De ce a renunţat Augustin Zegrean să se ”retragă în munţi” şi s-a reapucat de avocatură – interviu

Fostul preşedinte al Curţii Constituţionale a României, Augustin Zegrean, a revenit în breala avocaţilor pe care a părăsit-o în urmă cu 12 ani. Instalat în vechiul său birou de vizavi de Palatul de Justiţie, unde şi-a găsit toate lucrurile exact aşa cum le-a lăsat, a vorbit într-un interviu acordat Timp Online depre motivele care l-au determinat să se întoarcă în avocatură şi planurile sale actuale.

Cum e din nou în activitate în acelaşi birou?

Am senzaţia că, în cei 12 ani cât am lipsit de aici nu s-a întâmplat nimic. Totul este nemişcat, la fel cum a fost când am plecat. Inclusiv oamenii sunt aceiaşi şi îi găsesc neschimbaţi. Şi biroul e neschimbat. Uite, am telefon cu fax, nici nu mai există aşa ceva, dar eu îl am pe birou. Nu o să mai fie cum a fost. Nu voi mai face avocatura pe care am făcut-o. Eu am fost un avocat foarte activ, cu foarte multe cauze. Dacă stau bine să mă gândesc, cred că am avut vreo 5000 de procese în activitatea mea, până am plecat la Parlament. Asta înseamnă foarte mulţi oameni. Nu pot să mai fac asta. Nici nu cred că am să mai merg să mai pledez în instanţă. Este o regulă, la noi nescrisă, dar la alţii este scrisă. Judecătorii (Curţii Constituţionale -n.r.) de la Luxembourg fac o declaraţie că, după ce nu vor mai fi judecători acolo, nu vor alege un loc de muncă care să fie incompatibil cu ce au făcut acolo. Cam aceleaşi lucruri ar trebui să se întâmple şi la noi. Nu am să merg să pledez în faţa Curţii Constituţionale cel puţin până pleacă toţi cei cu care eu am lucrat pe acolo. Asta înseamnă nouă ani cel puţin de acum încolo. Şi nu vreau să mai lucrez nouă ani. Mai nou, avocaţii se pensionează. Mai demult, eu ziceam că nu mă voi pensiona nici după moarte fiindcă avocaţii lucrează şi după ce mor fiindcă le rămân dosarele. Acum, la 70 de ani, îi scoate şi pe avocaţi în pensie. Eu nu am să stau până la 70 de ani. Am să stau până la 65 poate, însă nu ştiu.

Aţi înfiinţat o firmă de avocatură la Bistriţa împreună cu domnul George Gaftone.

Da, aşa este. Eu nici nu l-am cunoscut pe domnul avocat Gaftone. El m-a sunat încă înainte de a veni acasă şi m-a întrebat dacă revin în avocatură şi dacă nu aş vrea să fac o asociere cu el. Mi s-a părut foarte drăguţ din partea lui să mă sune fără să mă cunoască şi am zis: Ok, facem! Iniţial nu am vrut să-mi reiau activitatea. Am zis că mă retrag în munţi, aşa am zis, dar e foarte greu să te trezeşti dimineaţa, să te speli, să te îmbraci şi să constaţi că nu ai unde să mergi. Este teribil de greu. Pentru mine, care am fost activ toată viaţa este, cred, imposibil. Încercăm să facem lucruri bune, inteligente, fiindcă oamenii au nevoie de avocaţi. Este o nevoie uriaşă de avocaţi mai ales acum când sunt atât de multe acte normative pe care nimeni nu le mai ştie. Sunt responsabil de ce spun acum. Nimeni nu poate şti câte legi există în ţara asta. Norocul este cu aceste programe informatice că le mai găseşti acolo, dar nici acolo nu am garanţia  că sunt ţinute chiar toate la zi cu toate modificările care se fac într-un ritm infernal. Se legiferează într-un ritm foarte alert, deşi nu ar mai fi cazul. Nu cred că există domeniu care nu e reglementat, dar sigur că pot să apară fiindcă dreptul e în mişcare, e viu, dar eu am văzut legea cu numărul 956, ceea ce înseamnă că, într-un an, s-au făcut peste 956 de legi. Era o vreme când era nevoie, perioada de preaderare, de implementare a legislaţiei europene, însă este o pasiune pentru legiferare în România, iar asta se datorează şi faptului că există o fundaţie care urmăreşte activitatea parlamentarilor şi măsoară câte proiecte de legi au făcut, câte iniţiative legislative au avut şi cu asta îi determină să facă. Au, nu au ceva de spus, fac proiecte de legi ca să iasă bine raportul la final de an.

V-aţi dorit să mergeţi din nou în Parlament ca să mai corectaţi din aceste legi? 

Da, mie mi-a plăcut enorm în Parlament. Din tot ce am făcut în viaţa asta, perioada din Parlament mi-a plăcut cel mai mult, dar nu pentru că am făcut legi. Eu am fost unul dintre parlamentarii activi, şi totuşi nu am făcut prea multe proiecte de legi decât atunci când chiar era nevoie şi când ştiam că legea respectivă se va adopta, dar nu am abuzat de această posibilitate dată parlamentarilor. E firesc ca ei să aibă drept de iniţiativă legislativă, dar totuşi, câtă vreme Parlamentul aprobă un program de guvernare, acel program trebuie transpus în legi. De altfel, toate proiectele de legi trebuie să aibă aviz sau refuz din partea Guvernului. (…) Eu am şi spus că foarte multe legi trebuie rescrise. Ele au fost adoptate în viteză, iar în aplicare au apărut probleme şi, după o vreme de aplicare, se ştie ce legi pun probleme, iar ele ar trebui rearanjate, rescrise pentru ca să funcţioneze. Am văzut recent vestita lege a dării în plată şi chiar autorul se plânge că nu funcţionează pentru că sunt dispoziţii neclare şi lucruri care nu pot fi puse în practică. E la Curtea Constituţională, dar nu mă pronunţ din motivele pe care le-am spus deja.

Spuneaţi că v-a plăcut mult perioada în care aţi fost parlamentar, dar cea în care aţi fost preşedintele Curţii Constituţionale cum a fost? 

A fost o perioadă foarte interesantă, dar nu pot să spun că mi-a plăcut fiindcă a fost foarte greu. A fost perioada cea mai zbuciumată a Curţii Constituţionale. Când eu am mers acolo, în 2007, erau cam 400 de dosare pe an.  În 2009, am avut 10.000 de dosare, plus că au apărut tot felul de conflicte între autorităţile statului pe care a trebuit să le soluţionăm. Cred că prea mult s-a apelat la Curtea Constituţională, prea des politicienii au încercat să îşi rezolve problemele adresându-se Curţii Constituţionale. Sunt lucruri pe care le-ar fi putut rezolva ei. Noi am spus că instituţiile statului ar trebui să colaboreze cu loialitate pentru că ele sunt acolo să facă statul să funcţioneze, nu să se certe între ele, dar nu numai cu asta. S-a apelat cred, prea des, la CCR, mai ales după ce, în 2010, s-a introdus posibilitatea ca hotărârile Parlamentului să fie atacate la Curte. Foarte des parlamentarii atacau hotărârile la Curte, uneori chiar cei care au votat au sesizat Curtea. S-a exagerat. După ce ne sesizau, ne criticau deciziile. Nu mi se pare normal să te duci la judecată şi, după aceea, să critici judecătorii, dar asta s-a întâmplat. Sunt curţi activiste în Europa şi altele mai puţin. Noi am avut foarte multe dosare. După 2010 a scăzut numărul de dosare, dar tot am rămas la undeva 2000 de decizii pe an, ceea ce este foarte mult. Noi judecam acolo numai în complet de nouă, ceea ce înseamnă că fiecare judecător avea 2000 de dosare. Curtea Germaniei nu dă mai mult de 20-30 de decizii pe an. În rest, au multe dosare fiindcă acolo legislaţia dă posibilitatea oricărui om să se adreseze Curţii Constituţionale când consideră că este neconstituţională o lege chiar dacă nu are nicio treabă cu legea aceea.

Ce ne spune lucrul acesta, că avem o Constituţie neclară şi ar fi nevoie de alta? 

