Social

De ce nu găsim la Bistrița brânza de Feldru, atestată ca produs montan (FOTO)

Brânza de Feldru, atestată de curând ca produs montan, a fost apreciată și cumpărată sâmbătă la piața locală unde familia Oprea a venit cu tot felul de sortimente produse chiar de ea din laptele celor 30 de vaci din fermă.

Leon Oprea și mama lui au fost îmbrăcați în costume tradiționale de pe Valea Someșului Mare, standul lor fiind luat cu asalt de turiștii străini.

”Avem o fermă de 30 de capete de vaci care vara sunt pășunate pe islazul comunal. Nu a fost foarte ușor să atestăm aceste produse, a trebuit să facem câteva demersuri. Suntem abia la început, abia ne-am promovat, să vedem pe parcurs ce o să fie. Producem brânză pe care o vindem la Brașov. De mult timp merge mama acolo și acolo și-a format o clientelă. Sunt și prețurile mai bune la Brașov. Aici, la Bistrița, suntem mai mulți cu brânză și e concurență. Totuși, am fost invitați și am venit și la Bistrița să vedem dacă putem să vindem și aici”, a spus Leon Oprea.

”De 30 de ani mă duc în piață în Brașov. Avem o masă amenajată. Avem clienți care vin și cumpără de la noi fiindcă știu ce cumpără. Am vrut cu tot prețul să avem etichete, să fim legalizați într-un fel. Avem brânză frământată, avem caș, cașcaval, temelea, urdă. Nu am venit până acum la Bistrița fiindcă la Brașov am deja piață de desfacere și încă nici nu am marfă câtă să duc la câtă mi se cere acolo. Ne bucurăm însă că la Bistrița au venit mulți oameni, au cumpărat, ne-au luat numărul de telefon, le-au spus că le place”., a spus Măriuca Oprea.

Ea ne-a dat și rețeta de brânză frământată care se face astfel: ”Trebuie să stea cașul la maturat 15 zile ca să iasă brânza grasă și pe urmă frământată și iar maturată. Avem cameră de frig unde stă foarte bine. Eu de mică am crescut cu oi și cu vaci și așa se făcea dintotdeauna. De mult se ținea în bârbânță brânza, acum ne-am mai modernizat și o facem așa”.

La târgul de produse de locale, familia Oprea a adus și caș care cântărea inițial 30 de kilograme. Uriașa bucată a fost făcută cu un utilaj special într-o hală pe care gospodarii o dețin la Feldru, amenajată și autorizată de Direcția Sanitar-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Bistrița-Năsăud.

CITEȘTE ȘI:

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.