Pe agenda Consiliului Local Bistrița din 27 iunie se află proiecte care vizează modificarea organigramei aparatului de specialitate, Direcţiei de Infrastructură şi Servicii, Direcţiei de Asistenţă Socială, Centrului Cultural Municipal “George Coșbuc”.
Ce modificări se fac
În urmă cu un an, prin HCL nr. 94/11.05.2023, s-a aprobat o reorganizare a aparatului de specialitate și a direcțiilor și serviciilor din subordine.
Acum, potrivit municipalității, ”modificările esențiale propuse în aplicarea prevederilor legale”, vizează o serie de structuri funcționale.
Biroul Managementul Resurselor Umane din cadrul Direcției Juridică, Resurse Umane, Achiziții Publice devine Serviciul Managementul Resurselor Umane care va gestiona în plus resursa umană a Direcției de Infrastructură și Servicii Bistrița, a Direcției Poliția Locală și va prelua atribuții cu privire la salarizarea personalului.
Serviciul Achiziții Publice din cadrul Direcției Juridică, Resurse Umane, Achiziții Publice va prelua atribuțiile Biroului Administrativ, care se desființează și se reorganizează la nivel de compartiment.
Serviciul Politici Publice, Educație, Tineret, Turism și Sport devine Direcția Politici Publice, Educație, Tineret, Turism și Sport, iar Biroul sport – turism și Biroul educație – tineret se desființează și se reorganizează ca servicii.
În cadrul Direcției Tehnice – Serviciul Căi de Comunicații și Rețele Edilitare se înființează Compartimentul tehnic implementare proiecte cu finanțare europeană.
Serviciul Poliție Locală devine Direcția Poliția Locală, iar Biroul siguranță stradală, evidența persoanelor, Biroul siguranță publică și Biroul control comercial și disciplina în construcții se desființează și se reorganizează la nivel de servicii.
Serviciul Audit Public Intern se desființează și se reorganizează la nivel de compartiment.
Serviciul Monitorizare Servicii Publice, de asemenea, se desființează și se reorganizează la nivel de compartiment.
În cadrul Serviciului Protecție Civilă și Voluntariat pentru Situaţii de Urgenţă se înființează Compartimentul administrare și intervenție Biserica Evanghelică.
Numărul total de posturi pe instituție este de 384, din care: 3 funcții de demnitate publică, 33 de funcții publice de conducere, inclusiv Secretarul General al Municipiului Bistrița, 1 funcție contractuală de conducere, respectiv Administratorul public al Municipiului Bistrița. Total posturi de execuție – 347, din care: 307 funcții publice de execuție, 40 funcții contractuale de execuție.
La Direcția de Infrastructură şi Servicii Bistriţa, sunt prevăzute un număr total de 261 de posturi.
La Direcția de Asistență Socială se face reorganizarea unor structuri prin înființarea unor structuri noi cu altă subordine ierarhică, cu menținerea numărului total de posturi.
La Centrul Cultural Municipal se face reorganizarea Serviciului Programe Culturale: transformarea definitivă a biroului tehnic în compartiment tehnic și transformarea postului de șef birou din cadrul aceleiași structuri în post de inspector de specialitate.
Care sunt motivele
Reorganizarea vizează îndeplinirea obligațiilor prevăzute pentru autoritățile și instituțiile publice în Legea nr. 296/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare pentru asigurarea sustenabilității financiare a României pe termen lung, cu modificările și completările ulterioare, cu privire la: reducerea numărului maxim al posturilor corespunzător fiecărei unități administrativ-teritoriale cu 10%; desființarea funcției publice de conducere de șef birou și a structurii organizatorice de birou; modificarea normativului minim de posturi de execuție pentru constituirea unui serviciu, a unei direcții sau a unei direcții generale (a) pentru constituirea unui serviciu este necesar un număr de minimum 10 posturi de execuţie față de 7 posturi prevăzute anterior; b) pentru constituirea unei direcţii este necesar un număr de minimum 20 de posturi de execuţie față de 15 posturi prevăzute anterior; c) pentru constituirea unei direcţii generale este necesar un număr de minimum 35 de posturi de execuţie față de 25 posturi prevăzute anterior); diminuarea numărului total al funcțiilor publice de conducere din cadrul autorității sau instituției publice de la maximum 12% la maximum 8% din numărul total al posturilor aprobate la nivel de ordonator principal de credite.
Măsurile privind reorganizarea structurilor funcţionale, inclusiv organigramele, statele de funcţii, regulamentele de organizare şi funcţionare trebuie să fie aprobate, în condiţiile legii, până la data de 30 iunie 2024.
Organigramele în detaliu
Saracii consipleri locali vor vota iar cresterea impozitelor ca vechea administratie trebuie sa consolideze pozitia angajatilor din ultimii 4 ani…la juridic, aia sunt degeaba la cat de prost sunt contractele facute cu firma de moda!
Cand or sa vina si cei din echipa lui Lazany o sa trebuiasca inca un buget ….votat!
Impozite marite pentru cat mai multi bughetari!
Interesant și inutil. Când cetățenii ți-au dat un vot de blam, nu discut de 10 voturi în stânga sau în dreapta, atunci ar fi corect să lași următorului primar, Consiliul Municipal să-și facă ordine în bucătărie. Altfel pare doar o răzbunare pe cei din primărie, poliție locală care n-au răspuns la comenzi politice. N-am nici cea mai mică îndoială că următorul primar o să-și promoveze și el susținătorii, așa că această ,,bombă” e doar un fâs…
PĂREREA MEA!
Constat ca si directia tehnica face cam aceleasi chestii ca si directia lacustei, asa ca intrebarea e pana cand astea se tot concureaza intre ele sau care e scopul? Acum ar fi trebuit sa vina si ea cu un compartiment tehnic ca sa fie chit cu rivala de moarte. Oricum e clar pentru toti ca cel putin aia de la tehnic lucra nu taie frunze la caini ca aialalta care numa cu smecherii o umblat toata viata ei, si o dus de nas pe toti primarii fara nicio exceptie, de la Popescu pana la Lazany.
Cel mai corect ar fi fost sa uneasca cele 2 directii si sa puna un director peste amandoua. Dar unu cu cap nu fara cap, pentru ca hai sa fim seriosi…. Cine mai poate crede ca la primarie dintre haitele de directori mai are minim 1 neuron functional?
Uitati va cum arata orasul si va dati raspunsul singuri!
Ăștia își bat joc de noi, schimbă denumirea direcției în compartiment și viceversa, mențin numărul actual de posturi iar acolo unde se desființează postul directorului, se înființează un nou post inspector de specialitate !
Ca-n nuvelele lui Caragiale sau ca-n Psihologia Poporului Român de Constantin Rădulescu Motru!
Domnule, dacă comasezi două instituții, dai afară un director!
Msi dai afară și dintre angajați, (de la contabilitate de exemplu, secretariat, paza) pt ca cei rămași țin contabilitatea, fac pază pt noua structură!
Vă mai mirați ca românii urăsc bugetarii!
384 + 261 = 645. Nicaieri nu se spune numarul total de angajati! Pana la cei 1.350 pe care i-a lasat Cretu in primarie lipsesc 705. Despre ei nu se spune nimic iar daca nu au dat afara pe nimeni, ba dimpotriva, au mai angajat, unde sunt ceilalti? Modul acesta parsiv de a imparti personalul pe directii, servicii, centre si de a le enumera ca si cum ar fi institutii separate este menit sa ascunda numarul total de personal. Adevarul crunt este ca Primaria Bistrita are mai multi angajati decat Clujul, Oradea sau Berlinul. Mai mult, dupa modelul Aquabis-ului, acum se vor angaja cateva sute de psd-isti care au prestat si vor mai presta in campaniile electorale.
Ordonanța de urgență s-a dat pt a face economii la buget! Statul român are deficite uriașe și se împrumută la dobânzi mari.
Ce economie face Primăria Bistrița prin această modificare a organigramei și prin comasarea unor instituții?
Niciuna!
Când comasezi două institutii, renunți la unul dintre departamentele de relații cu publicul, la un departament de contabilitate, renunți la un imobil (faci economii la utilități, chirii, mentenanță) , renunți a șoferi, la unii angajați de la security, la unii electricieni, la unii care se ocupă de curățenie , la unii angajați de la cantină !
Pentru că de aceste lucruri se ocupă deja angajații din direcția în a cărei subordine vei face parte, și nu au nevoie de doi directori economici, de doi directori cu PR-ul, de două cabinete stomatologice, de două bibliotecare, de două recepționiste.
Trebuie redus numărul de posturi!
Organigrama ca organigrama, da cu buda personală a lui Turc din primărie cum rămâne?
Ăsta e cel mai mare of a lui Neluțu…
De menținerea celor cu pensii și salarii nu vorbește nimeni, ba pe unii i-a făcut și șefi de serviciu. De ce au mutat de pe unele compartimente pe altele , păi fix de aia să completeze încomaprtimentele unde nu aveau oameni să înființeze șefi și șefuți. Pe ăla cu proiectele de ce ați ținut-o și încă un șef și ați mutat de la asistentă socială oameni? Păi vă zic eu de ce , ca sunteți aceiași directori și șefi incompetenți care de 15 ani vă țineți unul pe altul și scaunele calde!
Poliția Locală trebuie desființată. E degeaba. Îi chemi pentru că noaptea, după ora 22, e gălăgie pe locurile de joacă dintre blocuri și nu te poți odihni, iar replica lor este „Ce vreți să facem? Sunt copiii.”.
Neputincioșii ăștia poartă chipiele ca să nu le plouă în grumaz și încasează salariile grase lunar.
O restructurare total inutila, vine Lazany din septembrie si face organigrama dupa cum vrea muschii lui.
Ceea ce face Turc acuma se cheama razbunarea prostului care a pierdut trenul pe care-l astepta în gara (pentru detalii cititi nuvela lui Liviu Rebreanu – Prostii)
De exemplu la DIRECTIA DE INFRASTRUCTURA BISTRITA sint pensionari de peste 70 de ani care nu fac nimic si nu-i vede nimeni ocupa posturile la alti tineri care vor sa lucreze.
Turcule zăpăcitule vezi mă că ai uitat două săritori imense pe strada Dornei pe Linia Verde şi o să-ți explodeze autobuzele electrice poate că reuşeşti şi tu să dai afara săritorile până în septembrie sau pleci în concediu că eşti estenuat şi-l laşi pe Lazany să repare şi acestă prostie ?!
Deci câte funcții de șef pică, totuși????sau cel puțin să dea din nou concurs pe noile posturi! Da concurs, nu….din alea de iau tot ei?
Lasă ca la Direcția de asistență a făcut post de șefă de servici la o pensionară, ca trebe șefi plătiți cu 70000 de lei să fi peste paznici și muncitori, ca nici nu este Direcții de servicii publice cu muncitori și alți oameni, mai inventăm și alte chestii să rămână aia ce l-au venerat pe Turc! Și cum dracu stau ăia care au pensii și salar în primărie?! Sunteți normali la cap???
Măsuri urgente pentru relocarea bideului la registrul comerțului.Cerere la ministerul justiției …să vedem dacă aprobă Alinutza.
Politia locală se transforma peste noapte din Serviciu în Direcție??? Ha,ha….deci v a apărea un director în plus. Asta da restructurare, marca Turc!:))))