(REPORTAJ) Băile Figa au intrat în cel de-al 12-lea sezon estival, precum o adolescentă care se pregătește de bal și tot mai adaugă un brizbriz ca să fie și mai cochetă. Parcul balnear, inaugurat în 25 iunie 2010, se pregătește de zor să intre într-o nouă etapă a existenței sale: cea în care va oferi servicii tot timpul anului. Odată gata lucrările care înaintează rapid, treapta care va duce la alt nivel stațiunea e ca și urcată.
Am ajuns la Băile Figa într-o zi din săptămână și primul lucru la care m-am uitat a fost fâșia roșie care însoțește drumul. Pista pentru biciclete e o pată de culoare care te îndeamnă să îți imaginezi cum e mirosul câmpului cu flori din preajmă și adierea vântului. Apoi, oboseala pe care ți-o dă urcușul pe ultima pantă și gândul că la capăt te așteaptă un bazin cu apă în care să înoți, trebuie să fie foarte plăcută.
De anul acesta, din Beclean se pot închiria biciclete în sistem bike-sharing. Bicicletele pot fi închiriate în baza unui card eliberat de Primăria Beclean. Timp de o oră, bicicleta poate fi folosită gratuit. Apoi se plătește o taxă modică. Primele o sută de biciclete au ajuns în oraș.
În fața intrării, o altă pată de culoare mi-a atras atenția. Autobuzul electric mov e mijlocul de transport care duce și aduce turiștii în stațiune pe ruta Beclean – Băile Figa, pentru numai 4 lei, o nimica toată.
În stânga, la intrare, un șantier cu utilaje și zgomot aproape că te descurajează dacă vii pentru prima oară la Băile Figa, însă, dacă privești în dreapta asfaltul proaspăt turnat, parcă îți vine inima la loc pentru că îți dai seama că oamenii aceștia se mișcă foarte repede, așa cum au făcut-o în ultimul deceniu. An de an, la Băile Figa a apărut ceva nou, ba un lac, ba un tobogan, ba niște aerosoli. Asfaltul proaspăt turnat nu e altceva decât noua zonă de biciclit sau promenadă, care înconjură parcul balnear precum o centură.
De îndată ce cobori pe alee, cot la cot cu oameni care se grăbesc parcă undeva, îți dai seama că forfota șantierului rămâne undeva la poartă, în spatele covorului verde și dincolo de umbra florilor.
Prima mea destinație e zona cu apă sărată, punctul forte al stațiunii. Găsesc lacul Cerbul la locul lui, străjuit de ”casa cu spini”, în fapt aerosolii salini, mănunchiuri de lemn de perie fixate într-un perete. Apa sărată curge pe turn și se evaporă parțial. În același timp, unele ramuri minerale din soluție sunt lăsate în urmă pe crenguțele din lemn de perie, iar aerul capătă proprietăți similare aerului dintr-o salină.
”E mult mai bine ca în urmă cu ani. Se vede că s-a investit mult. Curat a fost tot timpul, dar acum parcă e și mai și. Eu nu am mai fost aici de doi ani, dar m-am dus direct la aerosoli care fac foarte bine pentru gât și plămâni, pentru tot organismul. Și băile de sare sunt foarte, foarte bune și prețurile sunt foarte bune. 20 de lei nu e mult față de alte locuri”, ne-a spus o doamnă din Beclean care s-a întors recent de la muncă din străinătate pentru că s-a pensionat. Abia așteaptă să se înscrie pe o listă cu vârstnici a Primăriei Beclean care asigură acces gratuit pentru pensionari: ”Ce rost are să mergi în altă parte când tot ce ai nevoie e aici, lângă tine? De peste tot vin oameni și nu de ieri de azi, de ani de zile. Eu am prins balta sărată unde venea socrul meu să se îmbăieze. Nu am putut visa vreodată că se va face așa ceva aici, la noi, la Beclean. Este extraordinar! Ai apă sărată, ai nămolul, ai soarele”.
Ceva mai încolo dau peste o doamnă din Vatra Dornei: ”Vin aici de când s-au deschis aceste băi. Mă simt foarte bine, apele sărate sunt grozave. În fiecare an tot găsim câte ceva nou. Prețurile sunt foarte bune, nu sunt exagerate. Poate veni oricine. Singurul lucru pe care îl așteptăm de când s-a deschis stațiunea este un parc pentru rulote. Nouă ne-ar plăcea să fie un camping organizat. unde să avem toate condițiile. Anul acesta am văzut că e aproape gata o zonă de promenadă care cred că va fi foarte frumoasă. Aerosolii sunt grozavi. De când vin aici nu mai răcesc. Și apele sărate m-au ajutat enorm. Noi preferăm Băile Figa pentru că sunt aproape de noi, cumva în drum, poate vom mai încerca și alte zone, însă deocamdată ne place mult aici. Eu, una, recomand stațiunea. Am și prieteni care au venit și s-au cazat pe la căsuțe și le-a plăcut foarte mult, condițiile sunt bune, prețurile sunt bune, per total e foarte bine”.
O doamnă originară din Bistrița, care locuiește de ani mulți în Austria, a venit și ea în stațiune, curioasă să vadă de ce cumnata ei îi laudă atât de mult Băile Figa.
”Cumnata mea tot zice de ceva ani: Haideți, măi, la Figa să vedeți ce frumos e, ce cabane frumoase! Eu m-am gândit că e vreo căbănuță cum are românul, o căsuță mică din lemn, modestă unde ține găinușe. Când colo sunt cabane la standarde europene. Când vii înăuntru dai peste o alee frumoasă, într-o depresiune plină de culori și felurite locașe unde ai ce să vezi. E curată zona. Când am văzut, i-am zis cumnatei mele: Tu, Claudia, asta este stațiune balneoclimaterică! E un loc în care toată lumea se poate simți minunat. Un om, tânăr sau adult, găsește aici tot ce are nevoie. Dacă vrea apă cu sare, are, dacă vrea râu micuț pentru bebeluși, are, dacă vrea un suc sau o înghețată, găsește, dacă vrea pace lui, se poate retrage. Eu cred că toate acestea dau valoare unei așezări cum este Băile Figa”.
Zona cu piscine și tobogane e populată mai ales de tineri și copii care se bălăcesc cât e ziua de lungă. Toboganele pleacă de la o înălţime de peste 10 metri şi au diferite elemente dinamice, cu serpentine, bucle şi alte efecte de senzaţie, pe o lungime la sol de peste 35 de metri, până la 67 de metri. Pentru acest al doilea sistem de divertisment acvatic apa este încălzită de un grup termic cu 20 de panouri solare. Primul dintre tobogane, cel denumit ”Kamikaze”, este o îmbinare de elemente galbene şi oferă senzaţii tari, prin viteza foarte mare de alunecare. Al doilea tobogan, pe numele său ”Concurs”, are trei piste de alunecare, două de culoarte albastră şi una de culoare albă, oferind posibilitatea de coborâre simultană pentru trei persoane. Cel de-al treilea tobogan, ”Spirala”, este o îmbinare de elemente roşii şi albe, cu serpentine, bucle şi alte efecte de senzaţie, oferind amatorilor de adrenalină o glisare pe aproape 70 de metri lungime, până la piscina de colectare.
I-am lăsat în urmă pe turiști și, împreună cu primarul orașului Beclean, Nicolae Moldovan, am urcat dealul spre zona cu șantier. La Centrul Legacy, se lucrează de zor și într-un ritm alert.
”Lucrările la Centrul Legacy sunt avansate. De departe se vede doar o clădire mare, impresionantă, dar important e ce se află în ea. Funcțiunile sunt aparte. Nu cred că există undeva o proprietate a statului român cu asemenea funcțiuni destinate, gratuit, anumitor categorii sociale. Și vorbim despre oameni cu probleme locomotorii, oameni cu anumite boli din 18 primării ce fac parte din Grupul de Acțiune Locală Ținutul Haiducilor. Ei vor avea acces gratuit. Desigur că vor avea acces și ceilalți turiști din Băile Figa însă contra cost. Banii pe care îi vom încasa de la turiști îi vom folosi ca să întreținem clădirea care are o parte la subsol la fel de mare ca cea de pe sol pentru că acolo sunt instalațiile de filtrare, de aer condiționat. Plus că avem și o sală de bowling pe care o vedeți doar pe la privați, prin mall-uri, avem sală de gimnastică, fitness, yoga, avem săli pentru conferințe, dar și bibliotecă. Pe lângă acest centru mai avem o clădire în lucru care completează acest centru fiind vorba de un spital de recuperare. El este centru social de zi, dar are cabinete medicale. Deja am adus aparatura medicală, ultraperformantă, așa încât se va face și kinetoterapie și alte proceduri. Nu e un spital cu internare, ci de zi, iar anumite categorii vor avea acces gratuit. Turiștii vor putea beneficia și ei contra cost de aceste servicii. Taxa o vom stabili în Consiliul Local Beclean. Centrul Legacy va fi inaugurat în luna august, iar în septembrie-octombrie și clădirea cealaltă. Cele două centre mai au și o zonă de relaxare afară. Cred că va fi cel mai generos spațiu de joacă. Se lucrează deja la montarea echipamentelor din spațiul de joacă. Într-o parte, amenajăm și un amfiteatru în care vor organiza spectacole și alte activități în aer liber”, a spus Nicolae Moldovan.
Odată ce vor fi inaugurate celor două noi clădiri cu funcțiuni permanente, Nicolae Moldovan este convins că Băile Figa vor intra în lumea bună a stațiunilor cu funcțiuni de cazare de mai multe stele.
”Odată cu investițiile făcute de noi, s-au construit de către privați unități de primire. Mulți turiști vin și pe filiera lor. În acest moment, în Beclean, avem posibilitatea să cazăm cel puțin 2000 de turiști, față de acum 12 ani când în oraș era doar Hotel Someșul cu 10-20 de camere. Eu zic că de la 20 la 2000 e un progres foarte mare. Vom face și un parc de rulote. Avem și un alt proiect ambițios – Grădina Urbană Transilvania – unde avem prevăzută construirea a 2-3 hoteluri de către investitori. Până acum, investitorii nu au considerat rentabilă construirea unui hotel pentru 90 -100 de zile pe sezon, dar acum, extinzând serviciile pentru tot anul, sunt sigur că se vor găsi oameni interesați să ridice și hoteluri”, a spus Nicolae Moldovan.
Primarul Becleanului se așteaptă ca 2022 să fie un an și mai bun pentru Băile Figa. Anul trecut, s-a bătut un adevărat record cu 200.000 de turiști care și-au petrecut o parte din vacanță în parcul balnear. Majoritatea sunt din Ardeal, dar vin într-un număr mare și din Bucovina sau din sudul țări.
La Băile Figa, sunt 5000 de șezlonguri disponibile pe care oamenii le pot folosi gratuit, la fel ca și aerosolii. În timpul săptămânii, intrarea costă 20 de lei pentru adulți, iar în week-end 30 de lei.
Foarte frumos,în sfârșit ceva că lumea! Felicitări pentru oamenii gospodari de acolo,m-au convins să îmi fac concediul la Figa! Poate cineva vă rog să-mi spună când se va organiza și festivalul celtic?
Și noi am fost anul trecut la FIFA.!!! Foarte frumos e adevărat dar și preturile șînt pe măsură. Prețul de la intrare la băi ( ștrand) e foarte scump, la fel și cazările, mai ales pentru elevi și pensionari, și mai ales în zilele de weekend.!! și nu se poate plăti decât cheș.!!! Cu vauchere de vacanță NU poți plăti cu cardul la fel NU se poate plăti. Un mare minus pentru voi.!!! Nici un restaurant sau magazin în apropiere să-ți poți face provizii de apă, fructe și mâncare. Parcări auto puține, turiști în zilele de weekend au parcat mașinile în porumb și în greu că nu aveau loc de parcare.!!! Trebuie să mergi până în oraș care e destul de departe de ștrand, mai ales dacă nu ai mașină personală..Chioșcurile din interiorul ștrandului au niște preturi piperate de îți trece poftă de mâncare.!!! Autobuzul 4 lei ? Destul de scump , nu credeți.? Poate dus întors, sau sa fie valabil toată ziua ,să poți merge de 2-3 ori în oraș să îți faci cumpărături cu ce ai nevoie, era bine acolo lingă ștrand un restaurant ceva de genul împinge tava..nu toată lumea mănâncă mici, cârnați și grătare cu cartofi pai, pentru a manca o ciorbă trebuie sa mergi cu toată familia pina în oraș…dacă ai mașină, dacă nu mai dai banii și pe bilete de autobuz,la fel plata separat în interiorul ștrandului pentru tobogane, sau terenul de sport, de ce.??? Dacă tot plătești întrarea așa scumpă la ștrand nu ar trebui sa beneficiezi de toate drepturile.??? Bine ca nu cereți taxă și pentru nămol. Păcat de ștrandul ăla, și de stațiunea aia așa frumoasă că este foarte prost organizată și administrată. Mai ales că pe perioada estivală se profită de turiști și se trage pielea de pe iei la maxim în aceste 3-4 luni de plin sezon.!!!
Buna ziua aveti si parcare de rulote.