Social

Dacă voi nu vreți, noi vă dăm. Comuna în care aproape că s-au aruncat 3 mil. de euro în șanț

Într-o comună din Bistrița-Năsăud a fost nevoie de investiții în valoare de 3 milioane de euro pentru aducțiunea rețelei de apă, dar odată dusă apa potabilă la robinete și realizată rețeaua de canalizare, s-au racordat sub o sută de familii, a spus managerul Aquabis, Ion Șandru.

Este vorba de comuna Șanț cu o populație de circa 3000 de locuitori (în anul 2002), unde, în 2015, a fost realizată rețeaua de apă și canal din economiile făcute pe Programul Operațional Sectorial (POS) Mediu (2007-2013).

”Au fost niște economii, plus faptul că cei din conducerea județului au dorit să execute mult mai multe rețele pentru cetățeni și s-au zbătut să mărească suma respectivă. Li s-a solicitat primarilor proiectele pe care le aveau atunci pentru alimentare cu apă și canalizare. Au fost 19 primării atunci care au venit cu proiecte. S-au împărțit pe trei contracte de lucrări și s-au făcut lucrări în zonele respective. Una dintre comune era Șanțul unde le-a trebuit alimentare cu apă și canalizare neapărat făcută. Lucrarea a fost foarte greu de executat și din punct de vedere tehnic pentru că trebuiau făcute niște captări în zona montană cu acces foarte greu. După ce s-au executat și cămine și s-au contorizat, am ajuns la concluzia că, în Valea Mare, avem 19 contracte, și în Șanț restul până în 91 la apă. La canal, nici atât”, a spus Ion Șandru.

Potrivit Legii 241, dacă există într-o localitate rețea executată printr-un program de finanțare, cetățeanul este obligat să-și racordeze locuința la ea dacă nu deține fosă septică sau o altă instalație care să epureze apa uzată. În caz contrar, amenzile sunt de la 2000 de lei la 4000 de lei.

”Amenzile le poate da autoritatea publică locală sau Garda de Mediu. Nu vom vedea niciodată un primar care să dea o amendă alegătorilor. În ce privește Garda de Mediu, însuși ministrul Mediului mi-a spus să nu mă aștept ca cei de la Gardă să meargă în control să dea amenzi pentru canalizare pentru că are oameni puțini și au prea mult de lucru. Aquabis nu are dreptul să dea amenzi, iar dacă oamenii văd că nu îi sancționează nimeni că nu s-au racordat, atunci de ce să plătească?”, a spus Ion Șandru.

Managerul Aquabis a declarat că va veni și cu alte exemple de comune în care s-au făcut investiții mari și există puțini abonați întrucât cazul comunei Șanț nu este singular.

Conform documentelor postate pe site-ul ADI Apă-Canalizare Bistrița-Năsăud, contractul pentru Șanț a fost cuprins în Lotul 3 ”Extindere rețele de apă, canalizare și branșamente individuale în comuna Feldru și comuna Șanț” din 2015, fiind finalizat în 2017. Contractor a fost asocierea SC. M.I.S. GRUP SRL, SC Boccardo Entreprise SRL, Hidrocanal SL, SC, TCM Nord SA, lider SC. M.I.S. GRUP SRL. Valoare contract: 25.854.369,4 lei. Cu acești bani s-au făcut următoarele lucrări:

  • Conducte apă potabilă – 28.582 m
  • Branşamente alimentare cu apă – 968 buc.
  • Conducte de canalizare – 33.441 m
  • Racorduri la conducte de canalizare – 1.405 buc.
  • Stație tratare (clorinare) – 2 buc.
  • Rezervoare – 3 buc.
  • Stație de pompare apă uzată – 16 buc
  • Stație captare apă – 2 buc.

La vremea respectivă, se menționa că de toate aceste investiții vor beneficia 7.000 de oameni. Comuna Șanț era condusă în perioada respectivă de Ioan Szabo (PSD), între timp decedat.

Etichete

4 comentarii

  • Pretul apei curente este mai scump deoarece BN este inca in Evul Mediu. Cand o sa ajunga in Epoca Moderna apa curenta o sa fie mai ieftina

  • Sunt comune unde este ravirdsra sps potabila dar dar canalizare ba,atunci ce rost are,si sunt comune tot in BN unde s a facut canalizarea dar apa potabila ioc,,,,traim in Ro si asra be ocupa.tot timpul,sunt comube mici unde s au facut capele si sunt comune mari unde nu este,atunci ce sa mai crezi? Se vede incompetenta PSD.lui

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.