Social

De ce o parte din judeţ nu e racordată nici acum la reţeaua de apă. Unde e blocajul

Preşedintele Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, Radu Moldovan, a declarat, într-o emisiune televizată, că extinderea reţelelor de apă în tot judeţul întârzie din cauza faptului că firma care a câştigat licitaţia a fost acţionată în instanţă de compania care s-a situat pe locul al doilea, procesul fiindcă încă pe rol la Curtea de Apel Cluj unde s-au dat două sentinţe contradictorii.

„Suntem în faţa ultimului proces. În decembrie 2015, Curtea de Apel Cluj a dat o sentinţă, în octombrie 2016 a dat altă sentinţă care se bate cap în cap cu prima. În 14 decembrie 2016 am avut un termen în care o contestaţie depusă a fost respinsă, iar în luna ianuarie 2017 avem ultimul termen în care Curtea de Apel să ne spună dacă e valabilă sentinţa din decembrie 2015, iar contractul poate continua, sau nu ştiu ce ne va spune. Trebuie să ne spună exact fiindcă aceeaşi entitate, Curtea de Apel Cluj, a dat două sentinţe: una în care ne spune că e în regulă şi alta că nu e în regulă. Acum trebuie să se pronunţe Curtea de Apel Cluj pe care din cele două sentinţe le recunoaşte şi ce avem de făcut în continuare. Din păcate, în loc să fim efectiv în execuţie, noi nu avem contractul de proiectare”, a spus Radu Moldovan la AS TV.

Ela  explicat că, în decembrie 2015, Curtea de Apel a dat dreptate la o firmă, iar cealaltă a făcut recurs. În octombrie 2016, magistraţii i-au dat dreptate celeilalte firme fără să facă trimitere la cealaltă sentinţă.

„Sunt jurişti care spun că ar fi valabilă ultima sentinţă, dar Ministerul Fondurilor Europene ne-a spus că ne dă corecţie 100%. Noi nu ne putem permite riscuri. Documentaţiile acestea costă 7-8 milioane de euro cu asistenţă tehnică cu tot, până la finalizarea proiectului. Sper ca, în 11 ianuarie 2017 să se finalizeze procesul şi să putem trece la proiectare”, a spus Radu Moldovan.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS