Actualitate

De câţi bani ne putem face investigaţii medicale gratuite. La ce firme ajung

În cea de-a doua jumătate a anului, pacienţii din Bistriţa-Năsăud îşi pot face investigaţii medicale gratuite în valoare de 1,3 milioane de lei. Cei mai mulţi bani sunt alocaţi pentru analize medicale – peste 794.000 de lei, sume care vor ajunge la patru firme aflate în contract cu Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) Bistriţa-Năsăud, respectiv la Spitalul Judeţean de Urgenţă Bistriţa.

Cei mai mulţi bani, peste 236.000 de lei, sunt alocaţi SC Murivisan SRL pentru laboratoarele din Bistriţa şi Beclean, firmele doctorului Gavrilaş Mureşan având două contracte semnate.

Pe locul al doilea se află firma SC Holistic SRL care a semnat un contract cu CJAS în cuantum de 159.000 de lei pentru servicii paraclinice de laborator, iar pe trei SC Dorna Medical SRL cu 152.000 de lei. SC Optimus Medica SRL este pe locul patru cu un contract de puţin peste 143.000 de lei, iar Spitalul Judeţean de Urgenţă Bistriţa pe cinci cu 102.676 lei. Unitatea medicală mai primeşte însă circa 8000 de lei pentru anatomie patologică, iar Spitalul Năsăud alţi 4.385 de lei.

O sumă importantă de la CJAS Bistriţa-Năsăud merge şi spre servicii de radiologie şi imagistică medicală. Pentru a doua parte a anului au fost semnate contracte cu nouă furnizori pentru suma de 537.309 lei.Din nou, cei mai mulţi bani îi primeşte dr. Gavrilaş Mureşan cu firma sa SC Murivisan SRL – 226.000 de lei, urmează Hiperdia SA cu 208.000 de lei şi Spitalul Judeţean de Urgenţă Bistriţa cu 47.800 de lei. Au mai semnat contracte cu CJAS şi următorii: Spitalul Năsăud – 27.600 de lei, Spitalul Beclean – 15.500 de lei, SC Gamma Medical SRL -8.379 de lei, Clinica Sanovil – 1500 de lei, CMI Chirlejan Carmen -1000 de lei şi CMI Mariaşiu Mihai – 723 de lei.

Reamintim că, de anul acesta, în Bistriţa-Năsăud se poate face RMN şi la Sanovil, nu doar la Hiperdia.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS