Bistrița era ”cel mai frumos oraș din Transilvania”, ”bogat, populat, puternic”

Orașul Bistrița, care împlinește zilele acestea 760 de ani de la prima atestare documentară, era considerat ”cel mai frumos din Transilvania”, descris drept ”bogat, populat și puternic, cu străzi drepte tăiate de la un capăt al orașului, la celălalt de pâraie care curg prin tot orașul spre marele folos al locuitorilor și totodată spre desfătarea ochilor privitorilor”.

Potrivit ”Bogății din istoria vie a Transilvaniei”, 2 aprilie 1241 ar fi, foarte probabil, prima atestare documentară a orașului Bistrița (Bistriţiu, Bistriţă, Târgul Roşu, Nösen, Nîsner-Bistritz, Nîzn, Bästerts, Bîsterts).

Se presupune existența sașilor (mineri) încă din anii 1141-1162. După tradiția unor documente mai vechi există și o atestare indirectă a orașului din anul 1222. Nosa, Bistriche, Neusna, Byzturch. În 2 aprilie 1241 AD se face prima mențiune a localității ca târg, când codicele mănăstirii Echternach menționează, între așezările distruse de către mongoli în 1241, și „oppidum Nosa”.

Un alt document, emis la Orvieto (Umbria, Italia), la 16 iulie 1264, de către Papa Urban al IV-lea, este cel în care Papa cerea ducelui Transilvaniei/Erdélyi herceg/Dux Transylvaniae să restituie regilor maghiari ţinuturile Bistriţei şi Rodnei.

Alte atestări timpurii ale orașului:

AD 1264 – Villas et terras Bistriche, Rodana, Zolosim et Querali
AD 1274 – Paul c(omes). de Rodna et Byzt(er)ce
AD 1285 – Civibus de Bysterche, prima atestare ca oraș/civitas
AD 1286 – cives nostri de Byzturche per vastus et incendia Tartarorum plurimum sunt destructi et depauperati
AD 1333 – Jo. plebanus de Bystricia

Bistriței îi este consacrat statutul de centru al regiunii, beneficiară de privilegii, Nösnerland/Țara Bistriței/Beszterce vidéke. Bistrița devine un oraș liber regesc, care beneficia de toate drepturile și obligațiile conferite de acest statut, între care și acela de a se apăra prin ziduri și de a întreține o armată proprie.

Bistriței îi este recunoscut statutul de civitas prin acordarea de către regina Elisabeta, la 30 decembrie 1330, a privilegiului de a fi judecați de judele „ales de ei dimpreună și din mijlocul lor” și a dreptului de liberă trecere pentru negustorii și mărfurile produse și comercializate de dânșii. Prin actul amintit erau deschise larg căile pătrunderii mărfurilor breslelor bistrițene pe piețele regatului și recunoscută cetățenilor săi autonomia juridică.

Din anul 1367, oraşul a primit dreptul de a reglementa activitatea breslelor; primul statut a fost cel al breslei curelarilor, care a servit ca model şi pentru celelalte bresle din oraş. În 1353, a obţinut privilegiul de a organiza târg anual, iar în anul 1366, a primit simbolurile unui oraş, reprezentate de stemă şi pecete proprie.

Orașul Bistrița păstrează azi 54 de monumente de arhitectură, situri arheologice și monumente sculpturale de interes național/internațional și 145 de interes local. Între acestea Biserica Evanghelică din Piața Centrală, cel mai reprezentativ simbol arhitectural al orașului. Construită din secolul al XIII-lea, în mai multe etape, este azi o biserică hală de mari dimensiuni, cu cel mai înalt turn bisericesc din piatră, de pe teritoriul actual al României (cca. 75 m). Formele gotice ale bisericii au fost îmbrăcate în stilul Renașterii de un meșter italian care a lucrat la Bistrița.

În anul 1564, Andrea Gromo descrie Bistrița ca pe un oraș frumos, bogat, populat și puternic, cu străzi drepte tăiate de la un capăt al orașului la celălalt de pâraie care curg prin tot orașul spre marele folos al locuitorilor și totodată spre desfătarea ochilor privitorilor, iar Giovanni Botero, un alt peregrin italian contemporan cu cel de mai sus, considera că Sibiul era cel mai mare oraș din Transilvania, Clujul cel mai populat, iar Bistrița cel mai frumos.

Prima mențiune a unei școli confesionale la Bistrița datează din anul 1388, aceasta câștigând în valoare prin șirul de dascăli, instruiți în universităti de prestigiu ale vremii. După adoptarea Reformei, școala a fost transformată în gimnaziu cu predare în limba latină, al cărui Regulament, elaborat în 1596 de către umanistul Gallus Rohrmann, prevedea două cicluri de studii. Școala, amplasată în vecinătatea bisericii parohiale, a fost reconstruită în anul 1565.

În secolul al XV-lea, oraşul a fost înconjurat cu ziduri de apărare. În acelaşi timp, alături de vechiul monument arhitectonic-biserica minoriţilor, construită în secolul al XIII-lea, au fost realizate o serie de construcţii care individualizează oraşul până astăzi: Biserica Evanghelică şi ansamblul de locuinţe cu piaţa de alimente, denumit Cornmärkt/Sugălete.

În anul 1745, este menționată o tipografie, cea a lui Emerich Gall. Primele publicații bistrițene au fost Bistritzer Wochenblatt, cu an de apariție 1862, iar prima publicație românească, Revista ilustrată.

În secolul al XVIII–lea, burgul intră sub dominația forței militare a habsburgilor și are un rol important în controlarea graniței estice a imperiului austriac.

Acum, este perioada poștalioanelor ce porneau din Piața Mică a orașului spre Sibiu, Cernăuți, Cracovia sau Viena pe drumuri istovitoare ce puteau dura și 44 de ore. Cu diligența Bistriței, prin Pasul Bârgăului, se deplasa și Jonathan Harker, eroul lui Bram Stoker, pentru a se întâlni cu contele Dracula.

Glosarul cunoscut sub denumirea de „Besztercei szójegyzék” datează din anul 1395, a fost descoperit de Albert Berger în arhivele comitatului și donat Academiei Ungare. Textul latin conține 1316 cuvinte în limba maghiară, având o importanță lingvistică și culturală deosebită“.”.