avea pe podium trei români.

Tu cum te pregăteşti pentru această cursă?

Am început să-mi desensibilizez pielea şi fac alergări îmbrăcat sumar. Am un şort pe mine, mănuşi şi o căciulă. Fac astfel alergări de 2-3 ore. Am avut norocul că a fost destul de rece în zona unde locuiesc, s-a ajuns şi la minus 21 de grade. Am început să dorm afară, nopţile mi le petrec afară într-un sac de dormit şi intru într-un lac îngheţat, îmi fac o copcă şi încerc să stau acolo să mă concentrez şi să încerc să văd cât rezist ca să-mi pregătesc corpul pentru temperaturi foarte scăzute. Mai făceam lucrul acesta şi înainte. Dacă te gândeşti la pielea de pe faţă, îţi dai seama că noi simţim foarte puţin frigul în această zonă. Cu cât eşti expus mai mult frigului, cu atât corpul şi pielea se obişnuiesc, se formează un ţesut adipos, din câte am citit, peste masa musculară, şi nu mai simţi frigul aşa de tare.

Contează şi alimentaţia în procesul acesta de pregătire?

Da, bineînţeles. Din păcate, a trebuit să mă îngraş câteva kilograme, am trecut acum de 80, ceea ce nu s-a întâmplat în ultimii 3-4 ani. Trebuie să fiu puţin mai masiv, stratul de grăsime trebuie să fie mai mare. Eu am fost aproape vegan până anul trecut prin noiembrie. Acum am trecut pe o alimentaţie lacto-vegetariană. Încerc să dau o resetare corpului ca să pot înainta. Am observat că vegan fiind, eram foarte sănătos, îmi era foarte bine, dar nu mai înaintam în performanţă pe partea aceasta. Acum am o dietă total diferită de cea de până acum. La Polul Nord va fi totul special. Avem totul în termosuri, sunt nişte pungi speciale pentru mâncare, le strângem şi ele se încălzesc în interior.

Cum va arăta alergarea? Unde veţi dormi pe traseu? 

Vom trage după noi o sanie de circa 9 kilograme. Vom avea un cort şi un sac de dormit. Cursa este nonstop, dar ne putem opri oricând vrem să ne facem mâncare, să dormim. În proporţie de 80% trebuie să ne organizăm singuri, adică nu sunt locuri unde să faci duş sau să te încălzeşti. Nu există aşa ceva. Sunt doar puncte de control din 100 în 150 de mile, dar asta înseamnă foarte puţin, aproape 200 de km. Acolo ei ne aşteaptă şi în caz că se întâmplă ceva, dacă avem nevoie de doctor, acolo putem primi asistenţă.

Tu cum priveşti cursa asta? Te gândeşti că vei reuşi să treci linia de sosire sau ar fi o performanţă să străbaţi o parte din acest traseu foarte dificil?

Din punct de vedere fizic, cred că nu voi fi niciodată pregătit pentru o asemenea cursă pentru că nu se ştie ce ne aşteaptă acolo. Psihic sunt foarte pregătit şi sunt mai mult ca sigur că voi termina cursa aceasta şi o voi termina bine, dar asta depinde foarte mult de ce ne aşteaptă acolo. Pentru mine e ceva nou. Nu am alergat la temperaturi atât de scăzute, la mai puţin de minus 21 de grade cât a fost iarna aceasta la noi, şi cred că neprevăzutul îmi va da puţin de furcă. De obicei sunt spontan şi voi vedea cum pot duce cursa la final. Cu gândul acesta mă duc să termin cursa şi să o termin bine. Nu pot visa la podium, dar cred că, dacă duc la sfârşit o asemenea cursă, pentru mine va fi performanţa vieţii mele de până acum.

A reuşit vreun român până acum să termine cursa aceasta?

Nici măcar nu a fost vreun român primit până acum la o asemenea cursă. Cursa e din 2004. Au fost trei ani la rând când nu a terminat-o nimeni, au abandonat toţi pe parcurs. De la prima ediţie şi până acum au terminat-o doar nouă sportivi. Este o premieră pentru ţara noastră să aibă trei participanţi la cursă. Nici măcar din America nu au fost mai mult de doi sportivi. Ceilalţi participanţi sunt sportivi, din câte am văzut. Doi au participat şi anul trecut. Unul a terminat, altul, nu. Este un sportiv din Singapore, din Zimbabwe, Canada, Anglia, Noua Zeelandă. Nu ştiu foarte multe despre ei. Cu cât citesc mai mult, cu cât mă uit pe blogurile lor mă descurajez din cauza problemelor pe care le-au întâmpinat şi mă întreb dacă nu cumva mi se va întâmpla şi mie lucrul acesta. Aşa că încerc să nu mă pun foarte mult la curent cu foarte multe detalii care să mă tragă înapoi.

Cât va dura cursa?

Timpul maxim este de 150 de ore, iar recordul a fost de puţin peste 132 de ore. Eu aş vrea să o termin în şase zile.

Cum ţi-o imaginezi, mergând, alergând?

Cred că nu am să alerg foarte mult. Fizic nu mă simt în stare de aşa ceva. O să încerc mult pe partea psihică şi pe partea de anduranţă. O să încerc să merg foarte mult, într-un ritm alert şi să mă odihnesc foarte puţin. La Turul Giganţilor, am reuşit să nu dorm trei nopţi şi patru zile, ceea ce e foarte mult. În cele trei nopţi şi patru zile m-am odihnit 72 de minute. Cât am dormit acolo e foarte greu să spun. Ştiu că doar aţipeam şi mă trezeam, nu era un somn. În rest, am urcat şi am alergat. Şi aici mă voi duce cu aceeaşi tactică. E cea mai bună pentru mine. Voi vedea însă acolo cum stau lucrurile.

Din câte înţeleg, cel mai mare duşman va fi vremea.

Da, cred că asta va fi. Dacă ne gândim la distanţă, nu e mare pentru timpul respectiv, dar mă gândesc că, la temperaturi de minus 62 de grade sau de minus 82 de grade simţite, vom avea o foarte mare problemă cu frigul şi cu vânturile pe care va trebui să le suportăm acolo.

Ai denumit-o „cursa vieţii”. De ce e importantă pentru tine cursa asta?

Nu doar această cursă e importantă. Fiecare e importantă pentru mine pentru că e ceea ce îmi place mie să fac, e modul meu de a le demonstra multora care şi-ar dori să facă aşa ceva că este posibil. Eu de fiecare dată am zis că, dacă eu pot face ceva, toţi putem face. Eu am denumit-o, într-adevăr, cursa vieţii, dar am ştiut că e cursa vieţii mele de până acum, până va veni următoarea. Deci nu mă voi opri nici după cursa de la Polulul Nord.

Probabil va urma o cursă prin deşert. Dacă ar fi să alegi, care ţi s-ar părea cea mai grea?

Ştiu de trei ani de o cursă în Sahara, însă nici nu m-am gândit să mă înscriu. Nu mă împac foarte bine cu căldura. E adevărat că nici cu frigul extrem. Întotdeauna m-am gândit că atunci când mi-e frig mai iau ceva pe mine, dar când mi-e clad nu mai ştiu ce să dau jos de pe mine şi atunci mă împac foarte rău cu căldurile. Nu ştiu dacă voi merge vreodată să alerg în ultramaraton în Sahara, dar niciodată nu se ştie.

Când pleci la Polul Nord?

Plec pe data de 5 martie. În 7 trebuie să fiu acolo. Avem câteva zile de acomodare cu temperaturile. Competiţia începe pe 11 martie şi se termină în 18. Din păcate, va trebui să merg singur. Au vrut cei care mă susţin să vină cu mine, dar nu se poate. Condiţiile de organizare a cursei sunt oricum foarte grele şi nu poate veni nimeni cu mine, din păcate. Va fi foarte greu cu online-ul şi cu reţelele de socializare pentru că nu avem mijloc de comunicare deloc. De abia am găsit un aparat foto care să reziste la temperaturile respective. Voi putea da veşti despre mine abia după ce se termină cursa.

Ce spun cei de la Tăşuleasa despre cursă?

Fratele meu (Alin Uhlmnan-Uşeriu -n.r.) mă tot roagă să nu merg fiindcă mulţi concurenţi se pregătesc ani la rândul pentru o asemenea cursă. Eu am aflat despre cursă în urmă cu două luni şi ceva, nici măcar trei luni, dar mă cunosc pe mine. Degeaba mă apuc să mă pregătesc timp de trei ani, pentru că nu o să ajung la ea. Când am aflat de ea, am simţit pe loc că trebuie să merg şi să fac această cursă. Dacă simţeam că nu pot să duc la capăt o cursă de genul, cred că o lăsam baltă. Eu cred că e imposibil să prezici sau să ştii ce te poate aştepta. Din cauza temperaturilor extreme şi a condiţiilor de acolo se poate întâmpla orice. Poţi cădea într-o crevasă, se poate întâmpla să ai probleme de sănătate şi atunci tragi semnalul de alarmă şi te opreşti. Nu poţi şti niciodată cum decurge o cursă de genul. Eu nu m-am gândit că voi ajunge în situaţii de genul acesta. Am semnat mai multe hârtii pe propria răspundere pentru ceea ce fac acolo şi am văzut că e luată foarte în serios problema testului medical, a asigurării de viaţă pe care trebuie să o avem la noi. Eu nu mă duc acolo gândindu-mă că voi avea probleme.

Aşa să fie! Să revii acasă cu bine, învingător! Mult succes îţi urez. Să fii românul care ajunge la Polul Nord, dar şi pe podium.

Mulţumesc foarte mult. Să sperăm că aşa va fi!