Actualitate

Cum sunt depistați elevii infectați cu SARS-CoV-2. Cât de gravă e starea lor

Elevi din mai multe școli au fost depistați pozitivi la testul pentru Covid-19 pe care au ajuns să îl facă pentru că cineva din familia lor era confirmat deja pozitiv, a declarat dr. Anca Andrițoiu, directorul Direcției de Sănătate Publică Bistrița-Năsăud pentru Timp Online.

”Au apărut cazuri de infectare și în școli, dar nu atât de multe precum ne așteptam. În acest moment, dintre cazurile active, avem 4 profesori în izolare, au fost și internați, dar acum nu mai sunt. Dintre elevi, au rămas vreo 4 în spital, 17 sunt la domiciliu, nu sunt cu simptome grave, majoritatea au forme de boală ușoare. Mai avem un caz care va fi evaluat”, a spus dr. Andrițoiu.

Întrebată cum sunt depistați elevii, ea a răspuns: ”De regulă, aflăm că avem copii infectați fiind contacți direcți din familii. Ultimul caz este un exemplu în acest sens. Toată familia lui este pozitivă. Așa îi găsim. La școală, când a apărut câte un caz, s-au suspendat cursurile clasei respective. Am avut elevi care fac parte din lotul de haltere și atunci ei nici măcar nu au fost la școală că s-au antrenat. Nu am fost obligați să întrerupem cursuri din cauza lor”.

Un cititor al publicației noastre ne-a transmis că, la Școala Gimnazială nr. 1 Bistrița ”este un focar de Covid-19 la nivelul clasei a șasea”.

”Diriginta și directoarea recomandă celor doi copii să rămână acasă fiindcă sunt răciți și nu se pune problema să bage clasa în izolare pentru a nu lovi în prestigiul școli. Vă dau scris că până în 25 octombrie, vom avea la Gimnazială nr. 1 un mare focar de Covid datorită faptului că școala nu vrea să recunoască că are cazuri simptomatice în rândul parinților și asimptomatice în rândul copiilor. Pentru a acoperi asta trimit copiii acasă sub pretextul unor răceli”, a transmis părintele îngrijorat.

Contactată telefonic, directoarea Școlii Gimnaziale nr.1 Bistrița, Ancuța Mihaiu, a relatat următoarele: ”Marți, două eleve dintr-o clasă a VI-a au lipsit fiindcă tatăl lor nu s-a simțit bine, dar i s-a făcut testul pentru Covid-19 și a ieșit negativ. Pentru siguranță, familia și-a ținut fetele acasă marți, iar azi se întorc la școală. La o altă clasă a VI-a, o fetiță din Sărățel s-a simțit rău săptămâna trecută, am dus-o la cabinetul medical. Mama ei era răcită, s-a dovedit a fi pozitivă. A fost testați tatăl și fetița. Tatăl a ieșit pozitiv, fetița nu, dar de joi ea nu a mai fost la școală, a rămas în izolare. Ieri într-o vreme a fost nevoie de alte teste și a mers o ambulanță după ei. I-au luat de acasă, le-au făcut analizele și i-au dus după-amiază înapoi, tot pentru siguranță. Din clasa respectivă, un băiețel care a făcut naveta cu fetița sau și-au făcut temele împreună este și el izolat pentru că a fost în contact cu familia respectivă. Mai am o familie care are o fetiță și un băiețel care nu au mai fost la școală din joia dinainte de alegeri. În perioada cât am fost liberi, luni și marți, părinții au fost depistați pozitivi, fără forme grave. Au stat 2 zile în spital și apoi au fost lăsați acasă. Copiii au fost depistați, la un moment dat pozitivi, fără simptome pentru că părinții i-au dus cu ei în spital, i-au internat în salon pentru că nu aveau altă posibilitate. Și ei au anunțat la DSP, iar cei de acolo le-au spus că, dacă din joia dinainte de alegeri și până după nu au fost la școală nu este nicio problemă. Nu sunt copii depistați pozitiv pe care noi să-i ascundem pentru că nu am avea cum. Oricum, DSP are toate datele și, de câte ori am fost contactați am, dat oferit toate aceste date. În fiecare dimineață, până la ora 9.00, toate școlile raportează direct la ISJ. Avem un tabel unde scriem câți copii avem spitalizați, carantinați, izolați, depistați pozitiv. Oricând o autoritate în drept poate veni să verifice. Azi, miercuri, avem 9 izolați și doi infectați, un copil de clasa a II-a și o fetiță de clasa a VI-a. Nu este niciun focar la Gimnazială 1”.

Foto cu caracter ilustrativ

Etichete

9 comentarii

  • Mi se pare foarte grav ceea ce spuneți în legătură cu generala 1, cât este de credibil acel părinte? Susțineti poziția domnului d-na Sabau, ați verificat-o? Vă dați seama câtor părinți le dați emoții?
    Dacă sunteți convinsă că este adevărat solicitati DSP ului să facă o anchetă epidemiologica serioasă a copiilor și familiilor asupra cărora planează suspiciunea. Eu nu aș vrea să cred că un diriginte ar avea curaj să spună unui elev covid pozitiv să stea acasă….. fără tratament?….. fără ca dsp să știe?…. se presupune că orice test pozitiv făcut chiar și la privat ajunge la cunoștința dsp..

  • Sunt profesor la Scoala Gimnaziala Nr 1 și vă asigur că nu există nici un focar de infecție la noi în școală. Iar dacă ar fi fost vorba despre așa ceva, în nici intr-un caz în aceasta situație nu s-ar pune problema de „prestigiul școlii ” , ci în prim plan ar fi sănătatea noastră și a copiilor.

  • PARINTII CARE AU COPII LA SC. GIMNAZIALA NR.1 AU SUFICIENTE NEMULTUMIRI VIS A VIS DE CONDITIILE PE CARE LE OFERA SCOALA MAI ALES PE TIMP DE PANDEMIE, ASA CA AR FII BINE CA MACAR MUSAMALIZAREA SITUATIEI COPIILOR POZITIVI, CU SIMPTOME SPECIFICE SAU CU PERSOANE POZITIVE IN FAMILIE SA NU SE FACA.

  • Pentru cei care cârcotesc de comditii la gen 1 sa nu uite ince condiții se lucrează cu șantier in curte ! Când va fi gata și totul va fi super le recomand sa- și mute copii !

  • Profesorii se luptă cu morile de vânt la școală. Când nu sunt observați elevii își dau jos măștile, nu respectă distanțarea fizică, nu se dezinfectează pe mâini după ce se întorc de la toaletă etc. Din momentul în care ies pe porțile scolilor foarte mulți din ei nu mai poartă masca de protecție, având în acest sens și exemplul nefericit al unora dintre părinți.
    După masa și seara locurile de joacă din cartier sunt pline de copii, cu vârste diverse, de la preșcolari la liceeni. Majoritatea nu poartă mască, nu respectă distnțarea fizică nici aici pentru că, nu-i așa, sunt în aer liber. Părinții stau ciopor la marginea locurilor de joacă, bot în bot, fără mască, fără distanțare fizică. Să nu ne mirăm că cei mici culeg coviduțu de pe te miri unde și îl duc apoi, cadou, colegilor și profesorilor.
    Școala nu poate suplini lipsa celor 7 ani de acasă, oricât s-ar strădui personalul din școli. Iar necazul este că cel puțini unii părinți nu au nici dumnealor cei 7 ani de acasă, ce să mai pretinzi de la elevi.

  • OARE MAI CONTEAZA CA ACESTI COPII CARE SE POT INFECTA LA SCOALA DUC VIRUSUL ACASA,APOI PARINTII LA LOCURILE DE MUNCA?CRED CA NU….TOTI DAU DIN UMERI….SI NE TREZIM CU CENTRE DE BATRANI ,RECUPERARE,SPITAL,…….SI ALTELE ,CA SUNT PLINE DE COVID.LIPSA DE RESPONSABILITATE.ORICUM EDUCATIA SI IGIENA LA ROMANI LASA DE DORIT.

  • @Asumat…cei care lucrează zi și noapte acum cu pandemia au frecat-o zi și noapte ani de zile pana sa vina pandemia, asa ca nu prea aveți de ce sa primiți sporuri ca lucrați zi și noapte. Când ați primit salar și va frecați linguriță în cafea toată ziua n-ați zis ca nu-i corect.Nu va convine??? Hai in privat că-i lapte și miere.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.