(FOTO) Ansamblul „Cununa de pe Someş” al Centrului Cultural Municipal „George Coşbuc” Bistriţa şi „Dor Românesc” al Centrului Judeţean pentru Cultură Bistriţa-Năsăud au cântat bistriţenilor de Ziua Naţională într-un spectacol organizat la Palatul Culturii la care a participat prefectul Ovidiu Frenţ, numeroşi şefi de instituţii ale statului şi iubitori de folclor.
Înainte să înceapă spectacolul, prefectul Ovidiu Frenţ a spus că, în opinia lui, „patriotismul este un act de cultură”: „Mă bucur să văd astăzi că suntem uniţi în această zi în locul unde, pe vremuri, bistriţenii veneau la baluri. 1 Decembrie e cea mai mare sărbătoare a noastră, data noastră de naştere, a românilor, într-o ţară mare, frumoasă, pe care ne-o dorim cu toţii prosperă şi admirată. Acest deziderat nu poate fi atins doar prin performanţe economice, sociale sau politice. Este nevoie de un efort comun al statului, dar şi al cetăţenilor care trebuie să fie parteneri într-o asociere în care binele individual şi cel comun să se determine reciproc, echitabil şi simbiotic. Oportunitatea unirii românilor într-o singură ţară a avut loc în 1600 sub Mihai Viteazul, apoi s-a realizat parţial în 1859 pentru ca, în sfârşit, în 1918, astrele să se alinieze în mod favorabil, sper, definitiv, pentru România mare şi unită.
Chiar dacă astăzi avem probleme care ne îngrijorează şi care stabilesc ordinea priorităţilor, avem datoria sfântă de a face tot ce depinde de noi pentru a preda generaţiilor care vin o ţară unită, puternică şi prosperă aşa cum au visat-o bunicii şi părinţii noştri.
Ce înseamnă astăzi pentru noi România? Aşa cum pentru fiecare dintre noi cunoaşterea de sine reprezintă primul pas pentru identitatea şi dezvoltarea personală, sentimentul apartenenţei la ţară reprezintă ancora sau rădăcina prin care suntem legaţi de pământul unde ne-am născut, am crescut şi trăim. Trebuie ca, în curând, peste doar doi ani, să răspundem la întrebarea: ce am făcut cu România în 100 de ani de la Marea Unirea Unire? Avem capacitatea de a organiza manifestări tot mai frumoase şi mai ample, dar acest crescendo trebuie să se dezvolte în conştiinţa noastră individuală şi în cea colectivă pentru ca aceste acţiuni să aibă un scop cu o rezonanţă şi o finalitate.
Ceea ce facem noi, şefii de instituţii, individual, dar mai ales ce facem împreună, creează pentru ceilalţi cetăţeni imaginea a ceea ce înseamnă Bistriţa, judeţul Bistriţa-Năsăud şi România. Performanţa noastră şi modul în care tratăm cetăţeanul reprezintă nivelul la care a ajuns administraţia locală şi centrală şi ridică sau coboară nivelul de încredere al cetăţeanului în relaţia cu statul.
Aniversăm peste o lună 10 ani de aderarea României la UE, zece ani în care am încercat să recuperăm 40 de ani de lipsă a democraţiei şi a economiei libere, timp în care statele neafectate de dictaturi s-au dezvoltat foarte mult şi pe care ne este foarte greu să le ajungem din urmă. Am constat că democraţia nu este uşor de gestionat şi are multe boli ale copilăriei de care încă nu ne-am vindecat complet nici acum. Individul înaintea comunităţii, materialismul înaintea spiritualităţii, intoleranţa politică în lipsa respectului faţă de legi şi instituţii, acuzarea conducătorilor in corpore în locul selecţiei şi alegerii lor în cunoştinţă de cauză. (…) Crizele economice şi politice nu ne-au ocolit în aceşti zece ani, dar cel mai mare pericol îl reprezintă criza identitară, piederea sau schimbarea valorilor tradiţionale validate de istorie, cu unele false, iluzorii şi doar în aparenţă moderne.
Acum, după 27 de ani de democraţie putem face un bilanţ. (…) Am avut în cei 27 de ani la guvernare toate forţele politice în diferite coaliţii şi alianţe, experimentând în acest an şi o guvernare independentă politic. În oricare astfel de formulă, performanţa unui guvern se măsoară simplu, prin plusul adus la funcţionarea statului, la prosperitatea cetăţenilor, la stabilitatea internă şi prestigiul extern. Cred că un guvern performant trebuie să fie format din specialişti cu convingeri politice mai mult sau mai puţin manifeste, dar neapărat înzestraţi cu onestitate şi patriotism care, suprapuse pe competenţa lor profesională, vor determina o performanţă a guvernării şi a tuturor instituţiilor. (…) Vă invit să ne gândim fiecare la lucrurile care ne fac să zâmbim, care ne leagă de locul în care trăim: familia, prietenii, amintirile, să sărbătorim prin aceste lucruri ţara noastră, pentru că ele sunt lucrurile prin care o iubim, România – mamă, România – acasă, România noastră. La mulţi ani, români!”
A urmat apoi concertul folcloric dedicat Zilei Naţionale a României.
”A avut loc un spectacol extraordinar al celor mai bune voci și a celor mai buni dansatori ai județului și ai municipiului. Nu am putut să ”vin cu mâna goală” la acest spectacol și am invitat o voce și un suflet rar, pe tânăra Ana Hoza în vârsta de 13 ani, originară din Sîngeorz-Băi! Pe Ana am auzit-o azi pentru prima dată la manifestările de la Sîngeorz-Băi, unde m-a impresionat prin interpretarea ”Baladei Eroului Necunoscut” și nu am putut să nu o invit să încânte și publicul bistrițean, în această zi specială! O voce superbă care s-a bucurat de aplauze la scenă deschisă în această seară!”, a menționat președintele CJ Radu Moldovan.
AICI PUTEȚI VEDEA MAI MULTE FOTOGRAFII.
„Cununa de pe Someş” a fost, este şi va fi ansamblul folcloric NUMĂRUL UNU al Județului Bistrița-Nasaud. Un ansamblu cu care ne mândrim, un ansamblu în cadrul căruia de-a lungul celor 48 de ani de activitate au activat sute de dansatori valoroşi.
Celălalt ansamblu „Balada” este ansamblul lui Dorel Cosma, şi este „ţinut artificial in viațą”. Ar fi dispărut de mult fără susținerea „tăticului”.
Bine ai zis dom prefect ca „sper, definitiv” ca astrele să se alinieze în mod favorabil, pentru România mare şi unită”. Se vede ca nici matale nu esti convins… Daca mai vine PSD-ul la guvernare, am pus-o. Nu stiu daca mare si unita o sa mai fie, dar SARACA, sigur!