Cultură

D’ale carnavalului în lumea celor mici (FOTO)

De Ziua Copilului, centrul istoric al Bistriţei a fost o zonă a distracţiei pentru prichindeii costumaţi de carnaval, care au desenat pe asfalt şi s-au jucat cu baloane alături de personaje celebre descinse din cărţile de poveşti şi din desenele animate.

Celor mari, celor mici, ne e drag tuturor în lumea copiilor

Municipalitatea, Inspectoratul Şcolar Judeţean, Centrul Cultural Municipal şi Consiliul Local al Tinerilor i-au invitat vineri pe copii, alături de educatoare sau părinţi, pe pietonalul Liviu Rebreanu pentru a sărbători cum se cuvine Ziua Copilului.

O lume cu mult soare şi mii de jucării

Pentru câteva ore, centrul oraşului a devenit o lume a copiilor. Elevi de-o şchioapă din clasele primare, costumaţi în piraţi, prinţese, sirene şi alte personaje haioase au participat la desene pe asfalt şi la un adevărat carnaval. După o repriză de ploaie, petrecerea a continuat.

Eroii desenelor animate au prins viaţă pe chipurile îmbujorate ale copiilor, pictate cu măiestrie de elevii Liceului de Artă ”Corneliu Baba”.

Membrii Consiliul Local al Tinerilor s-au costumat în personaje de basm şi s-au jucat alături de prichindei, dând viaţă poveştilor copilăriei. Micuţii, care au primit de la organizatori baloane colorate, bomboane, dar şi diplome, s-au fotografiat alături de personaje îndrăgite, au cântat, au dansat şi au savurat fiecare moment dedicat lor.

Petrecerea plină de veselie şi candoare s-a încheiat cu un spectacol de teatru de păpuşi în interpretarea trupei ”Alexandru Misiuga”.

Pe pagina noastră de facebook puteţi vedea mai multe fotografii de la carnavalul copiilor!