Constituţia, în opinia mea, este în regulă. Problema e că ea trebuie citită şi interpretată cu bună credinţă. Chiar şi în Constituţie scrie că drepturile şi obligaţiile fundamentale trebuie exercitate cu bună credinţă. Ce nu scrie în constituţii este că cei care o citesc trebuie să o interpreteze cu bună credinţă. Aici avem o problemă. Cei care se adresează Curţii se uită în Constituţie, însă Dreptul constituţional e o materie complicată, o ramură a Dreptului mai filosofică decât celelalte şi juriştii de vârsta mea şi mai tineri decât mine nu au prea dat importanţă acestei materii în timpul facultăţii. Când noi am făcut şcoală nu exista Curte Constituţională, procedurile acestea constituţionale nu prea ne interesau, iar după ce termini cu şcoala e mai greu să te apuci să citeşti. Eu am citit toată viaţa şi tot asta fac şi acum, dar mai este de învăţat.

Spuneaţi că nu doriţi să mai pledaţi. Ce veţi face ca şi avocat? 

Eu vreau să fac în principal consultanţă pentru că este nevoie, mai ales că nimeni altcineva nu poate da consultaţii juridice decât avocaţii. O fac şi alţii, dar o fac clandestin. Avocaţii pot face consultanţă, iar în lumea largă oamenii apelează foarte mult la consultanţă la avocaţi, nu se duc direct la proces. Un judecător dintr-o altă ţară mi-a spus că suntem foarte bogaţi noi, românii, dacă ne permitem să ne judecăm pentru orice. Deci judecata este scumpă şi ar fi bine ca oamenii să apeleze la ea ca la ultima soluţie. S-a înfiinţat şi la noi instituţia mediatorilor, însă nu funcţionează, oamenii nu au încredere în ea. Nu ştiu ce să zic. În alte ţări, funcţionează pentru că nu îşi pot permite oamenii să cheltuie atât de mulţi bani cu judecata. În plus, procesele durează foarte mult nu pentru că ar fi leneşi judecătorii, ci pentru că au enorm de multe cauze de judecat şi sigur că ar fi bine ca oamenii să apeleze mai mult la consultanţă şi să se intereseze înainte. În Germania şi în alte ţări cu un sistem judiciar asemănător oamenii se duc chair la judecător. După ce se introduce o plângere, judecătorul îi cheamă în birou şi le spune dacă au sau nu şanse cu dosarul respectiv dată fiind practica, deciziile date până atunci. De regulă, procesul se opreşte acolo. La noi nu permite legea. Dacă judecătorul ar chema părţile la el în birou, ar fi foarte rău pentru el. Acum avem şi noi Camera de Consiliu, îi cheamă acolo, au anumite discuţii, dar nu le pot spune să îşi retragă dosarul că vor respinge acţiunea. Acesta e sistemul ales de noi, dar sunt soluţii. Eu vreau să îi învăţ pe oameni ce trebuie să facă.

Pe oameni sau şi pe ceilalţi avocaţi? 

Pe oameni, avocaţii ştiu ce trebuie să facă uneori chiar mai bine decât mine. Sigur că eu mi-am oferit serviciile şi colegilor, iar dacă ei organizează un curs aş putea să îi învăţ, de exemplu, procedura constituţională.

Aţi fost reprimit cu răceală în breaslă? 

Nu pot spune asta. Sigur că orice avocat din lumea asta ar vrea ca el să fie singurul avocat în judeţul lui, în ţara lui, în lumea lui, dar asta nu înseamnă că am fost primit cu răceală. Eu sunt de aici, am stat atât de mulţi ani printre ei, nu cred că au ceva să îmi reproşeze şi nu am venit nici să facă revoluţie cu ei, nici între ei, nici să le iau clienţii, absolut deloc.

Domnul deputat Ioan Oltean a anunţat că vrea să-şi deschidă un cabinet de avocatură. Nu v-a propus şi dânsul să vă asociaţi?

Nu ştiu, nu am vorbit cu el despre asta, nu mi-a spus, dar este loc pentru toată lumea, nu e o problemă. Nu, nu mi-a propus. M-am asociat cu primul care m-a sunat, dacă mă suna el primul, poate mă asociam cu el. (râde) Nu cred totuşi. Trebuie cineva să şi lucreze.

Notă: Augustin Zegrean a mai vorbit despre planurile sale civice, despre politică, dar şi despre Legea uitării care va afecta în perioada următoare internetul. Timp Online va scrie şi despre aceste subiecte în zilele următoare.