Sănătate

De Paşte, echipajele de urgenţă ISU-SAJ au avut mai puţin de lucru decât anul trecut

În perioada 19-21 aprilie, Dispeceratul Medical Judeţean Integrat ISU-SAJ a preluat 254 solicitări, 67,32% dintre ele fiind alocate echipajelor de urgenţă din cadrul Serviciului de Ambulanţă Judeţean. Vârful activităţii a fost în a doua zi de Paşte, când au fost 65 de solicitări de urgenţă în 12 ore.

Conform bilanţului Serviciului de Ambulanţă Judeţean, în perioada sărbătorilor pascale (19 aprilie, ora 19.00 – 22 aprilie, ora 07.00), transmis de managerul general dr. Annabella Muzsi (foto), activitatea a fost asigurată de un echipaj tip C2 cu medic/tură de 12 ore/judeţ, o medie de aproximativ 8 echipaje tip B2 cu asistent medical/tură de 12 ore/judeţ şi un echipaj consultaţii la domiciliu/12 ore/judeţ.

Pentru a asigura acest efectiv constant, au fost luate măsuri de suplimentare, fiind suspendate concediile de odihnă, turele libere şi recuperările din această perioadă pentru personalul de intervenţie.

În Dispeceratul Medical Judeţean Integrat ISU-SAJ în această perioadă au fost înregistrate un număr de 254 solicitări, din care 242 urgenţe medico-chirurgicale şi 12 consultaţii la domiciliu.

Din volumul total de activitate, 67,32% a fost alocate echipajelor de urgenţă din cadrul SAJ BN, 27,95% echipajelor de urgenţă SMURD, iar 4,72% echipajelor de consultaţii la domiciliu din cadrul SAJ BN.

Media intervenţiilor pe cele 5 ture a fost de 50,80 solicitări/24 ore, vârful activităţii înregistrându-se în data de 21 aprilie, în intervalul orar 7.00-19.00, când au fost deservite 65 solicitări de urgenţă/12 ore.

În aceste zile nu au lipsit nici incidentele deosebite, înregistrându-se 3 accidente rutiere, o persoană decedată în urma prăbuşirii unui zid şi două agresiuni.

”Comparând valorile înregistrate în 2014 cu media activităţii din perioada pascală a anului 2013, se observă că media solicitărilor a scăzut cu 37,5%”, a precizat dr. Annabella Muzsi.

Poliţiştii au dat de Paşte amenzi de peste 280.000 de lei

În altă ordine de idei, în perioada 19-21 aprilie, peste 300 de poliţişti din cadrul Structurilor de Poliţie Rutieră, Ordine Publică, Investigare a Fraudelor, Investigaţii Criminale, Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase şi Acţiuni Speciale, împreună cu poliţiştii din cadrul serviciilor de conducere şi coordonare a misiunilor, au acţionat în judeţ pentru asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică şi pentru prevenirea comiterii de fapte antisociale.

Ei au aplicat 379 de amenzi în valoare totală de 283.375 lei, din care 254 la legislaţia rutieră, 117 privind faptele de încălcare a normelor de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, 2 privind activităţile comerciale ilicite şi alte 6 sancţiuni pentru abateri la alte acte normative. De asemenea, au fost constatate 15 infracţiuni de natură judiciară, 5 la regimul circulaţiei rutiere iar 5 infracţiuni au fost constatate în flagrant. Pe parcursul celor trei zile au fost reţinute 13 permise de conducere, iar 2 certificate de înmatriculare au fost retrase, informează IPJ.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS