Actualitate

De ce s-a implicat Gabriela Montoiu în organizarea ”Atipic Beauty”

INTERVIU – „Atipic Beauty”, eveniment ajuns la ediţia a opta, este organizat, în premieră, la Bistriţa, de Asociația Open Your Heart în parteneriat cu Atelierul de Imagine Prompt Communication, condus de Gabriela Montoiu, care ne promite ”o ediție în care emoția și puterea se îmbină armonios cu feminitatea, sensibilitatea, rafinamentul și eleganța”.

Care e ideea acestui eveniment?

Gabriela Montoiu: „Atipic Beauty” transmite mesajul Priveşte omul, nu dizabilitatea! E gândul cu care eu am rămas după ce am participat la ediţia de anul trecut. Am primit invitaţia să organizez acest eveniment din partea unei prietene care a făcut lucrul acesta timp de trei ani în Cluj-Napoca. La început nu am înţeles foarte bine care e profunzimea acestui mesaj, transmis în mod atipic. Este vorba de 12 femei care, după ce s-au confruntat cu un alt destin, au ajuns să trăiască, să se obişnuiască, să muncească, să fie alături de cei dragi trăind într-un scaun cu rotile. Echipa Prompt Communication, împreună cu mulţi parteneri, a răspuns pozitiv şi s-a alăturat acestui proiect. Noi, la Bistriţa, având în vedere că suntem o agenţie de profil, vrem să arătăm că ne implicăm cu toată dăruirea unui voluntar care doreşte să aducă în faţa comunităţii în care trăieşte mesajul despre această comunitate a oamenilor cu dizablităţi cu care trebuie să învăţăm să comunicăm. Şi pentru mine este o noutate, dar am învăţat la rândul meu să văd mai departe de faptul că aceşti oameni acum, trăiesc altfel, deşi într-o zi au fost ca noi toţi. Societatea noastră nu este pregătită, nu este educată, iar pe aceşti oameni îi vedem prea puţin, iar noi nu am fost destul de receptivi la problematica lor astfel încât să le acordăm şanse să trăiască normal, ca societatea lor să nu fie separată de a noastră. Eu simt acum că sunt două lumi diferite, deşi ei fac parte din lumea în care noi trăim.

Cum ai ajuns să fii sensibilă la această lume a persoanelor cu dizabilităţi?

Am o verişoară care trăieşte la Geoagiu Băi şi care aşa s-a născut. Are „oase de sticlă”. E genială, la şase ani vorbea limba engleză cum nu o vorbesc mulţi la maturitate, lucrează. În urmă cu doi ani, am întâlnit în avion o persoană pe care, împreună cu o echipă întreagă, am sprijinit-o să putem cumpăra acel scaun să poată să se mişte altfel, să iasă afară, să îşi facă singură cumpărături. Sunt situaţii cu care nu ne întâlnit întâmplător. Am fost receptivă şi am zis că, dacă Dumnezeu a dat să mă confrunt cu astfel de trăiri şi de stări, trebuie să mă implic. Am făcut-o cu cea mai mare deschidere. În toată această perioadă, pentru noi nu a existat decât acest eveniment care implică o foarte minuţioasă organizare. Evenimentul constă într-o defilare a 12 persoane în scaune cu rotile, 12 femei minunate, speciale, însoţite de alte 12 doamne care au solidarizat cu ele şi al căror rol este de a crea o stare de echilibru, de normalitate între femeia care se află în scaun cu rotile şi femeia care e sensibilă, înţelegătoare şi solidară cu ea.

Doamnele în scaune cu rotile vor purta şi ţinute speciale. 

Da. Noi, la Bistriţa, am încercat să aducem o completare proiectului. Una a fost invitaţia adresată Tinei Olari, designer care provine din Bistriţa şi de care suntem foarte mândri fiindcă a reuşit, prin talentul ei, să se facă cunoscută lumii întregi. Ea a răspuns invitaţiei de a aduce creaţiile ei pentru aceste femei care să strălucească, să fie privite la fel cum sunt privite şi celelalte femei care şi-au câştigat renumele în lumea întreagă pentru frumuseţea lor. Aceste femei au profesii, se educă, sunt implicate, active, muncesc. E o motivaţie în plus pentru fiecare dintre noi să ne dăm seama că, şi dacă te afli într-un scaun cu rotile, poţi avea aripi, poţi face multe lucruri decât alţii care au şansa normalităţii şi a mişcării de care, de multe ori, nu ştim profita. În afară de Tina Olari, o mai avem alături de noi pe Ştefania Borodi care a fost implicată cu creaţiile ei în ediţiile care s-au desfăşurat la Cluj şi Sibiu şi alţi designeri care au venit, voluntar, să se alăture proiectului. Inclusiv persoanele care vor solidariza cu femeile în scaune cu rotile au fost deschise şi nu am întâmpinat nicio barieră vizavi de implicarea lor.

Printre doamnele în scaune cu rotile avem şi pe cineva din Bistriţa?

Da, Anamaria German care e de trei ani într-un scaun cu rotile. Are o poveste extrem de uluitoare. Printre altele, ea chiar are o emisiune la tv. După accident, din momentul în care a început să se simtă mai bine, şi-a reluat o mare parte din activităţile pe care le făcea înainte şi pe care şi le permite conform stării pe care o are. Celelalte doamne sunt din toată ţara, chiar şi de la Constanţa.

Care este traseul acestui proiect?

Aş vrea ca acest eveniment să nu fie privit ca unul punctual. Este un proiect care înseamnă mult pentru Asociaţia Open Your Heart. Iniţiatoarea lui, Magda Coman, în urmă cu 11 ani a ajuns într-un scaun cu rotile, iar dorinţa ei şi a asociaţiei este ca el să ajungă în toate oraşele din România. Din milioane de oameni, poate că se găsesc unul, doi, trei care pot susţine acest proiect. Eu mi-am propus să rămân alături de acest proiect pe care voi încerca să-l sprijin atât cât stă în puterea mea. Îmi doresc ca oamenii cu dizabilităţi din România să fie priviţi altfel şi să existe o normalitate legiferată pentru ei ca atunci când îi vedem şi ne întâlnim cu ei să nu îi privim ca pe nişte ciudăţenii.

Mai multe despre „Atipic Beauty” care va avea loc joi seara, începând cu ora 18.00, la Hotel Metropolis, puteţi citi AICI. Intrarea la eveniment este liberă.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS